Morocănosul Tom Hanks sau “UN BĂRBAT PE NUME OTTO”

Bazat pe bestsellerul nr. 1 din New York Times A Man Called Ove, Un bărbat pe nume Otto spune povestea lui Otto Anderson (Tom Hanks), un bărbat morocănos care nu mai vede un scop în viață după pierderea soției. Otto este gata să sfârșească cu toate, dar planurile îi sunt întrerupte atunci când o tânără familie plină de viață se mută în vecinătate, iar el își întâlnește perechea în Marisol – care-l provoacă să vadă viața într-un mod diferit, ceea ce duce la o prietenie neverosimilă care transformă lumea din jurul lui. O poveste emoționantă și amuzantă despre dragoste, pierdere și viață, Un bărbat pe nume Otto arată că familia poate fi găsită uneori în cele mai neașteptate locuri.

Columbia Pictures prezintă în asociere cu SF Studios, o producție SF Studios, o producție Artistic Films, o producție Playtone, o producție 2Dux², un film de Marc Forster, Un bărbat pe nume Otto. Filmul îi are în distribuție pe Tom Hanks, Mariana Treviño, Rachel Keller, Manuel Garcia-Rulfo, Truman Hanks, și Mike Birbiglia. Regia Marc Forster. Scenariul David Magee. Pe baza nuvelei “En Man Som Heter Ove” de Fredrik Backman și a filmului “En Man Som Heter Ove” de Hannes Holm. Produs de Fredrik Wikström Nicastro, p.g.a, Rita Wilson, p.g.a., Tom Hanks, și Gary Goetzman. Producători executive sunt Marc Forster, Renée Wolfe, Louise Rosner, David Magee, Michael Porseryd, Tim King, Sudie Smyth, Steven Shareshian, Celia Costas, Neda Backman, și Tor Jonasson. Producător co-executiv este John Friedberg. Co-producător este Kate Myers. Director de imagine este Matthias Königsweiser. Designerul producției este Barbara Ling. Editor este Matt Chessé, ACE. Muzica de Thomas Newman. Costumier este Frank Fleming. Distribuția de Francine Maisler, CSA și Molly Rose, CSA.

DESPRE FILM

Pentru Otto Anderson, există un singur mod de a face lucrurile: modul corect. Fie că este vorba de cum parchezi pe stradă (numai cu autorizație), sau de reciclare (cutiile de tablă merg în pubela pentru cutii de tablă, sticla merge în pubela pentru sticlă), de încuierea unei biciclete (pe suportul pentru biciclete – de asta este acolo), de conducerea unei mașini (cu schimbător de viteze), sau de orice alte sarcini și activități zilnice, acesta este modul lui Otto… și oricine face altfel este un idiot. “S-a comportat astfel de când avea patru ore,” spune Tom Hanks, care interpretează personajul în filmul Un bărbat pe nume Otto. “Lumea lui este una binară. Lumea funcționează într-un mod și doar într-un mod, și asta conform regulilor – și oricine poate să citească regulile și oricine poate să le urmeze.”

Cartierul a ajuns la un status quo fragil – Otto se plânge în legătură cu regulile, și vecinii lui acceptă că așa este Otto… până când o nouă familie se mută peste stradă, sfârșind tot ce credea Otto că știe despre modul în care funcționează viața.

Personajul a apărut pentru prima dată în bestsellerul internațional A Man Called Ove de autorul suedez Fredrik Backman. Citită pe scară largă în lume, cartea a stat timp de 42 de săptămâni în lista Bestseller-urilor din New York Times. Apoi a fost adaptată într-un film artistic în Suedia, unde a devenit un fenoment; conform Institutului Suedez de Film, este al treilea cel mai vizionat film din toate timpurile. A fost nominalizat la două Oscaruri®, inclusive la Cel mai Bun Film în Limbă Străină. 

În urma succesului nuvelei în state și a filmului suedez, producătorul Fredrik Wikström Nicastro și-a propus să dezvolte o repovestire americană a filmului. Când Rita Wilson și Hanks au văzut filmul suedez, l-au contactat pe Nicastro. Producătorii și-au unit forțele, cu Hanks în rolul principal și SF Studios (care a produs și a finanțat filmul suedez) finanțând integral filmul.

