HOT Collective prezinta Teatrul Viitorului – explorari interdisciplinare si anxietati contemporane pe scena. Premiera pe 13 decembrie, la Bucuresti

H.O.T. Collective (Hands on Theatre Collective), colectivul teatral independent care exploreaza societatea contemporana prin teatru si arte conexe, combinand abordari interdisciplinare, inovatoare si incluzive, anunta premiera celei mai noi productii, Teatrul Viitorului, care va avea loc pe 13 decembrie, de la ora 20:00, la Point (Str. General Eremia Grigorescu nr. 10, Bucuresti). Accesul pentru public este gratuit, in baza rezervarii in formularul online. Ulterior, spectacolul va avea reprezentatii in Cluj Napoca, la REACTOR de creatie si experiment, pe 15 decembrie, iar pe 21 decembrie la Targu Mures, la 3g HUB.

​​Proiectul Teatrul Viitorului – laborator de cercetare teatrala a fost conceput pentru a explora noi metode colaborative si interdisciplinare in teatrul contemporan, oferind un spatiu experimental artistilor emergenti din Romania. In contextul unei lumi marcate de schimbari tehnologice rapide si crize sociale, proiectul si-a propus sa raspunda la intrebarea „Cum va arata teatrul viitorului?”.

Tema centrala a spectacolului este anxietatea legata de viitor, traita intens de tanara generatie intr-o lume marcata de incertitudini, conflicte si dezastre naturale. Echipa interdisciplinara a integrat materialul generat in atelierele specializate, in masterclass-urile internationale si in mentoratele pe teatrul devised si dramaturgia colaborativa, transformand cercetarea artistica intr-o productie coerenta.

SINOPSIS: O aniversare in familie din alte timpuri. O aniversare in familie din timpurile noastre. O nunta. Un casting. O iesire nervoasa. Un viitor indepartat care vorbeste cu tine, care se apropie de tine. O lume care se darama sub ochii tai. O criza identitara. O floare. O mama. Colegii tai. Mana care tine biciul. Cum te eliberezi de toate? 

Asta e frecventa 3.0. Nu propunem un viitor posibil. Mai degraba incercam sa vedem daca un viitor mai e posibil. Asta nu e ultima transmisiune. 

Laboratorul a inceput in luna iulie cu un apel deschis pentru artisti emergenti initiat de regizoarea si dramaturga Alina Pietrareanu, selectand opt participanti care s-au alaturat echipei initiale de profesionisti. In urmatoarea etapa, artistii au participat la doua masterclass-uri online cu companiile internationale She She Pop (Germania) si Dead Centre (Irlanda), aprofundand metode performative si scenografii experimentale. In octombrie, participantii au parcurs trei module de mentorat: teatrul devised cu Mihai Pacurar, dramaturgia colaborativa cu Maria Manolescu si integrarea noilor media in teatru cu Ciprian Facaeru si Andrei Paun.

Spectacolul a fost gandit ca un laborator viu, in care metodele de lucru colaborativ si interdisciplinar descoperite in timpul lucrului vor fi testate, validate si diseminate ulterior prin prezentari publice, ateliere universitare si materiale documentare. Prin acest demers, proiectul nu doar ca genereaza o productie scenica inovatoare, dar construieste si un model replicabil de laborator artistic, punand bazele unui colectiv emergent capabil sa continue sa exploreze teatrul independent si experimental.

Despre spectacol:

Distributie: Anamaria Codita, Denisa Dutcovschi, Robert Ioan, Ilinca Popescu, Marcel Veselu

Concept si regie: Alina Pietrareanu

Scenografie: Ileana Zirra

Muzica: Damian Gerard

Miscare: Andreea Novac

Dramaturgie colectiva

O productie H.O.T. Collective

Teatrul Viitorului este un proiect organizat de Augmented Space Agency, cofinantat de AFCN.

Parteneri: Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Teatru si Film, Universitatea de Arte Targu Mures, Reactor de creatie si experiment, Asociatia Pro Drama, Asociatia Teatru 3G, Asociatia “BIS”.

Parteneri media: Agentia de cArte, AIVI Media Hub, Bookhub, Ceasca de Cultura, Clivaj, Contacte Culturale, Educatie Privata, Litera 9, Iscoada, Observator Cultural, Palindrom, Radio Romania Cultural, Radio Romania International, Subversiv.

Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.