NOPȚILE CABIRIEI, proiecție specială la Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL
|NOPȚILE CABIRIEI, unul dintre filmele de referință ale emblematicului regizor italian Federico Fellini, va putea fi văzut la ANONIMUL IIFF (12 – 16 august, Sfântu Gheorghe, Delta Dunării), într-o proiecție specială oferită de Birra Moretti.
Considerat un reper în istoria cinematografiei și inclus în multiple topuri ale celor mai bune filme din toate timpurile, NOPȚILE CABIRIEI (1957) este titlul care i-a adus lui Federico Fellini cel de-al doilea Oscar din cariera sa, pentru Cel mai bun film străin, iar soției sale, Giulietta Masina, premiile pentru Cea mai bună actriță la festivalurile de la Cannes și San Sebastian.
Filmul, ultimul dintr-o trilogie din care fac parte La Strada (1954) și Il Bidone (1955), prezintă viața și societatea din Roma anilor 1950, privite prin ochii unei tinere prostituate naive (Giulietta Masina), aflată în căutarea iubirii adevărate.
Filmul a fost recondiționat digital în 1998, ocazie cu care a primit un fragment de aproximativ 7 minute, care nu exista în varianta originală.
Federico Fellini (20 ianuarie 1920 – 31 octombrie 1993) este unul dintre cei mai influenți cineaști din istorie și primul regizor european ce a primit cinci premii Oscar. La Strada (1957), Nopțile Cabiriei (1958), 8½ (1964) și Amarcord (1975) sunt filmele care i-au adus patru statuete Oscar, iar în 1993 a fost recompensat cu premiul pentru întreaga carieră. În urma sa au rămas peste 20 de filme, realizate într-un stil inegalabil și care au schimbat ideile despre cinema și posibilitățile sale.
ANONIMUL IIFF va avea loc între 12-16 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Programul ANONIMUL 2020 cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, precum și proiecții de film de lungmetraj, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.
Programul ANONIMUL IIFF este disponibil aici: https://bit.ly/3fyT9IP
Regulamentul festivalului poate fi accesat aici: https://bit.ly/3i25sPhCea de-a 17-a ediție a ANONIMUL se va desfășura exclusiv în aer liber, cu un număr maxim de 400 de participanți la fiecare proiecție. Accesul la proiecții este gratuit și se face doar în baza rezervărilor electronice (bilete cu valoare 0), disponibile pe eventbook.ro, începând cu 11 august.