“Au fost atât de multe în povestea asta care au rezonat cu mine,” spune Wilson. “Tema găsirii speranței, găsirii unei comunități cu cei mai neobișnuiți oameni, și a învățării să-i accepți pe ceilalți care pot fi diferiți de noi a avut impact asupra mea. Adăugând la asta faptul că deși există teme serioase, ca în viață, putem să râdem chiar în cele mai dificile momente. Aceste elemente de lumină care străpung întunericul ne dau speranță. Și tuturor ne este folositoare puțină speranță.”

“Ca producător, cauți mereu ceva care să aibă un impact mare asupra ta – asta te face să te gândești, ‘Trebuie să fac acest film,’” continuă Wilson, care produce filmul împreună cu Hanks și cu partenerul său Playtone, Gary Goetzman, precum și cu Fredrik Wikström Nicastro, care a produs și filmul suedez. “Ca fiecare alt producător care are un rol grozav pentru un actor, cine nu l-ar dori pe Tom Hanks în rolul principal? Am simțit că Tom ar fi persoana perfecta pentru a interpreta acest personaj.”

Pentru Wilson, acest personaj a combinat elementele de comedie și drama pe care a dorit să le vadă aduse de el în cinematografe. “Tom și-a început cariera în comedie și l-am întrebat, de ce n-a mai făcut din astea în ultima vreme? Activitatea lui este incredibilă, dar este în dramă. A spus, ‘Este într-adevăr greu să găsești proiecte care au sensibilitatea corectă a comediei.’ Acest film s-a aliniat cu cine este el ca actor, dar și cu ce-i place să dea, și cu interpretarea corectă a comediei.”

“Tom Hanks este un actor genial. El este o legendă,” spune Marc Forster, care regizează filmul. “Este extraordinar. Îl crezi în fiecare rol pe care-l joacă, pentru că are acest caracter incredibil, astfel încât să poți relaționa cu el. El vine din comedie și este foarte bun la comedia fizică, este genial cum se mișcă și temporizarea lui – dar în același timp este extraordinar ca actor dramatic. În acest rol, el reunește aceste două talente, și asta îl face pe Otto unic. Îl simți, râzi de el, râzi cu el, și plângi pentru că trece prin ceea ce trece.”

Această sensibilitate comică este combinată cu unele dintre marile întrebări ale vieții, aducând o emoție reală. Așa cum remarcă Wilson, “Povestea este universală. Ea tratează atât de multe din cele prin care trec oamenii. Care este scopul nostru? De ce suntem aici? Ce vrem de la această viață? Cum ne putem schimba percepțiile despre oamenii din jur?” 

Producătorul executiv Renée Wolfe, care este partenerul de producție al lui Marc Forster, spune că acest amestec de comedie și întrebări mari este cel care l-a atras pe regizor, după ce anterior a condus proiecte atât de variate, de la Finding Neverland la filmul despre James Bond, Quantum of Solace. “Marc excelează în lucrul cu actorii pentru a scoate la iveală adevărul și onestitatea une scene,” spune producătorul executiv Renée Wolfe. “Să-l văd lucrând împreună cu Tom pentru a dezvolta continuu personajul Otto, atât în sens comic cât și dramatic, a fost bucurie pură. Tom și Marc au împărțit un limbaj creativ comun pe scenă, care a fost absolut încântător pentru mine.”

“Nu este ușor să faci o poveste care este personală și în același timp se adresează unui public universal,” continuă Wolfe. “Într-un sens, personajul Otto este puțin ca fiecare din noi. Într-un fel asemănător cu Chaplin, Otto rezonează cu ceea ce simte o mare parte din lume astăzi – o dorință de a se conecta la celălalt, dar neștiind de unde să înceapă. Acesta este darul special al lui Marc. El știe că deși Un bărbat pe nume Otto este în esență studiul unui personaj, aceasta este de asemenea o poveste care va vorbi publicului de pretutindeni.”

“Elementele comice ale poveștii rezonează cu noi toți pentru că sunt atât de amuzante și atât de umane,” spune Forster. “Cu toții ne supărăm uneori, și putem vedea asta la Otto. Câți oameni se înfurie la drum? Asta nu este prea departe de Otto însuși.”

