Pianista de renume mondial Lilya Zilberstein va susține în toamnă un recital de pian la Ateneul Român din București. Evenimentul face parte din programul Concursului Internațional George Enescu
|Una dintre cele mai cunoscute pianiste ale lumii și Președinta juriului Secțiunii de Pian a celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, Lilya Zilberstein va susține joi, 19 septembrie 2024, ora 19:00, un recital de excepție pe scena Ateneului Român. Programul serii va include suita Valses nobles et sentimentales de Maurice Ravel, Quelques Danses op. 26 de Ernest Chausson, Introduction, variations brillantes et rondeau de chasse op. 202 de Carl Czerny și 13 Preludii, Opus 32 de Serghei Rachmaninov.
Concursul Internațional George Enescu se desfășoară o dată la doi ani la București sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Organizat de Artexim, Concursul Enescu este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Cunoscută, apreciată și ovaționată de către publicul din întreaga lume, Lilya Zilberstein este o artistă despre care pianista Martha Argerich, partenera sa pentru concertele duo, spunea într-un interviu acordat publicației La Repubblica în 2011 că este “o pianistă fără cusur, cu un mod complet natural de a cânta, pur și simplu de clasă mondială”.
Lilya Zilberstein s-a bucurat pentru prima dată de succesul internațional în 1987, când a câștigat celebrul Concurs Busoni de la Bolzano, Italia. Victoria ei a reprezentat un moment-cheie pe harta muzicii clasice, căci a durat nu mai puțin de cinci ani până când premiul I a fost acordat din nou. Legat de acest succes istoric, însăși Martha Argerich declara, în același interviu, “din fericire, Lilya Zilberstein nu a concurat cu mine la Concursul Busoni din 1957 – asta ar fi fost cu adevărat o situație dificilă pentru mine.”
În 1991, Lilya Zilberstein a debutat cu Orchestra Filarmonicii din Berlin sub conducerea lui Claudio Abbado, fapt ce a stat la baza unei cooperări pe termen lung. Zilberstein a susținut concerte cu multe orchestre internaționale celebre, inclusiv cu Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Simfonică Ceaikovski din Moscova, London Simphony Orchestra, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, Orchestra Filarmonicii della Scala din Milano, Sächsische Staatskapelle Dresden și multe altele.
Colaborarea de lungă durată cu marele dirijor Claudio Abbado a fost completată de concerte susținute sub bagheta unor personalități renumite ale artei dirijorale precum Semyon Bychkov, Gustavo Dudamel, Christoph Eschenbach, Vladimir Fedoseyev, Paavo Berglund, Alun Francis, Leopold Hager, Dmitrij Kitajenko, James Levine, Vassily Sinaisky, Michael Tilson Thomas, Jean- Pascal Tortelier, Marcello Viotti sau Antoni Wit.
Lilya Zilberstein a înregistrat opt CD-uri pentru casa de discuri Deutsche Grammophon, inclusiv programe recital, Concertul pentru pian de Grieg (dirijor Paavo Järvi, Orchestra Simfonică din Göteborg) și Concertele pentru pian nr. 2 și nr. 3 de Rahmaninov (dirijor Claudio Abbado, Orchestra Filarmonică din Berlin). Ea a contribuit, de asemenea, la prima înregistrare completă pe CD a operei lui Frédéric Chopin, care a fost lansată de Deutsche Grammophon în 1999. Recent, mai multe CD-uri au fost lansate, inclusiv o înregistrare a sonatei Brahms pentru două piane cu Martha Argerich, realizată la casa de discuri EMI, dar si un album Clementi, Musorgski și Rahmaninov, publicat de Hänssler Classic.
În august 1998 a primit premiul „Accademia Musicale Chigiana” din Siena, Italia. Această distincție a fost acordată, printre alții, lui Gidon Kremer, Anne-Sophie Mutter și Krystian Zimerman.
Pianista este invitată cu regularitate în marile săli de concert și la cele mai importante festivaluri din Europa, SUA, Canada, Asia, America de Sud și Orientul Mijlociu.
În urmă cu câțiva ani, a efectuat ample turnee mondiale ca parteneră de muzică de cameră a lui Maxim Vengerov, iar în 2019 a aniversat 20 de ani de activitate pianistică în duet alături de partenera sa de scenă, Martha Argerich.
Lilya Zilberstein este membră în juriile unor importante concursuri internaționale de pian, dedicându-și o parte substanțială din timp educației tinerilor muzicieni: Zilberstein susține cursuri de măiestrie la Academia Chigiana din Siena (din 2011), dar și la universități din întreaga lume, în timpul călătoriilor sale.
Din 2009 până în 2013, a fost profesor invitat la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg, iar din 2014 este profesor la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena.
======================
INFORMAȚII DESPRE BILETE:
La ediția din acest an a Concursului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, iubitorii de muzică clasică pot achiziționa atât bilete individuale pentru fiecare concert cât și 3 tipuri de abonamente, prețurile pornind de la 60 de lei.
Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu se pot achiziționa din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.
Abonamentul pentru concerte simfonice (5 concerte)
Categoria 1 – 800 de lei
Categoria a 2-a – 640 de lei
Abonamentul pentru recitaluri (6 recitaluri)
Categoria 1 – 720 de lei
Categoria a 2-a – 576 de lei
Abonamentul General pentru recitaluri și concerte simfonice (11 evenimente)
Categoria 1 – 1370 de lei
Categoria a 2-a – 1100 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 550 de lei
Bilete individuale pentru concerte simfonice (preț/concert)
Categoria 1 – 200 de lei
Categoria a 2-a – 160 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 80 de lei
Bilete individuale pentru recitaluri (preț/recital)
Categoria 1 – 150 de lei
Categoria a 2-a 120 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 60 de lei
Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.
De asemenea, persoanele cu handicap alături de însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii.
Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate de pe alte platforme de ticketing neoficiale.
Organizatorii Concursului Internațional George Enescu oferă acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București în perioada 1 – 18 septembrie 2024 și la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Român în data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian), nefiind necesară o înregistrare prealabilă.
––––––––––––––––––
Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Organizator: ARTEXIM
Co-organizator: Fundația ArtProduction
Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București – ARCUB
Partener principal: Rompetrol
Parteneri: Purcari, SANADOR, Mobexpert, Senia Music, La Mama, Althaus, RetuRo, Nazzuro Aqua, L’Or, Electrecord
Parteneri instituționali: Filarmonica „George Enescu”, Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Cultural Român, Muzeul Național “George Enescu”, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Institutul Italian de Cultură București, Institutul Francez București, Filarmonica Arad, Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica “Lyra – George Cavadia” Brăila, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica Moldova din Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare, Filarmonica Banatul din Timișoara, Palatul Culturii “Teodor Costescu” Drobeta – Turnu Severin, Romanian Chamber Orchestra
Partener servicii juridice: Țuca Zbârcea și Asociații
Partener de mobilitate: Blue
Cu sprijinul: Asociația Artiștilor Lutieri din România, Paradigma Film, Compania Națională Aeroporturi București
Partener de monitorizare: MediaTrust