Gala Societății Civile anunță statisticile de înscriere în competiția din 2024
|Gala Societății Civile, un proiect The Institute care promovează activitatea sectorului non-profit, neguvernamental din România, a înregistrat anul acesta 228 înscrieri în competiție, dintre care 192 de proiecte, 24 de programe și 12 campanii sociale de comunicare implementate în 2023. În acest sens, Bucureștiul aduce din nou cele mai multe proiecte în competiție și este urmat de județele Cluj și Ilfov.
Cele mai multe înscrieri provin de la organizații din București, respectiv 134 proiecte. Chiar dacă fruntaș la înscrieri, Bucureștiul a avut mai puține înscrieri față de anul trecut, când organizațiile din Capitală au înscris în competiție 171 proiecte. O creștere relevantă a înregistrat-o Clujul, anul acesta cu 33 proiecte, aproape dublu față de anul trecut când a participat doar cu 19 proiecte. Locul trei în topul celor mai multe înscrieri este ocupat de Ilfov, cu 9 proiecte.
Topul înscrierilor continuă cu județele Brașov, Iași, Dolj și Prahova, fiecare înscriind în competiție între 4 și 7 proiecte, iar pentru județele Brăila, Suceava, Timiș, Constanța, Mureș, Teleorman, Vrancea, Alba, Bacău, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea și Vaslui au fost înregistrate între 1 și 3 proiecte.
Din cele 228 proiecte, programe și campanii de comunicare depuse în competiția Gala Societății Civile 2024, 101 au avut acoperire națională, 63 locală, 30 județeană, 21 regională și 13 internațională.
Cele mai multe inițiative au fost înscrise în secțiunile: Tineri de Bine – 28, Incluziune socială – 26, Educație și Învățământ – 25. Acestea sunt urmate de secțiunile Programe și Sănătate, care ocupă și ele un loc important în competiție, fiecare având câte 24 proiecte, respectiv 23 de proiecte.
În ceea ce privește forma de organizare, 147 participanți unici au înscris 228 proiecte în competiție, astfel: 4 agenții de comunicare și companii au înregistrat tot atâtea înscrieri, 3 grupuri de inițiativă au participat cu 5 proiecte, 135 de organizații neguvernamentale au aplicat 211 proiecte, urmate de 5 persoane fizice care au înscris un total de 8 proiecte.
Proiectele înscrise la cea de-a 22-a ediție a Galei Societății Civile vor fi evaluate de peste 72 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și reprezentanți ai sectorului privat. Evaluarea proiectelor se realizează în două etape:
Etapa I de jurizare durează până pe 19 aprilie 2024 și presupune jurizarea proiectelor din cadrul fiecărei secțiuni din categoriile A, B și stabilirea ierarhiei și a câștigătorilor;
Etapa II de jurizare se desfășoară între 13-24 mai 2024 și își propune să jurizeze proiectele câștigătoare ale Premiului I de la secțiunile Categoriei A pentru stabilirea câștigătorului Marelui Premiu al Galei Societății Civile 2024. În această etapă va avea loc și stabilirea câștigătorilor Premiilor pentru Impact Social, dezvoltate alături de Ashoka România, partener strategic al GSC.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Festivității de Premiere Gala Societății Civile 2024 care va avea loc pe 20 iunie.
The Institute este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii creative din România în dialogul cu instituţiile statului şi cu organizații internaţionale. Anual, The Institute reunește în jurul inițiativelor, proiectelor și evenimentelor desfășurate peste 80.000 de persoane.
Gala Societății Civile este un proiect The Institute.
Partener Principal: Rompetrol
Partener pentru Sustenabilitate: Lidl
Partener Secțiune Educație și Învățământ: BCR
Partener Secțiune Artă și Cultură: Globalworth
Partener Secțiune Dezvoltare Economică și Socială: Purcari
Partener Secțiune Sănătate: Secom Healthcare și Good Routine by Secom
Partener Secțiune Comportament Civic și Participare publică: RetuRO
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii
Parteneri Culturali: Primăria Municipiului București prin ARCUB
Parteneri Strategici: Ashoka România, ASAP România
Parteneri Media Strategici: Pro TV, Rock FM, Euromedia, YOOH
Parteneri Media: IQads, România Pozitivă, Spotmedia, Știri.ONG, Revista Biz, PRwave, Zile și Nopți, RADOR, AGERPRES
Parteneri Tradiţionali: Netvibes, MediaTrust
O campanie: Gavrilă&Asociaţii