CURSĂ CONTRACRONOMETRU ÎN CHILE: SALVAREA MINERILOR – PREMIERĂ După prăbușirea catastrofală a unei mine din Deșertul Atacama, prinși într-o groapă sufocantă și întunecată, la aproape un kilometru sub
Începutul de toamnă este marcat de adrenalină la HBO Max. În lumea sportului, US Open își desemnează câștigătorii ultimului Grand Slam al anului. La capitolul seriale, „American Hostage” („Ostatic american”) vine cu
Retrospectiva celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL – care a avut loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada 2
Vara se apropie de final, dar septembrie vine cu energie nouă plină de premiere și povești pentru toate gusturile. Discovery aduce „11 septembrie: Dezastrul care a zguduit lumea”, Eurosport ține
● Peste 9.200 de spectatori la activitățile festivalului. ● 46 de filme documentare și de ficțiune proiectate, din care 15 în premieră sau avanpremieră, în 12 locații din
Cinema City invită părinții și copiii la proiecțiile „Atlasul Universului”, alături de micul mare actor, Matei Donciu, din 19 septembrie Prezentat în avanpremieră la Cinema City în cadrul
În rolul principal: Giulia BîscoveanuRegizorul spaniol Pedro B. Abreu conduce o distribuție de excepție:Victoria Raileanu, Adrian Nartea, Dana Rogoz, Șerban Pavlu, Costel Bojog, Silviu Mircescu, Marius Damian, Adina
„Fuori”, din 28 august în cinematografe În 1980, scriitoarea italiană Goliarda Sapienza avea 56 de ani, trecea printr-o perioadă financiară dificilă și încerca fără succes să găsească un
După vacanța de vară, Apollo111, cel mai nou cinematograf din București, anunță primele filme din programul de toamnă, un sezon construit în jurul marilor autori și al vocilor
Periplul cinematografic capătă anul acesta o forță organică și vibrantă, la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Singurul eveniment din România care