Începe Animest.19! 10 zile de aventură urbană cu peste 90 de proiecții și nenumărate surprize animate 

Animest revine la București și electrizează orașul de azi și până duminică, 13 octombrie, în șapte spații populare în rândul iubitorilor de film și manifestări culturale: Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Instituto Cervantes, RAM (Romanian Art Movement), CINETic și Sala Luceafărul.

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest își deschide porțile vineri 4 octombrie, cu o proiecție în premieră în România a filmului care a câștigat anul acesta Cristalul la Annecy. Memoir of a Snail va rula, începând cu ora 19:00, la Sala Luceafărul (fostul Cinema Pro) și va da startul a 10 zile de proiecții inedite, ale celor mai noi producții animate din întreaga lumea, evenimente tematice, activități dedicate copiilor, întâlniri cu invitați speciali și chiar proiecții de filme accesibilizate. 

Programul ediției Animest.19 – Urban Frames este disponibil online pe animest.ro și în aplicația Animest (Android & iOS). Biletele și abonamentele pot fi achiziționate prin intermediul platformei Eventbook.

Street Spirit (Fade Out), Urban Discipline, Overpass Graffiti, There Goes the Neighborhood și Street Fighting Man sunt melodiile care alcătuiesc playlist-ul urban al Animest.19 și denumesc cele 5 calupuri de scurtmetraje tematice curatoriate de directorul și selecționerul festivalului, Mihai Mitrică, alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot, invitat și anul acesta la București. În toate calupurile secțiunii tematice spectatorii vor călători prin scenarii urbane cât mai diverse și își vor re-evalua relația pe care o au cu propriul oraș.  

Nici cei mai mici dintre cinefili nu sunt lăsați la o parte, îndrăgita secțiune Minimest revenind cu proiecții speciale, o competiție jurizată de copii, ateliere de animație, benzi desenate și reciclare artistică, precum și dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie. Anul acesta părinții vor putea petrece timp alături de cei mici, înainte sau după proiecțiile Minimest, la Cinemateca Eforie, unde va fi organizat Minimest Kids Corner – un loc plin de culoare și jocuri pentru toate vârstele.

Programul complet Minimest este și el online: https://www.animest.ro/editia-19#minimest 

 Adolescenții ocupă un loc aparte în programul de anul acesta care inaugurează o nouă secțiune tematică dedicată lor – Fresh Frames – în care spectatorii vor vedea o selecție de 16 filme de animație create de adolescenți din România și Republica Moldova. Noua secțiune a luat naștere grație Incubatorului de Animație, cea mai mare comunitate pentru adolescenți dedicată animației și artei digitale și își propune să fie o oglindă a perspectivelor noii generații de animatori.

Ediția de anul acesta a Animest.19 aduce în program și o inițiativă extrem de necesară – filme accesibilizate, care să poată fi urmărite de spectatori cu sau fără deficiențe de auz. Două lungmetraje pentru toate vârstele și un calup de scurtmetraje pentru copii vor avea subtitrare descriptivă și interpretare în limba semnelor române. Unul dintre lungmetrajele internaționale de succes care vor fi accesibilizate de Animest este Leo, marele inventator (r. Jim Capobianco și Pierre-Luc Granjon), lansat recent în România. Filmul spune povestea geniului Leonardo da Vinci, într-un film de animație stop-motion pentru toate vârstele.

Animest.19 continuă tradiția retrospectivelor anuale dedicate țărilor care au stabilit de-a lungul timpului borne importante în cinematografie cu ITALIA. Publicul va avea ocazia unică de a explora bogăția și diversitatea animației italiene printr-o selecție impresionantă de filme și evenimente speciale, care aduc în prim-plan atât clasici ai genului, cât și creații contemporane de renume internațional. Printre invitații care vor veni la festival din Italia se numără Andrea Martignoni (artist, sound designer și istoric în domeniul animației), Claudio Cazzato (producător și selecționer al Festivalului Internațional de Film de Animație din Copenhaga) și Alessandro Rak (autor de benzi desenate, scriitor și regizor).

