Filmul românesc „CATANE”, semnat de Ioana Mischie, va avea premiera mondială la unul dintre cele mai importante festivaluri din lume, IFFI 

„CATANE”, ambițiosul lungmetraj româno-italian regizat de Ioana Mischie, o comedie ingenioasă, își face intrarea în circuitul festivalier internațional cu o energie creativă distinctă, propunând un amestec vibrant de umor vizual și estetică cinematografică rafinată. Distribuția principală, formată din Costel Cașcaval, Iulia Lumânare și Cristian Bota, dă viață unei comisii de inspecție trimise într-o misiune aparent simplă: clarificarea situației ajutoarelor sociale obținute de un grup de săteni. În urma anchetelor, sunt descoperite, însă, multe adevăruri contrastante.

Filmul va avea premiera mondială la unul dintre cele mai prestigioase evenimente cinematografice din întreaga lume: Festivalul Internațional de Film din India (IFFI), desfășurat anual la Goa. Producția a fost selecționată în secțiunea „Cinema of the World”, dedicată „cinematografiei excepționale din întreaga lume, meticulos curatoriată pentru cinefili pasionați”, potrivit organizatorilor.

IFFI Goa — unul dintre cele mai vechi și importante festivaluri de film din Asia — este un eveniment de clasă A, alături de Cannes, Berlin, Veneția și Toronto, acreditat de FIAPF (Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film). Ediția a 56-a se va desfășura între 20 și 28 noiembrie 2025. Prima proiecție a filmului „CATANE” este programată pe 24 noiembrie. Prezența unui nou film românesc în cadrul acestui festival reflectă forță vizionară continuă a cinematografiei locale. Deplasarea culturală se va realiza cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Ne onorează selecția festivalieră de la IFFI Goa, pentru că reafirmă faptul că o poveste locală poate avea un impact universal. Pentru noi, această recunoaștere transformă cinemaul într-un liant cultural, spiritual și creativ.” — Ioana Mischie.

Caracterizat anterior drept un „deliciu pentru public”, „un rollercoaster care te pune pe gânduri” (Film New Europe), „poetic, umoristic și satiric” (Cineuropa), „o comedie dramatică, surprinzând o răsturnare de situație cu umor negru” (Variety), filmul promite o experiență cinematografică captivantă, în care suspansul și comicul se împletesc subtil, iar personajele complexe și situațiile neașteptate țin spectatorul cu sufletul la gură până la ultimul cadru.

Cu un scenariu multi-premiat încă din etapa dezvoltării, „CATANE” promite să devină una dintre cele mai așteptate comedii europene ale anului 2026. Cu un stil vizual puternic și o deschidere autentică spre public, filmul evocă pe alocuri spiritul unor cineaști vizionari precum Ruben Östlund, Wes Anderson, Yorgos Lanthimos, însă, își afirmă clar propria identitate artistică — un ADN cinematografic distinct, recognoscibil, profund original.

Din punct de vedere narativ, „CATANE” aduce pe ecran o premisă rar explorată în cinematografie. Acțiunea filmului se petrece în satul omonim, unde toți locuitorii au obținut, prin mijloace ambigue, ajutoare sociale pentru dizabilități. Întreaga comunitate se confruntă cu o provocare imensă atunci când se declanșează o anchetă oficială, prin urmare își unesc forțele, reușind, cu ingeniozitate, să creeze un răspuns plin de umor dezarmant la absurditățile unui sistem defect. Reinventându-și modul de viață, ei dezvăluie nu doar un mijloc de supraviețuire, ci și un model radical de reziliență comunitară într-o lume fracturată. 

„Îmi doresc să redau multiple perspective sociale ale lumii noastre hyper-fragmentate. Într-o eră a conflictelor narative, sociale și societale arhi-normalizate, îmi propun să găsim mai mult ca oricând forme creative de împăcare, iar cinema-ul are această forță — de a ne reapropia, de a ne vindeca, de a ne reîntări spiritul colectiv. Cred că fiecare dintre noi se va regăsi pe sine în cel puțin unul dintre personajele acestui film. Dacă nu chiar în toate.”, a declarat Ioana Mischie.

În rolurile inspectorilor îi vom regăsi pe: Costel Cașcaval („Libertate”, „Câini”, Umbre”, „Terminus Paradis”), Iulia Lumânare („Familiar”, „Pororoca”, „Ana, mon amour”), Cristian Bota („Clanul”, „Libertate” „Țăndări”, „Tata mută munții”, „Bani negri”, „Un pas în urma serafimilor”). Personajele din structurile superioare ale autorităților sunt interpretate de Robert Radoveneanu și Alina Chivulescu. Comunitatea rurală reunește un grup remarcabil de actori profesioniști și neprofesioniști, păstrând spiritul ludic al vieții de la sat. Distribuția pentru personajul rural colectiv îi include pe Bogdan Farcaș, Corneliu Ulici, Pavel Ulici, Flavia Hojda, Mihai Dinvale, Nelu Serghei, Mihai Mălaimare, Ioana Casetti, Ioana Abur, Tudorel Filimon, Marina Dascălu, Liana Mărgineanu, Antonia Bodai, Alexia Bodai și mulți alții.

