Durere și glorie – un film despre plăcere, care este el însuși o plăcere. Noul film al lui Pedro Almodóvar, în cinema din 18 octombrie

Durere și glorie, noul film al regizorului spaniol Pedro Almodóvar, care i-a adus lui Antonio Banderas premiul pentru interpretare masculină la Cannes 2019, ajunge din 18 octombrie pe marile ecrane din România, distribuit de Independența Film. De asemenea, va rula și în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani și Brașov. Filmul reprezintă propunerea Spaniei la Oscar 2020, iar cea mai importantă partitură feminină îi revine celebrei actrițe de origine spaniolă, Penélope
Cruz.

Durere și glorie, cel de al 21-lea lungmetraj al faimosului regizor premiat în 2002 cu Oscar pentru scenariul original Talk to Her și distins de-a lungul carierei cu peste 130 de trofee în marile festivaluri, are un puternic caracter autobiografic și reconstituie, introspectiv, diferite etape din viața cineastului.

Durere şi glorie vorbeşte despre o serie de reîntâlniri ale regizorului Salvador Mallo (Antonio Banderas) cu persoane care i-au marcat viața. Unele reîntâlniri ale regizorului, a cărui sănătate este precară, au loc în realitate, altele doar în rememorările sale: copilăria petrecută în anii ’60, trezirea dorinţei sexuale, prima iubire adultă în Madrid, durerea rupturii
de această dragoste, încă vie și intensă, cu scrisul drept unică terapie pentru a uita ceea ce era de neuitat. Durere şi glorie vorbeşte despre actul creator, despre dificultatea separării lui de viaţa autorului şi despre patimile care îi dau sens şi speranţă. În recuperarea trecutului, Salvador descoperă nevoia disperată de a-l repovesti şi în această nevoie îşi găseşte
salvarea.

Din distribuția filmului fac parte Antonio Banderas și Penélope Cruz, actori cu care celebrul regizor a colaborat constant de-a lungul timpului, Julieta Serrano și Cecilia Roth, care au lucrat cu Almodóvar încă de la filmul său de debut, Pepi, Luci, Bom si multe alte fete (1980), precum și actori aflați la prima întâlnire cu cineastul spaniol, ca Asier Etxeandía și Leonardo
Sbaraglia. Celebra interpretă Rosalía are o apariție cameo chiar în primele secvențe ale filmului.

Colaborarea dintre Pedro Almodóvar și Antonio Banderas este una îndelungată și productivă, cineastul spaniol fiind, de altfel, cel care l-a descoperit pe Banderas, distribuindu- l în primul său rol important în Labyrinth of Passion (1982). Cinci ani mai târziu, Banderas juca într-un alt film semnat de Almodóvar, în primul său rol gay, în Legea dorinței / La ley del deseo (1987). De la premiera acestui film au trecut 32 de ani. O perioadă autoreferențială pentru personajul său din Durere și glorie.

“Îmi amintesc că în timpul repetițiilor la Durere și glorie i-am spus lui Antonio: Dacă tu consideri că, în orice secvență, te ajută să mă imiți, fă-o. Antonio a spus nu, nu era necesar. Și avea dreptate, personajul lui nu eram eu, însă el era înlăuntrul meu.” – Pedro Almodóvar.

Prezentat la Cannes 2019, Durere și glorie a fost bine primit de public și critica de specialitate, fiind comparat de celebra publicație americană Rolling Stone cu 8 ½ al lui Federico Fellini (1963):

„Simți pasiunea pentru cinema în fiecare cadru. Durere și glorie nu este doar cel mai personal film al său, este și unul dintre cele mai bune ale lui Almodóvar.”

„Ca întodeauna, Almodóvar a făcut un film despre plăcere,
care este el însuși o plăcere: isteț, inteligent și senzual. Este despre dragoste, memorie, artă, mame, iubiți și, cel mai mult, este despre el însuși, ceea ce în mâinile unui regizor mai slab ar fi groaznic de indulgent. Dar Almodóvar este un maestru al auto-referențialității și intertextualității: filmul în film, povestea în poveste, visul în vis. Almodóvar operează pe un fel de motor de creativitate cu combustie internă și am simțit că acest film mergea atât de lin și atât de seducător încât ar fi putut să continue pentru încă cinci ore.”

Peter Bradshaw, The Guardian

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.