Printre invitații speciali care fie vor juriza secțiunile competiționale ale festivalului, fie vor susține masterclass-uri, fie se vor întâlni cu publicul la sesiunile de Q&A de după proiecții se numără și Jonathan Hugdson – unul dintre cele mai mari nume ale animației contemporane, care are dedicată și o Retrospectivă în cadrul festivalului, Clara Marquardt – producătoare în cadrul companiei franceze Les Valseurs, Pierre-Luc Granjon – co-regizorul filmului multi-premiat Leo, the Inventor, Jose Luis Agreda –  art-directorul filmului Robot Dreams, nominalizat anul acesta la Oscar și Ivana Sujová – scenaristă și director de festival în Slovacia, membră a juriului TOON SCRIPTS, concursul de scenarii de film serial de animație al Animest, o altă noutate a ediției.

Un alt invitat cu totul și cu totul special la Animest 2024 este Kōji Morimoto, unul dintre cei mai autentici animatori japonezi ai zilelor noastre. Publicul se va putea întâlni cu el la proiecțiile omnibusului Genius Party Beyond, respectiv scurtmetrajului Noiseman Sound Insect. Kōji Morimoto este și unul dintre membrii juriului Animusic, unde va avea de analizat 31 de videoclipuri selecționate în competiție, printre care și 4 realizate de români. Animusic Night, evenimentul care dă tonul petrecerii în festival, va avea loc pe 10 octombrie, de la 21:00.

Nu lipsesc din program nici celelalte evenimente speciale îndelung apreciate de publicul Animest:  pasionații de experiențe cinematografice avangardiste se pot delecta cu un nou volum de proiecții animate alese și împletite de Michael Helmerhorst pe 5 octombrie, de la 23:30, la Trippy Animation Night; cei care nu se tem să iasă din zona de confort și să exploreze pe marele ecran animații explicite despre plăcere, pasiune, jocuri și jucării dedicate exclusiv adulților își vor găsi locul marți 8 octombrie la  Erotica – The Night of Erotic Animation; iar fanii genului horror sunt așteptați să urmărească scurtmetraje cu puternic impact emoțional vineri 11 octombrie, de la 23:00, la teribila Creepy Animation Night.

Animest este singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri,  așadar proiecțiile filmelor din cadrul competiției internaționale sunt printre cele mai așteptate. Anul acesta reunește 89 de animații din întreaga lume în secțiunile de lungmetraj, scurtmetraj, film studențesc și VR, o selecție care depășește granițele fanteziei și cochetează cu cele mai inovative tehnici narative și de estetică. Încă 13 scurtmetraje se regăsesc în competiția românească  unde publicul se va delecta cu un mix de producții semnate de studenți aflați la început de drum în acest domeniu și filme create de artiști deja consacrați în animație. Câștigătorii celor 7 secțiuni competiționale vor fi desemnați în cadrul Galei de Închidere care va avea loc sâmbătă 12 octombrie, la Cinemateca Eforie.

***

Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, cofinanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene și de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Dacin Sara, Institutul Francez și Ambasada Franței, Instituto Cervantes, Institutul Italian de Cultură din București, Forumul Cultural Austriac, Institutul Listz – Centrul Cultural Maghiar, Centrul Ceh, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Animation Festival Network, IZANAGI – Japanese Film Festival

Parteneri: Groupama, Mini, Aqua Carpatica, Sâmburești, Alai, Ana Pan, MyAirBridge, Kafune, Ogilvy

Partener media principal: PRO TV, VOYO 

Plăcut de: Radio Guerrilla

Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul de Weekend, Zile și Nopți, Observator Cultural, Revista BIZ, Haute Culture, IQAds, Scena9, AGERPRES, Ziarul Metropolis, Revista FILM, Mindcraft Stories, LiterNet, Movie News, CineFAN, HAPP.ro, MunteanuRecomandă, AndreeaVerde, SuntPărinte.ro

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.