Imaginea filmului este semnată de directorul de imagine George Dăscălescu („Bani negri”, „Un pas în urma serafimilor”), production design-ul inventiv este realizat de Cristina Barbu („Moartea domnului Lăzărescu”), direcția artistică axată pe sustenabilitate a fost realizată în colaborare cu Bogdan Ionescu („Metronom”). Codruța Irina Corocea a contribuit cu imaginea pentru 2nd unit. Angelo Francavilla (“Gomorra”) s-a ocupat de colorizare. Echipa de sunet a fost compusă din: Marco Zambrano (sunet priză directă), Ștefan Damian („Planeta Petrila”) și Valerio Brini (“Anatomy of a Fall”, Palme d’Or, Cannes). Muzica originală este semnată de Emiliano Mazzenga, iar muzica live a fost asigurată de Taraf de Caliu. Pentru muzica originală, Emiliano Mazzenga obținut o nominalizare la prestigiosul eveniment Hollywood Music in Media Awards (HMMA), în categoria Film Independent Internațional/ Independent Foreign Film, numărându-se printre cele cinci filme selectate din întreaga lume.

Filmul se numără printre primele „filme verzi” din România, realizat după practici sustenabile propuse de Eurimages, cu materiale reutilizabile și metode locale, reducând amprenta de carbon și conservând calitatea artistică. Filmările au avut loc în inima Munților Apuseni, combinând tehnici stilizate și improvizație.

„CATANE” este o comedie rafinată, care transformă universul rural într-un microcosmos viu, unde contrariile se atrag, se iartă și, uneori, se potențează reciproc. Filmul va intra în cinematografele din România pe 26 ianuarie, distribuit de Forum Film. Lansarea va fi precedată de avanpremiere speciale, programate pentru luna decembrie. În Italia, filmul va fi distribuit de Lo Scrittoio, cu avanpremiere în luna decembrie și proiecții ample la începutul anului 2026.

Mai multe detalii pe paginile filmului „CATANE”: Facebook | Instagram | TikTok

CATANE este o coproducție România – Italia.  Filmul produs de Studioset Production (România), Storyscapes (România), Mammut Film (Italia), a beneficiat de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (România), al coproducătorilor italieni de la MIFEC, precum și de finanțarea EURIMAGES. 
Sponsori: Publicis Romania, McCann Worldgroup Romania, Media Investment, Valvis, Ursus, PPC, Altex, Aqua Carpatica, Flamicom, IQ Rental, Cutare Film, Albalact. Parteneri: Institutul Cultural Român și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”.

Sales Agent: Intramovies
Distribuitor național: Forum Film
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Carturești, Zile și Nopți, Cinemap, News.ro, Revista FILM, Observator  Cultural, Iqads, Cinefan, Happening, Movienews, Din filme, Filme-cărți, Cinefilia, Munteanu, The Movienator, Daily Magazine, Subversiv, PRwave.

Ioana Mischie este regizoare si scenaristă, multi-premiată pentru film, VR și concepte inovatoare. În anul 2018 a fost bursieră Fulbright în cadrul USC – School of Cinematic Arts, din Los Angeles, California și a avansat domeniul transmedia storytelling, pentru cercetarea căruia a primit calificativul Summa cum laude. Proiectele sale cinematografice au fost selectate la peste 250 de festivaluri din întreaga lume. A debutat în calitate de regizor la Channel 4 în Marea Britanie cu două seriale documentar cu un număr record de vizionări în UK. Este co-fondator al asociației Storyscapes și lector universitar în cadrul UNATC. Fiind considerată trendsetter în domeniul audiovizual, cele mai recente universuri cinematografice ale sale explorează un nou gen audio-vizual numit ficțiune noetică (care promovează viitoruri stimulate de evoluția conștiinței umane). A adus la viață primul documentar stereoscopic din România, prima franciză imersivă multi-player și primul film care integrează AI într-un mod creativ. Cel mai recent proiect al ei, HUMAN VIOLINS – PRELUDE, a fost nominalizat la categoria Best Immersive Work Award 2024, în cadrul Festivalului de la Cannes. Imaginând lumea ca un loc de joacă neo-creativ, ea consideră că povestitorii sunt „arhitecți ai viitorului” (Buckminster Fuller).

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.