Classix Festival încheie cea de-a șaptea ediție, sub tema Art & Mind

Classix Festival încheie cea de-a șaptea ediție, sub tema Art & MindClassix Festival 2026, cu un program concertistic desfășurat între 1 și 8 martie, s-a încheiat pe 19 martie, odată cu finalul programului extins Classix in Focus, care a inclus dialoguri, expoziții și intervenții culturale.

Sub tema Art & Mind, ediția din acest an a propus un parcurs care a depășit formatul unui festival de muzică, integrând, alături de concerte, dialoguri interdisciplinare, expoziții și activități educaționale.

Pe parcursul celor aproape trei săptămâni, Classix a reunit peste 72 de artiști din 17 țări, printre care România, Italia, Spania, Elveția, Franța, Germania, Austria, Danemarca, Olanda, Polonia, Norvegia, Israel, Canada, Columbia, SUA, Marea Britanie și Australia, activi în domenii precum muzică, arte vizuale, new media și producție artistică.

Programul a inclus 9 concerte, 2 expoziții însoțite de 2 vernisaje, 3 paneluri și un dialog, un showcase, un tur ghidat, un flash mob și un pop-up concert, alături de intervenții culturale în spațiul public și activități educaționale desfășurate prin programul de masterclass-uri. Totodată, a fost organizat un showcase dedicat celor trei bursieri Classix in Art, alături de 57 de sesiuni de masterclass susținute de 17 artiști consacrați la nivel internațional, la care au participat 98 de participanți, activi și pasivi.

Evenimentele au avut loc în multiple spații din Iași, printre care Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, Casa de Cultură a Studenților, Palatul Culturii, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, MINA Museum, Sala Unirii, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Palatul Braunstein, Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Sala Pașilor Pierduți, precum și spații alternative precum Acaju, Negru Zi sau Atrium Palas Iași.

În organizarea festivalului au fost implicați peste 200 de voluntari și profesioniști din industriile creative din România. Pe parcursul întregii perioade, peste 10.000 de participanți au fost prezenți la evenimentele Classix, confirmând interesul crescut pentru programul din acest an. În mediul online, conținutul festivalului a depășit 75.000 de vizionări, iar transmisiunile live vor putea fi urmărite în continuare pe paginile oficiale de Facebook și YouTube ale Classix Festival până la jumătatea lunii aprilie.

Patricia Roxana Brohanschi, director general și co-fondator Classix Festival, menționează: „Ediția din acest an a fost despre felul în care alegem să fim prezenți, în muzică, în dialog și în relația cu ceilalți. Ne-am dorit să construim un parcurs coerent, în care concertele, întâlnirile și intervențiile culturale să se completeze firesc și să ofere publicului nu doar experiențe artistice, ci și spațiu de reflecție. Ne bucură interesul crescut al publicului și faptul că, de la an la an, Classix devine tot mai mult o platformă în care artiștii, ideile și comunitatea se întâlnesc și se dezvoltă. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această ediție, de la artiști, parteneri, colaboratori, voluntari și spectatori, pentru încrederea și energia pe care au adus-o în acest proiect.”

Programul concertistic a adus în prim-plan o serie de producții în premieră și formate curatoriale diverse, construite în jurul dialogului dintre tradiție și contemporaneitate. Publicul a putut asculta peste 50 de lucrări semnate de peste 40 de compozitori, într-un parcurs care a traversat stiluri și estetici diferite, de la baroc și romantism, la modernism și creație contemporană. Programul a inclus lucrări în premieră, o operă în concert realizată în co-producție româno-norvegiană, concepută special pentru publicul tânăr, precum și concerte imersive care au extins experiența de ascultare dincolo de convenția clasică a sălii de concert. Diversitatea s-a reflectat și în formulele interpretative, de la duo-uri sau trio-uri, la cvartete și ansambluri camerale, configurând direcția aventurii clasice contemporane.

