ZILELE FILMULUI GERMAN #ZFG15 revin la București în 2023, între 2 și 5 martie

După o perioadă de pauză datorată evenimentelor prin care am trecut în ultimii ani, ZILELE FILMULUI GERMAN se întorc la București între 2-5 martie și vor aduce publicului cele mai noi producții germane ce vor fi găzduite de Cinema Elvire Popesco. Mai mult, evenimentul se extinde, în premieră, la Timișoara unde spectatorii sunt așteptați la Cinema Victoria între 9-12 martie.

Organizat de Goethe-Institut, festivalul adună anul acesta cele mai bune filme germane din perioada recentă și le arată pentru prima dată pe marele ecran publicului cinefil.

„Mă bucur să revenim, în sfârșit, după această perioadă în care am simțit lipsa întâlnirilor cu publicul de la Zilele Filmului German. Partea bună este că ediția cu numărul 15 însumează cele mai bune producții de film german din ultimii ani, prin urmare publicul este așteptat cu o selecție din care îi va fi greu să rateze vreun titlu

Marina Neacșu, coordonatorul festivalului.

Cea de-a 15-a ediție a Zilelor Filmului German va fi deschisă de TOUBAB distins cu Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia și Festivalul Filmului German din Lisabona și Premiul pentru cel mai bun tânăr actor, Ex-Aequo pentru Farba Dieng și Julius Nitschkoff la Bavarian Film Awards.

Filmul regizat de Florian Dietrich spune povestea lui Babtou (Farba Dieng), proaspăt eliberat din închisoare, care – deși este născut în Germania – urmează să fie deportat în Senegal, lucru care îl aduce în situația în care să decidă să se căsătorească cu cel mai bun prieten al său, Dennis (Julius Nitschkoff), care este heterosexual. „A fost important pentru mine să spun o poveste despre un subiect foarte serios într-un mod și pe un ton care să nu împiedice spectatorii să se identifice cu protagoniștii filmului” declara regizorul „aceastei comedii mocnit-hilară” (Bild). 

„Aproape tragi-comic, filmul îmbină teme precum rasismul, inegalitatea socială și homofobia într-un studiu social extrem de amuzant care, datorită celor doi actori principali excepționali și a multor detalii aproape de documentar, se transformă într-o odă închinată prieteniei dintre doi bărbați.”

Filmdienst.

Vizualul #ZFG15 este construit de graficianul Marius Weber în jurul unui cadru din DIE GOLDFISCHE | PEȘTIȘORII AURII, alt film ce va fi prezentat în premieră în programul festivalului.

În săptămânile ce urmează vom reveni cu noi detalii despre festival, programul complet și informații despre achiziționarea biletelor.

Cea de-a 15-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București între 2-5 martie și la Cinema Victoria din Timișoara, între 9-12 martie, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale cu tradiție pe care le desfășoară în România. 


Perteneri: Institutul Francez din România, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural German Timișoara, Centrul de Proiecte Timișoara, Cinema Victoria Timișoara, Cărturești.

Parteneri media principali: Radio Guerrilla, TVR, Agerpres

Parteneri media: Cinemagia, Zile și Nopți, Cinemap, Ziarul Metropolis, Urban.ro, Film Menu, The Institute, IQ Ads, Smark, Igloo, Vice, LiterNet, Observator Cultural, AARC – All About Romanian Cinema, MovieNews, CineFan, Cinefilia, CineGhid, Munteanu, Radio România Cultural.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.