Silvia – O premieră de succesla Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Cea mai iubită operetă a lui Emmerich Kálmán – SILVIA s-a bucurat de un remarcabil succes în seria celor patru reprezentații consecutive, prefațate de o repetiție generală deschisă tinerilor.
Premiera din 26 martie, sub conducerea muzicală a dirijorului principal Alexandru Ilie, a deschis seria spectacolelor desfășurate în perioada 26–29 martie. Ovațiile serii s-au îndreptat deopotrivă spre ambele distribuții și spre orchestra, corul și ansamblul de balet al teatrului. În sală s-au aflat, la premiera oficială, reprezentanți ai vieții publice și culturale, între care ministrul culturii, András Demeter.
Toate spectacolele s-au jucat cu casa închisă, în aplauzele a 2.700 de spectatori entuziasmați, iar reacțiile publicului pe rețelele de socializare au fost superlative:
„Ziua Mondială a Teatrului, pentru mine a fost minunată, cu EXCEPȚIONALUL spectacol de operetă «SILVIA»”; „Premiera la Operetă: «Silvia»!! Superb !”; „O Operetă frumoasă, plină de viață, culoare, cu o distribuție excelentă”; „Felicitări și mulțumiri tuturor pentru bucuria pe care au dăruit-o cu acest spectacol minunat”; „O operetă foarte frumoasă”, „Minunat spectacol merită vizionat!”; „Un spectacol de excepție care merită văzut”; „Un spectacol de comedie foarte bun (cine ar fi crezut?) cu multe aplauze la scenă deschisă, cum rar se mai aud”; „Mulțumim pentru un spectacol de excepție! Felicitări!”; „Un spectacol de 5 stele, fără nici o reținere”; „Super spectacol de operetă Silvia”; „Este colosal! Nu știu să spun ce mi-a plăcut ,mai mult”; „Un spectacol care atinge sufletul”
Producția lui KERO® — regizorul care a semnat și Romeo și Julieta, marele succes al stagiunii trecute propune o scenografie clasică, animată de o direcție de scenă modernă și energică. Dramaturgia spectacolului depășește păstrează mesajul iubirii care învinge orice obstacol, adăugându-i conflictul dintre artă și putere, în care se aude, discret dar precis, zgomotul unui război care tocmai izbucnise.
„Cinci seri cu sala plină sunt confirmarea că publicul răspunde când nivelul artistic e la înălțimea așteptărilor lui. Acesta e standardul pe care ni l-am propus și pe care vrem să îl menținem reprezentație după reprezentație”, a declarat Radu Petrovici, managerul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Parteneri: Aqua Bilbor, Avon România, Secretul bunicii, Casa de Vinuri Cotnari, Frame Advertising.
Parteneri media: Agerpres, TVR, RVR Cultural, Evenimentul Zilei, Capital, Bursa, RFI, Ziarul News, Kiss FM, Magic FM, Rock FM, Klarmedia, Radio Seven.
SILVIA
Operetă în trei acte de Emmerich Kálmán
Libretul: Leo Stein și Bela Jenbach
Adaptarea: István Kállai și KERO®
Traducerea: Ernest Fazekas
Regia: KERO®, asistent regie: Daniel Burcea
Coregrafia: György Gesler, asistent coregrafie: Marina Minoiu
Decor: Csörsz Khell
Costume: Fanni Kemenes, Gabriela Kiss
Producători delegați: Rebecca Diaconu, Dragoș Ioniță
Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Dirijor: Alexandru Ilie (dirijor principal) / Constantin Grigore
Dirijor cor: Aurel Muraru
Distribuții:Silvia: Rodica Ștefan / Mihaela Alexa
Edwin: Octavian Ene /Dumitru Teni /George Vîrban
Stazi: Cristina Popa/ Daniela Bucșan
Boni: Victor Ion/ Vlad Corb
Feri von Kerekes: Victor Bucur / Cătălin Petrescu
Leopold Maria: Anton Zidaru/ Marius Mitrofan
Anhilte: Amelia Antoniu / Mioara Manea Arvunescu
Mișka: Daniel Găină-Cojuharov / Orest Pîslariu Ranghilof
Arnold Schulteis: Dragoș Ioniță/Tommer Weissbuch
Rohnsdorf: George Matei
Kiss: Septimiu Urzică / Alexandru Vasile
