Smiley, despre experiența de regizor din filmul Ramon

Comedia Ramon a avut de curând premiera în toată țara, iar românii au avut au ocazia să cunoască povestea simpaticului personaj și chiar să-i întâlnească în timpul vizionării pe Pavel Bartoș, Jesus del Cerro, regizorul filmului, și pe o parte dintre actorii din cast.

Pentru Smiley, această nouă colaborare cu Pavel și implicarea în filmările pentru Ramon, unde joacă rolul unui regizor, au reprezentat o reală bucurie și totodată o foarte bună ocazie de distracție. Ca de fiecare dată, artistul a fost alături de prietenul său și a împărtășit cu el emoția împlinirii acestui frumos vis.

“Este pentru prima dată când joc rolul unui regizor într-un film, și nu în orice film. A fost o experiență inedită pentru mine, mi-a plăcut să <<testez>> și acest teren și mai ales rolul meu, care cred că mi se potrivește mănușă. Orice proiect împreună cu Pavel reprezintă o bucurie imensă pentru mine și o ocazie în plus de distracție. Știu cât de mult a muncit Pavel pentru Ramon, cât s-a dedicat și ce frumos s-a așezat acest film pe drumul de la primul gând până la întâlnirea cu publicul din cinema. Sunt mândru de el și mândru și de piesa noastră împreună, care e pe coloana sonoră a filmului. S-a râs la înregistrări, la filmări, la vizionări, dar cel mai bine se râde și trăiește la cinema, unde vă rog să mergeți să vedeți filmul, să vă bucurați de actorul și producătorul Pavel Bartoș, cu toată aventura pe care a creat-o. Eu v-am cântat că <<Ramon e mai cool decât un pahar de sifon>>, dar vă mai spun și că el nu e om, e superOm, o bomboană de superOM. Hai la film”

Smiley.

În doar trei zile de la lansare, filmul Ramon a intrat direct pe primul loc în box office-ul românesc, înregistrând cifre aproape duble față de cel de pe locul secund. Cu o distribuție de excepție: Pavel Bartoș, Andreea Vasile, Smiley, Elvira Deatcu, Selly, Alexandru Ion, Carmen Tănase, Iulian Postelnicu, Bogdan Farcaș, Andreea Esca, Ionuț Rusu și mulți alții, filmul este o comedie spumoasă care surprinde o poveste de dragoste încărcată de multe momente de emoție si acțiune, care va răspunde la o întrebare simplă: Ramon e un simplu OM sau super OM?

Pavel Bartoș, împreună cu regizorul Jesus del Cerro, urmează să plece și să se întâlnească cu spectatorii și la Oradea (14 februarie), Satu Mare (15 februarie), Alba Iulia (16 februarie), Arad (17 februarie), Sibiu (18 februarie) și Miercurea Ciuc (19 februarie).

Filmul Ramon este distribuit de Vertical Entertainment și poate fi urmărit în toate cinematografele din țară.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.