Nostalgie și iubire: VARA LUI ‘85, din 20 august în cinematografe

Vara lui ’85 / Été 85, filmul cunoscutului regizor francez François Ozon, nominalizat la 12 Premii César în acest an, este lansat în cinematografele din România pe 20 august.

Filmul este o poveste dulce-amară și plină de nostalgie despre doi adolescenți care se îndrăgostesc pe litoralul francez. Alexis are 16 ani şi se răstoarnă cu barca în afara coastei Normandiei. Printr-o minune, David se află în zonă şi îl salvează. Alexis este convins că băiatul cu doi ani mai mare este prietenul pe care îl aştepta de-o viaţă, dar poate prietenia lor rezista mai mult decât o vară?

Pe când avea 17 ani, regizorul François Ozon a citit romanul Dance on My Grave al lui Aidan Chamber, care stă la baza filmului, și s-a gândit să îl adapteze pentru marele ecran. A fost nevoie de 35 de ani ca proiectul să se materializeze, pentru că, spune Ozon, ”filmele se fac atunci când trebuie făcute. Ca să spun cum se cuvine această poveste a fost nevoie să mă maturizez… Am filmat relația dintre cei doi băieți într-un mod foarte clasic, fără ironie, ca pe o poveste de dragoste universală”.  

În rolurile principale, François Ozon i-a distribuit pe Félix Lefebvre și Benjamin Voisin, ambii nominalizați la Premiile César pentru cea mai bună tânără speranță masculină. De altfel, Vara lui ’85 a primit nu mai puțin de 12 nominalizări la Premiile César în acest an, printre care cele pentru cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, cel mai bun regizor și cel mai bun film. În plus, pelicula a fost în selecția oficială de la Cannes 2020 și a avut premiera mondială la Festivalul de la San Sebastian.

Critica internațională a elogiat filmul pentru reconstituirea atmosferei anilor ’80 (”Are textura palpabilă a epocii retro în care se desfășoară, filtrată printr-o nostalgică lentilă care pare să suprasatureze imaginea, amplificând emoțiile” – The Guardian) și pentru felul în care portretizează relația dintre cei doi adolescenți (”Un film magnific despre prima iubire” – Le Parisien).

Vara lui ’85 este cel de-al 19-lea lungmetraj al lui François Ozon, unul dintre cei mai importanți regizori francezi contemporani. Născut în 1967, Ozon s-a bucurat de recunoaștere internațională cu filme precum 8 femei (premiat cu Ursul de Argint la Berlin), Piscina (nominalizat la Palme d’Or) sau În casă (dublu premiat la San Sebastian).

***

Vara lui ’85 este distribuit în România de Transilvania Film

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.