„LA FILM CU ANCHIDIN” la Europa FM
|Cătălin Anchidin, cel mai activ promotor al filmului și industriilor creative din România, este prezent săptămânal la Europa FM cu o nouă rubrică de cinema.
“La film cu Anchidin”, rubrica a cărui titlu a fost dat de ascultătorii Europa FM, este programată în fiecare miercuri seara, după ora 19:00, în cadrul emisiunii “Starea de bine”, realizată de Alexandra Gavrilă.
Recomandările lui Anchidin includ cele mai așteptate premiere cinematografice de pe marile ecrane, titlurile disponibile pe platformele de streaming, seriale în vogă, precum și cele mai calde știri din domeniu.
“Mă bucur nespus să revin la radio, prima mea dragoste, și cu atât mai mult în mijlocul minunatei echipe Europa FM. Propunerea de a mă alătura emisiei “Starea de bine” a fost o provocare care mi-a reactivat pasiunea pentru adrenalina radio-ului în direct. În fiecare miercuri seară, imediat după știrile Europa FM de la ora 19:00, intrăm în “Starea de bine” cu rubrica de cinema despre cea mai răsunătoare premieră a săptămânii: fie din cinematografe, fie de pe platformele de streaming, precum și cu o mulțime de informații și exclusivități.”
Din ianuarie 2020, Cătălin Anchidin este specialistul în cinema al celui mai longeviv matinal de televiziune din România “Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1. În fiecare marti și joi, după ora 10:00, Anchidin prezintă telespectatorilor cele mai discutate și de neratat titluri ale săptămânii.
Recomandările lui Anchidin se regăsesc și în paginile revistei Femeia, o publicație cu tradiție în peisajul mediatic autohton.
Cătălin Anchidin este membru al Academiei Europene de Film, o prezență activă în industria locală de cinema și în zona media. De numele lui sunt legate lansări de succes precum “Poziția Copilului” (Ursul de Aur la Berlinale 2013), “Aferim!” (Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlinale 2015), “Toni Erdmann” (Premiul FIPRESCI la Cannes 2016, nominalizat la Premiile Oscar în 2017), “Sieranevada” (propunerea României la Oscar în 2017), “Un pas în urma serafimilor”.
Anchidin a lucrat pentru campaniile de lansare a peste 100 de producții cinematografice sau de televiziune.
De-a lungul timpului a realizat interviuri în exclusivitate pentru Observator Antena 1 cu Sarah Jessica Parker (“And Just Like That”), Pedro Pascal (“The Last of Us”), Brian Cox, Jeremy Strong (“The Succession”), Amy Adams (“The Woman in the Window”), precum și cu protagoniștii “Stranger Things” sau “Casa de Papel”.
În decembrie 2022, Anchidin a fost invitat de Academia Europeană de Film în Islanda la Decernarea “Oscarurilor Europene” în calitate de backstage host și a realizat interviuri cu câștigătorii galei printre care Ruben Östlund, regizorul nominalizat în 2023 la Premiile Oscar.
Cătălin Anchidin a debutat la radio în anul 2000 la Uniplus Suceava ca prezentator de știri, iar apoi ca realizator al emisiunilor “CineMAsculta” și “Alege Muzica”. În 2006 a fost prezentator de știri la Romantic FM București.
Contul oficial de Instagram este https://www.instagram.com/anchidincatalin/ .
Broadcast Channel Instagram “La Film cu Anchidin”: https://ig.me/j/AbaOerH8X4Y5a5cE/
Cont Imdb: https://www.imdb.com/name/nm6967975/