Transpunerea poveștii pentru America a fost atât o provocare cât și organică. “Am vrut să facem o versiune foarte, foarte americană a filmului,” continuă Nicastro. “Există o mulțime de teme pe care le-am perceput ca fiind foarte relevante pentru vremurile noastre – conectarea și comunitatea, ruperea de trecut și acceptarea vieții.”

Nu lumea în schimbare este cea care l-a enervat pe Otto – ci faptul că el vede clar un mod în care poate funcționa lumea, care ar fi mai bun pentru fiecare, și o populație vastă care nu respectă regulile, înrăutățind totul. “Spre deosebire de mulți morocănoși, el nu încearcă să se protejeze sau să mențină o stare de fapt,” explică Hanks. “Otto vrea echilibru și echitate pentru fiecare persoană care se folosește de stradă, și cel mai bun mod de a împărți strada este îngrijirea ei, astfel încât toată lumea să se poată bucura de aceste beneficii.”

“Ori de câte ori cineva a citit scenariul sau a vorbit cu mine despre carte, a spus că cunoaște un Otto,” spune David Magee, care se reunește cu Marc Forster după cele două colaborări la Finding Neverland de la începutul carierei lor. “Ei au pe cineva în viața lor – un văr, un bunic – care poate fi irascibil sau încăpățânat sau cu o voință puternică, uneori într-un mod frustrant, alteori într-un mod hilar. Dar sub asta, ei înțeleg că este o persoană cu o inimă adevărată, de care le pasă. În cazul meu, în timp ce tatăl meu a fost o persoană foarte diferită, recunosc în el acea irascibilitate stoică atunci când lucrurile merg prost.”

Și lucrurile au mers prost pentru Otto. “Și-a dus viața sa ritualică și apoi, brusc, totul s-a schimbat pentru el,” spune Hanks. “Soția sa a murit. Este forțat să se pensioneze. Se mută vecini noi. Se simte ca și cum singurul lucru care i-a rămas este rutina sa zilnică, și acum se gândește că-și duce bătălia finală, contra implacabilității sorții.”

“Lucrul care-l preocupă într-adevăr pe Otto este timpul – timpul implacabil care trece – și timpul sfârșește fiind atât personajul negativ, cât și eroul piesei,” continuă Hanks. “Otto urăște trecerea timpului. El se revoltă contra faptului că a venit timpul să se pensioneze. El nu apreciază faptul că soția lui a îmbătrânit și a dezvoltat o boală incurabilă și a murit. 

“Și acum, el încearcă să grăbească timpul, și să încheie toate și să o reîntâlnească,” spune Forster. “Dar nu poți face asta.”

Acesta este motivul pentru care este atât de ursuz, spune Hanks. Prin moartea soției sale, Sonya – scene pe care filmul le redă cu delicatețe prin amintiri – Otto a pierdut bucuria care face ca viața să merite trăită. “Știe că Sonya l-a schimbat,” spune Hanks. “Șrie că viața lui a fost incomparabil mai plină. Știe că avea acces la un mod total diferit de a gândi, a vorbi, a mânca, pe care n-ar fi avut curiozitatea să-l urmărească dacă n-ar fi întâlnit această extraordinară dragoste a vieții sale. Nu a avut deschidere până când nu s-a căsătorit cu o femeie care a fost deschisă. Nu a avut empatie până când n-a întâlnit pe cineva care l-a învățat cât de ușor poate fi să empatizezi cu cineva. Și când ea s-a dus, el s-a gandit că nu va mai avea niciodată toate astea. Și în prima parte a filmului, el chiar încearcă să grăbească timpul. Dar timpul se ocupă de el însuși. Nu poți lupta cu el. El trăiește încă o zi și trece de la o zi proastă la o zi mai bună.

Timpul are grijă de el însuși cu apariția noilor vecini – care-l aduc pe Otto în acea zi mai bună în pofida lui însuși. “Este ultimul lucru pe care l-a anticipat ca fiind marele catalizator pentru restul zilelor sale,” spune Hanks. 

Ideea creării comunității în care găsești oameni care sunt la propriu cel mai aproape de tine – vecinii tăi – pare a fi o idee care rezonează cu Hanks; ultima dată când a filmat în Pittsburgh, a fost pentru a-l aduce la viață pe cel mai important vecin al Americii, Fred Rogers, cu interpretarea sa di in A Beautiful Day in the Neighborhood.

