August Film aduce în România Zăpadă de August, un basm austriac underground de neratat
|Filmul va intra în cinema începând cu 1 septembrie
August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră – pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește. Co-fondatorii casei de distribuție, care au mai mult de 10 ani de experiență în industria de film, și-au propus să abordeze o nouă perspectivă în ceea ce privește lansarea filmelor arthouse, una care să fie condusă de principii centrate pe calitate, profunzime și sens.
„August Film a luat naștere din nostalgie împletită cu un proces de maturizare. Nostalgie în sensul că mi s-a făcut dor de distribuția de film, maturizare în sensul alegerii de a lucra doar pentru proiecte în care cred și în care mă regăsesc până la capăt. La un moment dat, la începuturile prieteniei dintre noi, i-am scris lui Andrei pe un tort că `Ne vedem în August!’. Peste ani urma să înțelegem amândoi că nu mă refeream la luna calendaristică. Cuvântul-cheie când vine vorba de abordarea noastră este `personal’. Motto-ul casei de distribuție este `Filme de artă pe care vei vrea să le recomanzi oamenilor pe care îi iubești’. Nu cred că există ceva mai personal decât iubirea.”
Matei Truța, co-fondator August Film.
Zăpadă de August / First Snow of Summer este primul titlu pe care noua casă de distribuție îl va aduce în România, un basm austriac underground, despre întâlniri inevitabile, care te schimbă, și în care realismul și magia se împletesc extrem de firesc, ajutate atât de estetica vizuală, cât și de coloana sonoră, laureată în cadrul Festivalului de Film Diagonale.
Atunci când neconvenționalul Alexander (Tomas Prenn), o întâlnește pe frumoasa Caro (Verena Altenberger) la metroul din Viena, jurământul lui autoimpus de a nu se îndrăgosti își găsește sfârșitul. Cei doi pornesc într-o călătorie dulce-amăruie în timpul căreia Caro îl împușcă de patru ori, iar Alexander transformă vara în iarnă.
„Zăpadă de August e filmul pe care aproape că am ratat să îl văd. Dacă aș fi făcut-o, n-aş fi aflat că Alexander e în fiecare dintre noi și fiecare dintre noi e un Alexander. Cu toții facem promisiuni, cu toții le încălcăm, cu toții ne îndrăgostim și sunt convins că la momentul potrivit, pentru persoana potrivită, cu toții putem aduce puțină zăpadă în mijlocul verii.”
Andrei Agudaru, co-fondator August Film.
Filmul marchează debutul în lungmetraj al regizorului Chris Raiber, care a scris și regizat cu succes seriale multipremiate (Kupetzky, Walking on Sunshine) și scurtmetraje proiectate în peste 80 de festivaluri din întreaga lume (Nelly, Caterina & Fred). Relația sa cu primul film de lungmetraj pe care-l semnează e una extrem de personală, care îmbină conexiunea pe care o are cu Viena, orașul în care a crescut, și viziunea lui despre iubire.
Cinefilii din România vor putea vedea Zăpadă de August începând cu 1 septembrie, când va ajunge în cinematografele din țară, distribuit de August Film. Mai multe detalii despre evenimentul de lansare vor fi anunțate curând.
Zăpadă de August este un titlu austriac produs de Interspot Film și distribuit internațional de Picture Tree International.
Parteneri: Forumul Cultural Austriac
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Adevărul, Observator Cultural, Zile și Nopți, Cinemap, IQAds, AGERPRES, Ziarul Metropolis, CineFan, MovieNews, LiterNet, AaRC, HAPP.ro, Metropotam
Mai multe noutăți vor fi postate pe pagina de Facebook precum și pe pagina de Instagram.
Mai multe informații: https://augustfilm.ro/