În paralel, programul Classix in Focus a completat experiența festivalului printr-o serie de întâlniri dedicate relației dintre artă, societate și gândire critică. Publicul a participat la evenimente precum Cities, Culture & Power, ARTing Minds și conversația Soft Power and Cultural Diplomacy in the Global Macroeconomy, alături de dialogul Black Coffee, White Pages. Programul a inclus și intervenții culturale în spațiul public, precum concertul pop-up susținut de Esbjerg Ensemble, precum și un tur ghidat dedicat memoriei culturale a orașului.

Cele două expoziții prezentate în cadrul ediției, instalația interactivă The Singing Garden Symphony și expoziția Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș, au extins experiența festivalului dincolo de spațiul concertistic și au rămas deschise publicului până pe 19 martie.

Programul de burse de creație artistică Classix in Art a continuat și în acest an, cu sprijinul partenerului principal, BRD Groupe Société Générale. Ajuns la cea de-a patra ediție, programul a susținut până în prezent 18 proiecte dezvoltate în perioada 2021–2025, contribuind la afirmarea artiștilor emergenți din România. Anul acesta au fost acordate 3 burse în valoare de 3000 de euro, prezentate într-un showcase dedicat în cadrul festivalului. Câștigătorii sunt: Andrei Popovici (Iași) – Arte vizuale, Alina Tofan (București) – Artele spectacolului și Mariana Preda (Dâmbovița) – Muzică.

În continuarea acestei ediții, noi direcții și proiecte urmează să fie anunțate, consolidând demersul Classix de a construi o platformă culturală în continuă dezvoltare. Cei interesați pot urmări evoluția festivalului și inițiativele viitoare pe classix.ro, pe canalele oficiale de comunicare, precum și prin abonarea la newsletter-ul dedicat.

Începând din 2020, Classix Festival a devenit unul dintre cele mai importante evenimente culturale independente din Europa de Est, reunind în perioada 2020-2025 peste 350 de artiști internaționali din 23 de țări, în 49 de concerte, 23 de paneluri, 193 de sesiuni de masterclass, 6 expoziții, 10 proiecții de scurtmetraje și oferind 18 burse de creație. Classix a atras până acum peste 30.000 de spectatori în săli și peste 365.000 de participanți online, confirmându-și rolul de catalizator al dialogului cultural și al inovației artistice.

        ***

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry
Partener principal: BRD Groupe Société Générale
Parteneri culturali: Centrul Cultural German, Institutul Francez din România la Iași, Institutul Polonez, Forumul Cultural Austriac, Institutul Italian de Cultură din București
Parteneri instituționali: Episcopia Romano-Catolică Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Opera Națională Română Iași, Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” – Palatul Culturii Iași, Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, MINA Iași
Parteneri diplomatici: The Swiss Embassy, Swiss Sponsors’ Fund
Sponsori: Schweppes, Basware
Partener strategic: DAC Music Performance
Parteneri de ospitalitate: Gramma, Vitamin Aqua, BMW APAN Motors Iași, Soft & Grace, Noir Coffee Roasters, Hotel Bellaria, Hotel Unirea, Oddity, Acaju, Iași.Travel, indus, Pizza Di Napo, Andalu, Chalette Events, Bindu, Palas Iași
Parteneri de lifestyle: Chotronette, Tudor Tailor, Studio Esthétique, Serenity Head Spa
Parteneri de promovare: WINK Public Multimedia, Printco, Aeroportul Internațional Iași, Fab Lab Iași, Iulius Group
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Iași, Radio Clasic, Ercis FM, Viva FM, AGERPRES, Bookhub, Cărturești, Elle.ro, Fashion Premium Magazine, Happ.ro, Haute Culture, InfoMusic, Libertatea, Liternet, Iași4u, Observator Cultural, Revista BIZ, Ringer, Romania Journal, Ziarul de Iași, Zile și Nopți

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

          ***

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld, iar din 2020 al Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

Website: www.classixfestival.ro 

Facebook: https://www.facebook.com/classixFestival/

Instagram: https://www.instagram.com/classix.ro

Youtube: www.youtube.com/@classixfestival

Contact: [email protected] 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.