„CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE” – O NOUĂ SERIE LIMITATĂ DE LA NATIONAL GEOGRAPHIC

| 40 DE ANI DE LA EXPLOZIA DIN 1986 | 4 EPISOADE CU ACCES EXCLUSIV ÎN ZONĂ | 1986 AZI, O POVESTE NEÎNCHEIATĂ |
La patru decenii de la cea mai devastatoare catastrofă nucleară din istoria omenirii, National Geographic aduce o nouă serie limitată în prim-plan. „CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE” are premiera pe 20 și 21 aprilie de la ora 22:00 cu două episoade zilnice.
Prin imagini de arhivă rare și materiale recent descoperite, documentarul scoate la lumină detalii noi iar, pentru prima dată, supraviețuitorii își spun povestea public, oferind o dimensiune profund umană unei tragedii adesea redusă la cifre și statistici.
Accesul exclusiv în centrala nucleară de la Cernobîl și în orașul-fantomă Pripyat transformă seria într-o experiență cinematografică imersivă. Peisajele marcate de radiații, abandonate în timp, capătă o nouă semnificație chiar și 40 de ani mai târziu.
Seria explorează, de asemenea, reacțiile internaționale din acea perioadă, inclusiv perspective din interiorul CIA și ale aparatului sovietic, conturând o imagine complexă a modului în care informația, frica și instabilitatea au modelat răspunsul global la catastrofă.
„CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE” promite să fie mai mult decât un documentar, fiind o experiență care încurajează telespectatorii să privească dincolo de suprafață. Luni și marți, 20 și 21 aprilie, de la ora 22:00. Reluarea integrală a tuturor celor patru episoade va avea loc miercuri, 22 aprilie, de la ora 23:00, și duminică, 26 aprilie de la ora 22:00.
Pentru mai multe detalii accesați https://www.natgeotv.com/ro/special/cernobil
Despre conținutul National Geographic
Reprezentând cel mai mare brand pe social media, cu peste 777 de milioane de urmăritori și 1,1 miliarde de impresii în fiecare lună, poveștile National Geographic Content, premiate și aclamate de critici, inspiră fanii de toate vârstele să se conecteze, să exploreze și să se intereseze de lume prin intermediul poveștilor factuale. National Geographic Content, parte a unui joint venture între The Walt Disney Company și National Geographic Society, ajunge la peste 532 de milioane de oameni din întreaga lume, în 172 de țări și 33 de limbi, ca editor digital, social și tipărit și prin intermediul canalelor globale National Geographic (National Geographic Channel, Nat Geo WILD, Nat Geo MUNDO), National Geographic Documentary Films și al platformelor directe către consumatori Disney+ și Hulu. Conținutul său divers include filmul Free Solo, premiat cu Oscar® și BAFTA, filmele nominalizate la Oscar Fire of Love și Bobi Wine: The People’s President, franciza câștigătoare a premiului Emmy® 9/11: One Day in America și JFK: One Day in America, serialul Animals Up Close, câștigător al premiului Emmy®, serialele Trafficked with Mariana van Zeller, Life Below Zero și Secrets of the Whales, pe lângă multiplele premii National Magazine Awards, finaliști ai premiului Pulitzer și câștiguri Webby. Vizitați nationalgeographic.com și natgeotv.com sau explorați pe Instagram, Threads, Facebook, LinkedIn, YouTube, TikTok, și Reddit.