“Lucrul care umple golul din viața noastră suntem noi înșine și vecinii noștri,” spune Hanks. “Chiar dacă nu vă placeți unul pe celălalt, chiar dacă aveți diferențe majore de cultură, religie sau moștenire sau de politică, mai devreme sau mai târziu, ei vor avea nevoie de ajutorul tău și tu de al lor. Dacă nu știi cum să-ți golești radiatoarele, cine te va ajuta? Întotdeauna când lovesc tornadele, care este primul lucru care se întâmplă? Vecinii vin cu drujbe și camioane. Un bărbat pe nume Otto avansează această idee – este un film despre comunitate și un film despre familie.”

“Pretutindeni în lume, oamenii devin foarte divizați și polarizați. Nu ne mai conectăm cu vecinii noștri, cu comunitățile noastre. Deci cred că această poveste despre conectarea dintre oameni nu a fost niciodată mai relevantă,” spune Nicastro.

Noua familie de peste stradă este Marisol (jucată de vedeta mexicană Mariana Treviño), soțul ei, Tommy (Manuel Garcia-Rulfo), și cei doi copii ai lor, Abbie și Luna (cu unul pe drum). Și nu contează cât de arțăgos devine Otto, ei se tot întorc. “Nu le e frică de Otto,” spune Hanks. “Ei apreciază ceea ce aduce el în cartier și înțeleg că, la sfârșitul zilei, este un tip corect. Cred că Otto a câștigat la loterie atunci când Marisol s-a mutat peste stradă, deoarece Marisol este curioasă. Este sociabilă. Are o minte deschisă. Și este directă în afecțiunea ei, chiar pentru un tip ca Otto.”

“Relația lui Otto cu Marisol este elementul central al filmului,” spune Forster. “Marisol este un personaj minunat, iubitor. Există acest conflict comic între ei, pentru că amândoi sunt caractere foarte puternice care nu acceptă un nu ca răspuns – ei sunt unul oglinda celuilalt. Și pentru că fiecare este oglinda celuilalt, se încălzesc unul pe altul. Ea chiar este cheia spre inima lui.”

“Familia ei aduce toată această viață, plină de dragoste și zgomot și bucurie și de acțiunile de fiecare zi ale vieții, pătrunzând în viața închisă a lui Otto,” spune Treviño. “Ea încearcă insistent să comunice cu el, nu într-un mod invaziv, ci într-un mod care-o face prezentă pentru conectarea cu oamenii.” 

“Modul în care Otto percepe aceste schimbări pe durata filmului,” continuă Treviño, “el nu știe cum să se poarte cu ea la început – lipsa ei de nonsens, franchețea prezenței ei. Dar este doar o deschidere la ceea ce aduce viața. Și el începe să-i cedeze acestei forțe a vieții.”

Treviño a fost emoționată să fie parte la proiect nu numai pentru că avea șansa să lucreze cu Hanks, ci și amestecului unic de umor și situații dramatice ale poveștii, pe care le simte extrase din viața reală. “Cred că de cele mai multe ori, comedia provine dintr-un loc foarte serios, chiar dureros – o rană personală sau socială,” spune ea. “Comedia și drama vieții sunt întotdeauna întrețesute, deoarece noi fluctuăm întotdeauna între aceste două linii de acceptare și vindecare ale vieții.”

În plus, adaugă Treviño, personajele sunt proiectate într-un mod care nu este excesiv de siropos sau sentimental. “Sunt plăcute fără să realizeze asta,” spune ea. 

“Pentru un regizor, te simți binecuvântat atunci când ai doi actori care au o legătură artistică reală așa cum au Tom și Mariana,” adaugă Forster. “Ei înalță ceea ce este pe pagină și aduc magie pe ecran. Asta face să ți se deschidă inima și te face să râzi, te face să plângi. Nu poți cere mai mult.”

