Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” în cursa pentru Ursul de Aur

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, în regia lui Radu Jude, va avea premiera mondială mâine.

https://www.youtube.com/watch?v=fOdjwaxaY5Q

Cea de-a 71-a ediție a Berlinalei debutează astăzi și, din cauza pandemiei mondiale de coronavirus, se va desfășura în două etape: cu o competiţie online şi acordarea de premii, în perioada 1-5 martie 2021, precum şi cu proiecţii deschise publicului în perioada 9-20 iunie 2021.

Juriul din acest an este alcătuit din regizoarea Adina Pintilie, câştigătoarea Ursului de Aur pentru cel mai bun film cu ”Nu mă atinge-mă/Touch Me Not” în 2018, regizorul iranian Mohammad Rasoulof, laurat în 2020 pentru pelicula ”There is No Evil”, regizorul israelian Nadav Lapid, câştigătorul Ursului de Aur în 2019 pentru ”Synonyms”, regizoarea maghiară Ildiko Enyedi, câştigătoarea trofeului în 2017 pentru ”On Body and Soul”, regizorul italian Gianfranco Rosi, laureat pentru pelicula ”Fire At Sea” în 2016, regizoarea din Bosnia şi Herţegovina Jasmila Zbanic, laureată pentru pelicula ”Grbavica”, în 2006.

Subintitulat „Schiță pentru un film popular”, lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia.

Din distribuție fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean,  Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache, Ilinca Hărnuț.

Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie, iar de costume, Cireșica Cuciuc. Producător este Ada Solomon și coproducători: Paul Thiltges, Adrien Chef,  Jiří Konečný, Ankica Jurić Tilić.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este o producție microFILM în coproducție cu Paul Thiltges Distributions, Endorfilm, Kinorama, realizată cu sprijinul Centrul Național al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Czech Film Fund, Croatian Audiovisual Centre, Artekino International în asociere cu Bord Cadre Films, Sovereign Films și susținută de Televiziunea Română, Covalact, Aqua Carpatica.

Regizor și scenarist, Radu Jude a câștigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume”- premiul CICAE la Berlinale 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinale. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF și pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Țara moartă” (2017) și de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.  Anul trecut Radu Jude a fost prezent la Berlinale cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” și „Ieșirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secțiunea Forum a festivalului.

Partener de monitorizare: Media Trust România

Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=fOdjwaxaY5Q

Secvență oficială: https://www.youtube.com/watch?v=G5UjHOkpwtg

Pagina oficială de facebook: https://www.facebook.com/babardealacubucluc

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.