ADRENALINĂ, un spectacol ce explorează tema adicției contemporane în diferite forme și cultura pop recentă

PREMIERĂ PE ȚARĂ la Teatrul EXCELSIOR din București

Teatrul EXCELSIOR – singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera spectacolului ADRENALINĂ de Gabriel Sandu – o producție ce explorează tema adicției contemporane în diferite forme și cultura pop recentă.

Spectacolul se joacă la Sala Studio a Teatrului EXCELSIOR și va avea premiera oficială sâmbătă, 9 martie 2024, ora 19:00. 

Adrenalină reprezintă o călătorie în timp, în inima Anilor 2000, prin prisma unei trupe dance formate din trei adolescente care au șocat o întreagă țară. Succesul lor fulminant a durat doar o vară, dar emoția de a fi pe scenă în fața mii de oameni care le scandau numele le-a legat destinul pe viață. 20 de ani mai târziu, cele trei decid să se reunească pentru un concert aniversar, oferind oamenilor o incursiune sinceră în lumea faimei de-o vară și în toate controversele ce au urmat. Spectacolul devine o oportunitate de a revizita și de a aduce în discuție estetica Anilor 2000, sunetul, valorile și obsesiile vremii, prin prisma a trei personaje puternice. Costumele reflectorizante și ritmurile dance le însoțesc pe cele trei tinere de la glorie până în adâncurile vieții fiecăreia. Dependențele și relațiile toxice se împletesc într-o poveste organică. Reuniunea trupei nu reprezintă doar un moment de sărbătoare, ci și o ocazie de autodescoperire, în care decorul vibrant al anilor 2000 se transformă sub ochii noștri, reflectând realitățile actuale.

Gabriel Sandu, autorul spectacolului.

Alături de Gabriel Sandu, care semnează textul și regia spectacolului, din echipa de creație a spectacolului fac parte și Clara Ștefana (scenografie), Ruxandra Bobleagă (coregrafie și lighting design), Miruna Croitoru (video și lighting design), PLUSHY (muzică), Andreea Găzdaru (consultant psihologic), Maria Alexievici (pregătire muzicală). 

Distribuția spectacolului ADRENALINĂ este alcătuită din actrițele Teatrului EXCELSIOR: Dana Marineci, Oana Predescu, Iulia Samson. Apariție video: reallyrux. 

Adrenalină este un spectacol-confesiune. Relatează experiențele intense de viață a trei femei care şi-au trăit adolescența în lumina reflectoarelor. Aspirațional, nu? Dar cu ce costuri? Tina, personajul pe care îl interpretez, este o femeie talentată, inteligentă, dar cu o patimă care îi va distruge viața. Întâlnirea cu celelalte două colege de formație este un prilej să se scuture de vechile obiceiuri şi să se schimbe. Spectacolul ridică o întrebare importantă: Dependențele sunt problema, sau ce se ascunde în spatele dependențelor? Ratarea, frica de abandon, ruşinea, lipsa de sens; care este sursa durerii?

Oana Predescu, actriță, interpreta personajului Tina.

Sori a făcut parte dintr-o formație pop dance când avea 14 ani. Ea, Tina și Lala au cântat o vară întreagă prin toată țara. Aveau doar două melodii compuse dar asta nu a contat. Apoi a urmat un scandal monstru legat de un turneu antidrog și au ieșit din atenția publică. În spectacol ne întâlnim cu ele după 20 de ani. Sori a ajuns o corporatistă de succes care muncește mult și încearcă să se definească doar prin ceea ce muncește. Tot ce a fost în trecut a fost tăiat, ascuns, renegat, uitat. Așa a făcut față durerii.

Iulia Samson, actriță, despre rolul Sori.

Lala este o nostalgică, o femeie-copil cu copil, un om rămas suspendat într-un trecut căruia încearcă să-i găsească un sens. Un om care se predă hazardului și se afundă în spiritualitate din nevoia de apartenență și de control, iar derapajele ei devin simpatice datorită umorului și optimismului.

Dana Marineci, actriță, despre rolul Lala.

Gabriel Sandu (n. 1988) este un artist multidisciplinar de teatru și film, regizor și scenarist, cu o experiență vastă în actorie și jurnalism. Pasionat de genul docu-ficțiunii, Gabriel Sandu se folosește adesea de instrumentele jurnalismului de investigație pentru a documenta temele creațiilor sale, apelând ulterior la ficțiune pentru a explora noi dimensiuni performative. 

Piesele sale au fost traduse în engleză, franceză, maghiară, portugheză și greacă. A regizat spectacole de teatru ce au fost selectate în festivaluri naționale și internaționale (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu FITS, Synergy Novi Sad, Serbia, Bucharest Fringe Festival, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț, Colloquium, Gheorgheni, River Side Studios, Londra). 

Primul său scurtmetraj de ficțiune, Dislocat, a fost selectat în cadrul competiției TIFF 2022, secțiunea ZFR. În septembrie 2022, Gabriel Sandu a prezentat la SAC@Malmaison documentarul work-in-progress Ego trip, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor. 

În 2023, a semnat dramaturgia spectacolului 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia, pe care îl și coregizază împreună cu Elena Morar, la Teatrul de Stat Constanța.

În această perioadă, Gabriel Sandu continuă filmările pentru documentul Istoria plină de speranță a Mihaelei Runceanu, produs de Manifest Film.

ADRENALINĂ

de Gabriel Sandu

– premieră pe țară – 

Cu: Dana Marineci, Oana Predescu, Iulia Samson, reallyrux (apariție video)

Regia: Gabriel Sandu

Scenografia: Clara Ștefana

Coregrafia: Ruxandra Bobleagă

Lighting design: Ruxandra Bobleagă, Miruna Croitoru

Video: Miruna Croitoru

Muzica: PLUSHY

Consultant psihologic: Andreea Găzdaru

Pregătirea muzicală: Maria Alexievici

Producător delegat: Camelia Moroianu

Afiș: Ale Trușcă

Durata spectacolului: 1h 40min 

Recomandare de vârstă: 14+

Biletele se pot achiziționa atât online, direct din site-ul www.teatrul-excelsior.ro cât și în format fizic, de la casa de bilete a teatrului. 

Pentru grupurile organizate de elevi, rezervările se pot face la adresa de e-mail [email protected]

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

TEATRUL EXCELSIOR  

www.teatrul-excelsior.ro 

www.facebook.com/teatrulexcelsiorbucuresti 

https://www.instagram.com/teatrulexcelsior

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.