Zilele Filmului Românesc debutează cu proiecții sold out și zeci de invitați prezenți la TIFF.22

Oameni de treabă, cel mai nou film al lui Paul Negoescu, documentarul Vulturii din Țaga (r. Adina Popescu), documentarul De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin  (r. Carla Teaha, România) și docudrama Tinerețea unui dictator (r. Andy Lupu) sunt doar câteva dintre filmele românești ce au, deja, proiecții sold out în cadrul Zilelor Filmului Românesc. Un număr de 25 de lungmetraje și  scurtmetraje intră în competiția dedicată, iar alte 10 premiere semnate de regizori români sunt prezentate la TIFF.22

Șansa de a vedea filme în premieră este dublată de întâlnirea directă cu cei care le-au creat. Zeci de actori, regizori, producători și alți profesioniști din industria românească de film sunt prezenți, zilele acestea, la Cluj-Napoca. Printre ei, regizorul Alexandru Solomon, al cărui documentar Arsenie. Viața de apoi are avanpremiera la TIFF, Cristi Puiu, regizorul MMXX prezentat în proiecție specială, echipa filmului Libertate, cel mai recent film semnat Tudor Giurgiu. Toți se regăsesc și în programul TIFF Talks, întâlnirile zilnice dintre public și invitații festivalului. 

Actorii Dorian Boguță, Alexandru Papadopol și Dragoș Bucur vor putea fi întâlniți la proiecția Încă două lozuri, continuarea hitului de box-office de acum câțiva ani.  Un moment special în programul TIFF este oferit de Horațiu Mălăele, care readuce la Cluj spectacolul de teatru Sunt un orb. Actorul va fi prezent și la proiecția Piciu, filmul care înregistra, în 1984, peste un milion de spectatori. 

Alte titluri foarte așteptate la TIFF sunt Soțul meu musulman (My Muslim Husband, r. Daniel Bărnuți, Alexandra Bărnuți), Planeta albastră  (Blue Planet, r. Dani Sărăcuț) sau Tigru (Day of the Tiger, r. Andrei Tănase).

Cele 16 scurtmetraje selectate în competiție pot fi văzute, vineri și sâmbătă, în calupuri speciale programate la cinema Florin Piersic și Sapientia. Cel Mai Bun scurtmetraj românesc va fi ales de juriul format din cunoscutul actorul britanic Nicholas Pinnock, Riina Mikkonen, directorul Festivalului de Film de la Tampere, și Ryszard Mietkiewicz, de la WIFF, prezenți și ei, zilele acestea, la Cluj. 

Mai multe pe:

tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok


Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Insitutul Cultural Român, Europa Creativă – MEDIA, Scandinavian Films

Sub-egida: UNESCO City of Film

Prezentat de: Banca Transilvania   

Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL, Audi & Autoworld, Cemacon, MOL România, Ursus, Tenaris Silcotub, IQOS, Fortech, Regina Maria, Pepsi, JTI, Campari, Armani Beauty, Emerson, McDonalds, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Iulius Mall, E-ON, Compania de Apă Someș, Conceptual Lab by Theo Nissim, Farmec, Foundever, Domeniile Averesti, Pandora, Cotnari, .msg România, CSI

Cafeaua oficială: NESPRESSO

Transportator oficial: Tarom

Asigurător oficial: Groupama

Partener logistic: DHL

Partener de comunicare: Leo Burnett

Partener vestimentație: Tudor Tailor

Partener tehnologic: Reea

Partener de ospitalitate: Eximtur

Parteneri: PMA, Lecom, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino, Carturesti, Ototo

Partener media principal: PRO TV și Pro Cinema

Recomandat de: Europa FM

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Parteneri media: ELLE, Radio România Cultural, TV5MONDE, TV5MONDEplus, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, AGERPRES, Gen, stiri!, Revista BIZ, Haute Culture Magazine, Films in Frame, Scena9, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Utopia Balcanica

Afaceri.news, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj

Parteneri media internaționali: Screen International

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.