Bucharest International Film Festival – Rezumat
|#BIFF2020 s-a adaptat contextului global al preocupărilor artistice. Pentru a marca alinierea în gânduri și acțiuni, pentru prima dată în istoria festivalului, am pregătit secțiuni noi și surprize conexe.
Gala de deschidere a festivalului are loc joi, 27 august, ora 19.30 la Muzeul Țăranului Român, unde se va proiecta, în premieră, Pinocchio, în regia lui Matteo Garrone. Filmul multi-premiat va introduce publicul BIFF în povestea păpușii de lemn, ce prinde viață, și-a creatorului acesteia, Gepetto, interpretat de remarcabilul Roberto Benigni.
Alături de Pinocchio, în secțiunea tradițională a BIFF – Panorama – iubitorii de film vor putea urmări încă trei filme: There is No Evil (Câștigător al Ursului de aur – Berlinale 2020), Sorry we missed you și The Truth.
Competiția propune cinci filme foarte așteptate, în România: „Călătoria fantastică a Maronei”, „Beanpole”, „Jazzy MisFits”, „The Woman Who Ran”, „Corpus Christi”.
Pentru un plus de noutate și interacțiune, organizăm o seară de scurtmetraje destinată provocărilor sociale ale lumii. Intitulată sugestiv, Socially United in Cinema, secțiunea curatoriată de Kristina Cepraga, realizată cu sprijinul CreArt, va prezenta publicului #BIFF patru scurtmetraje de excepție – Bismillah (Câștigător David di Donatello, 2018, Best Short Movie, Shortlist Oscar 2019), Down the river, Destino (Best Actress Afordite short Roma), Inverno (Cel mai premiat Short italian, în cursa pentru Oscar 2020).
Pentru că am observat un interes crescut pentru scurt metraje, am pregătit o Retrospectivă Best of Drama’s International Short Film Festival, cu trei filme grecești premiate: Postcards from the end of the world, W și INDEX. Acestea vor rula doar la Cinema Muzeul Țăranului Român, în perioada 28 – 30 august.
Nu am uitat nici de publicul foarte tânăr și, tocmai de aceea, am pregătit trei filme pentru copii și adolescenți, ce vor fi proiectate la Opera Comică pentru Copii, în weekendul 28-30 august, în cadrul secțiunii Films 4 Kids.
Gala de închidere a festivalului va avea loc pe 2 septembrie, ora 19.30 la Muzeul Țăranului Român, cu proiecția filmului The Truth, în regia lui Hirokazu Koreeda, cu Catherine Deneuve, Juliette Binoche, Ethan Hawke și câștigător al premiului Online Film Critics Society Awards 2020 la Veneția, în 2019.
Pentru mai multe detalii despre ediția a XVI-a, accesați site-ul. Biletele sunt disponibile în rețeaua eventbook.
Vă așteptăm cu drag la #BIFF!
Dorim să vă asigurăm că BIFF va implementa normele stabilite de autorități și apelează la cooperarea și înțelegere din partea participanților la festival, în vederea desfășurării evenimentului în condiții de siguranță.
Festivalul este organizat de Fundația Charta, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României.
BIFF este un proiect cultural finanțat prin Ministerul Culturii.
Festivalul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Român și al Centrului Național al Cinematografiei.