În rolul lui Tommy, Hanks l-a sugerat pe actorul Manuel Garcia-Rulfo, cu care a împărțit ecranul în Greyhound. Ca actor, este solicitat adesea să joace băieți răi – ceea ce face la perfecție în filme cum ar fi The Magnificent Seven și 6 Underground – a îmbrățișat oportunitatea de a juca un tată, un profesionist IT, sub o mustață mare prietenoasă și un pămătuf de păr creț. 

“M-am îndrăgostit de el deoarece este un tip atât de drăguț,” spune Garcia-Rulfo. “Are o inimă mare, foarte dedicat familiei sale. Este unul din acele personaje care crede că este foarte cool și un meseriaș grozav, când de fapt este foarte stângaci și nu este tipul de bărbat foarte util, din punct de vedere fizic. Otto crede că este un găgăuță, dar Tommy este uimit de Otto – ca atunci când Tommy nu poate parca paralel remorca, și Otto o face dintr-o mișcare. Pentru el, Otto este totul.”

Pe măsură ce Marisol intră în viața lui, Otto începe să-i atragă pe alții care au nevoie de ajutorul lui. O pisică fără stăpân care abia supraviețuiește iarna pe străzi; un adolescent – unul din foștii elevi ai Sonyei – dat afară din casa lui, care nu are unde să meargă. “Așa își găsește el pacea,” spune Hanks. “Marisol este același tip de agent al schimbării cum a fost și Sonya – binevoitoare și bună pentru Otto chiar dacă a fost târât lovind și țipând. Chiar când s-a gândit că a terminat cu acest fel de prostii – aceste lucruri care vin unul după celălalt din care este compusă lumea – acești oameni intră în viața lui și el își găsește pacea.” 

“El este la început foarte acru – consideră că oamenii sunt idioți și el a renunțat la viață. Și pe parcursul filmului trece de la asta la găsirea de noi prieteni și la conectarea cu oamenii din cartierul său,” spune Nicastro. “Ajunge într-un punct în care realizează că-și poate utiliza energia pentru a ajuta alți oameni.”

“Acum are o pisică murdară care doarme în patul lui, dar are pe cineva cu care poate să vorbească dimineața – ceva ce nu a realizat că-i lipsește – chiar dacă este doar o pisică,” spune Hanks. “El recunoaște bunătatea vieții pe care este suficient de norocos s-o cunoască. Cu siguranță a făcut asta cu Sonya.” 

Povestea curtării Sonyei de către tânărul Otto este spusă prin amintiri, cu Rachel Keller interpretând-o pe Sonya și cu Tom Hanks și fiul Ritei Wilson, Truman Hanks, interpretându-l pe Otto. 

Întrebarea cine-l va juca pe tânărul Otto era una supărătoare pentru Forster. “Marc spunea că un lucru pe care-l respinge întotdeauna dintr-un film este momentul în care există amintiri ale unui personaj ca persoană tânără și actorul mai tânări nu seamănă sau nu se comportă ca actorul mai bătrân,” spune Wilson. “A întrebat despre copiii lui Tom, și Colin și Chet sunt actori, dar sunt prea în vârstă pentru rol. Truman este cel care seamănă cel mai bine cu Tom la acea vârstă, dar nu este actor. Și Marc a cerut să-l întâlnească.”

“M-am întâlnit cu Truman în New York, și m-am simțit ca și cum aș fi stat lângă Tom în ultima parte a anilor 80,” spune Forster. “A fost o încântare. A fost atât de încântător, și o parte din șarm este că el a fost foarte clar că nu este actor – dar în același timp, a fost permanent în jurul camerelor, așa că nu-i e frică de scenă. Îi place să fie în spatele camerei – vrea să fie DP. Am făcut chiar o mică audiție cu Rachel și Truman – a fost atât de natural și frumos. S-a simțit corect, organic.”

“A fost o oportunitate unică,” spune Truman. “Adică, sunt în Local 600, sindicatul camerelor, și Marc m-a smuls din lumea camerelor și m-a pus de cealaltă parte. Atunci când am decis dacă să fac asta, le-am cerut sfatul câtorva prieteni, și ei s-au gândit la asta într-un fel care mi-a fost de ajutor: jucarea rolului m-ar ajuta să iau decizii și să lucrez cu camera în mod informat. Aș fi știut cum e să fii de cealaltă parte a camerei. Deoarece asta este o formă de artă foarte colaborantă, este încurajator să fi fost actor și să vezi cum e la prima mână.” 

În plus, dacă actorul novice avea nevoie de orice sfat, cine i-ar fi dat unul mai bun în afara bătrânului său tată? “Ar fi vorbit cu mine despre diversele moduri de a sta și a merge,” observă Truman. “Anumite comportamente, cum ar fi acest lucru care arată că el încorpora personajul, astfel încât să putem crea o continuitate.”

Rachel Keller, interpretând-o pe Sonya, spune că lucrul împreună cu Truman a însemnat o încântătoare schimbare de ritm. “Scenele s-au jucat în mod original, autentic, ca și cum am fi trăit această minunată poveste de dragoste,” spune ea. “Era vorba doar despre a fi împreună.”

Interpretarea Sonyei a fost șansa lui Keller de a crea prezența vie, magică ce lipsește din viața lui Otto acum, când este mai bătrân. “Este atât de sigură pe sine, foarte încrezătoare,” spune Keller. “El este impresionat de asta – vede cât de strălucitoare și de drăguță este ea, și este încântat.”

Pentru producători, încadrarea amintirilor și a secvențelor din zilele noastre a fost una din provocările creative cheie. “Cum să jucăm cu cele două lumi, amintirile din trecutul său, memoria bucuriei vieții sale cu Sonya,” spune designerul producției Barbara Ling, care a câștigat recent Oscarul^® pentru designul ei pentru filmul Once Upon a Time… in Hollywood. 

Pentru Un bărbat pe nume Otto, Ling trebuia să proiecteze două perioade – tonurile de portocaliu ruginiu și verde lăptos arată ca în anii 70 și 80 în scenele care-l prezintă pe mai tânărul Otto, devenind mai deschise, mai naturale în zilele noastre. 

Pentru ca cele două palete de culori să coexiste, Forster a lucrat cu Ling și cu directorul de imagine, Mathias Koenigswieser, pentru a prezenta amintirile care revin la viață prin reflexii și lumini. Ideea este că orice lucru mic poate declanșa o amintire pentru Otto. “Mathias a lucrat cu ideea de reflexie și cu modul în care lucrurile se reflectă unul pe celălalt,” spune Ling, “astfel încât poți fi într-o epocă, și cu reflexiile din sticlă sau dintr-o oglindă, poți vedea tonurile unei alte epoci. Mathias a avut o idee minunată despre cum să aibă loc aceste tranziții, și cum putem juca două scheme în același timp.

Pentru un film care vorbește atât de mult despre găsirea comuniunii cu vecinii, cheia era alegerea unei locații pentru casa lui Otto (și, normal, a lui Marisol și Tommy de peste stradă). “Am găsit o mică bijuterie în Pittsburgh,” spune Ling. “Cartierul este construit frumos în ceea ce ei numesc case reciproce – case sau apartamente legate la un loc, dar care se percep complet separate. Este un mediu de trai absolut unic și foarte visceral pentru oraș.”

Pentru Otto, este o altă reamintire a modului în care lucrurile se schimbă în afara controlului lui, cu construirea unui nou șir de de case. “Este un alt lucru care-i crește furia. El simte că-și pierde sufletul prin smulgerea binelui și punerea în loc a ceva construit mult mai prost, cu mult mai puțină grijă față de mediu; este doar construcția a cât mai multor proiecte de case posibil,” observă Ling. 

Pentru scena din trecut în care Otto se îndrăgostește la prima vedere de Sonya când ea se grăbește să prindă un tren, producătorii au căutat o gară care încă are șarmul din deceniile trecute. “Gara este locul în care s-au întâlnit prima dată – era important să fie un loc romantic,” spune Ling. “Dar este greu să mai găsești gări. Cele mai multe dintre ele au fost transformate în complexe de apartamente sau locații.”

Au găsit gara pe care o căutau la câteva ore de Pittsburgh, în Toledo, Ohio. “A fost construită în 1950, cu speranțe mari de comerț, care nu s-au mai realizat în acea zonă. Arată ca și cum n-ar fi fost atinsă niciodată din 1950. Îți taie respirația, atât este de frumoasă. Și din fericire, la Toledo au fost extrem de generoși și foarte fericiți să ne aibă pentru filmări.” 

Locațiile constituie doar jumătate – pentru a filma în perioade diferite necesită tot felul de decoruri și de costume, inclusiv mașini. Pentru Ling, mașinile nu numai că au trebuit să fie Chevy (de parcă Otto ar fi condus altceva), dar trebuiau să se potrivească cu paleta de culori din restul filmului. 

Opțiunile limitate au tins să fie în mâinile unor proprietari foarte protectori, dar dacă vrei să pui mâna pe o mașină clasică, există două cuvinte magice care funcționează. “Spuneam, ‘Putem să vă închiriem mașina?’, și ei pufneau și spuneau că doar ei sunt cei care o pot conduce. ‘Ei, nu, nu o puteți conduce, dar nu vă faceți griji, o va conduce Tom Hanks.’ Și există orice om mai de încredere pe Pământ? ‘Oh, bine, asta ar fi interesant. Sunt de acord.’”

Compunerea partiturii a fost făcută de nominalizatul de 15 ori la Oscar^® Thomas Newman. Un element cheie al partiturii lui Newman este cântecul original “Til You’re Home,” pe care Forster i-a cerut producătorului său Rita Wilson să-l scrie și să-l interpreteze; Newman încorporează elementele cheie ale melodiei în fundalul filmului. 

Wilson a fost temătoare la început, deoarece în calitate de producător al filmului, a fost reticentă să-l pună pe Forster într-o poziție în care el ar fi simțit că era forțat să folosească melodia șefului. “Am scris melodii în ultimii zece ani și am scris melodii pentru filme independente, și Marc era familiarizat cu albumele mele. Am fost recunoscătoare pentru oportunitate, dar de asemenea l-am rugat să fie cinstit cu mine dacă nu va vrea să o folosească,” spune Wilson. “Ca producător, loialitatea mea este față de film și de viziunea regizorului.”

Reflectând la modul în care să exprime temele filmului într-o melodie, Wilson și-a amintit un comentariu reconfortant al unui prieten. “Atunci când tatăl meu a murit, un prieten apropiat mi-a spus, ‘Conversația continuă,’ și asta mi-a rămas fixată permanent în minte. Am vrut să fac un cântec care să evoce asta – un cântec care ar putea fi auzit ca o conversație pe care o pot avea doi oameni, chiar dacă nu se află în aceeași încăpere.”

Pentru a scrie cântecul, Wilson a colaborat cu coautorul David Hodges. “Eu și David am fost întotdeauna ca și conectați când este vorba despre ceea ce vrem să spunem muzical și liric,” spune Wilson. “Acesta este un film despre profunzimile dragostei și despre cum dragostea continuă chiar și după ce o persoană pleacă de pe acest Pământ. O idee care a continuat să apară a fost să vrei să-i spui cuiva despre ziua ta în timp ce o aștepți să vină acasă – casa fiind un loc de confort și pace.”

Wilson interpretează cântecul în duet cu Sebastian Yarta. “Am crezut că se poate ca Otto să-i fi cântat acest cântec soției sale, dar de asemenea se poate ca și ea să i-l fi cântat lui,” spune Wilson. “Este o cale pentru ca ei să fie împreună prin cântec.”

Deoarece personajul Marisol, împreună cu soțul ei, Tommy, sunt atât de integrați în film și în personajul Otto, Wilson a văzut o oportunitate unică de a reflecta personajele în cântec cerându-i lui Yarta – a cărui interpretare a ‘Dos Oruguitas’ din Encanto a încântat-o – să fie partenerul ei în duet. “A spus da, dar a avut o singură zi în program în care să o poată face. Din fericire, acea zi a fost în Los Angeles. Planetele s-au aliniat.” 

Hodges cântă un mixaj acustic al cântecului auzit în film. “Este întotdeauna special să fii parte la scrierea pentru un film, și mai ales pentru unul atât de frumos cum este Un bărbat pe nume Otto,” spune Hodges. “Atunci când am început să colaborez cu Rita pentru el, fiecare cuvând și melodia Til You’re Home păreau să ne aștepte, ca mici pași pe o cale de care avea nevoie povestea. Sunt atât de încântat să împart în sfârșit unul din cântecele mele favorite la scrierea căruia am luat parte.”