SoMe Festival și-a ales câștigătorii: patru premii și trei mențiuni pentru lucrări video despre mediu înconjurător, tehnologie și relații interumane
|Patru filme despre diferitele moduri în care ne putem raporta la lumea care ne înconjoară, indiferent dacă vorbim de mediul natural, de tehnologie sau relațiile cu ceilalți, sunt câștigătoarele primei ediții a SoMe Festival, proiectul inițiat de Asociația Culturală Marginal. În plus, au fost acordate trei mențiuni onorifice, două pentru filme de origine germană, respectiv franceză și o mențiune specială acordată de echipa Marginal, în parteneriat cu Panasonic Romania.
Timp de 20 de zile (între 22 septembrie – 12 octombrie), publicul bucureștean a fost invitat la explorare urbană prin universități, galerii de artă, institute culturale, librării, muzee, cafenele și baruri care au găzduit 33 de lucrări de video-art și scurtmetraje, din România și alte 15 țări, ce au putut fi accesate prin intermediul unei aplicații mobile dezvoltate de Augmented Space Agency.
Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.
Filmele câștigătoare vor putea fi urmărite pe marginal.ro/project/some-festival din 13 octombrie.
Joi, 12 octombrie, în cadrul evenimentului de închidere SoMe Festival, care a avut loc la Goethe-Institut București, juriul festivalului, format din Andrei Tudose – curator, inițiator al proiectului, Marc Solomon – cronicar la SUB25 și Andrei Popov – Director adjunct al Forumului Cultural Austriac, au anunțat titlurile câștigătoare ale primei ediții:
- Premiul pentru filmul despre natură și mediu, prezentat de echipa Orașul vorbește prin Daria Ghiu, de la Radio România Cultural: Gray Cake – Night in gale (Rusia). Night in gale propune o perspectivă diferită asupra lumii naturale, una mediată de tehnologiile generative și de inteligența artificială. Duo-ul Gray Cake, format din Sasha Serechenko și Katya Pryanik, crează o modalitatea inovativ estetică prin care transcrie suflul unei naturi inventate pe ecran sau, altfel spus, prin care își imaginează un viitor al naturii.
- Premiul pentru tehnologie, prezentat de Sabin Șerban (General Manager, Augmented Space Studios): Dasha Ilina – Let me fix you (Franța). Let me fix you întoarce, la propriu, privirea dintre tehnologie către utilizator, atrăgând atenția asupra faptului ca avem nevoie să dezvoltăm o abordare etică privind îngrijirea roboților și a tehnologiilor pe care le creăm. Pornind de la umanismul aflat în scădere din domeniul îngrijirii, Dasha Ilina pune întrebări legate de cine este îngrijit și cum, respectiv cui îi revine responsabilitatea de a repara și întreține.
- Premiul pentru relații interumane, prezentat de Paul Dogioiu (membru al echipei de selecție): Chiara Faggionato – Ardeidae (Germania). Cei 3 realizatori ai scurtmetrajului (Chiara Faggionato, Corrado Chiatti și Daniele Tucci) se folosesc de pretextul unui pelerinaj turistic imaginar pentru a ilustra modul în care, în timp, ne putem simți din ce în ce mai alienați de istoria materială, conservată, pentru că această istorie nu conține și amintirea persoanelor de rând care fie au contribuit la construcția acestor clădiri, fie doar au trecut prin spațiul lor, ci doar a celor ”aleși” să le ocupe.
- Premiul pentru film dedicat orașului București, prezentat de Mircea Laslo (regizor, traducător, project manager al Dracula Fantasy Con 2023): Cristian Eduard Dragan – Ghosts (România). Filmul sondează spații pe care le traversăm mecanic în fiecare zi, construind un narativ aparent simplu (dar fără a fi simplist) către momentul în care divulgă poveștile din spatele acestor locuri, dezvăluind o latură tulburătoare a acestora.
- Mențiunea onorifică pentru film german (o vizită de networking la București, în parteneriat Goethe-Institut x Marginal, în 2024), acordată de Joachim Umlauf (director Goethe-Institut București): Stathis Roukas – Selective Mutism (Germania). Într-o abordare extrem de intimă, Selective Mutism aduce în discuție felul în care o istorie de traume începe să fie somatizată de către personaj, într-o narațiune aflată la granița dintre realitate și imaginar, totul într-o încercare de integrare în societate. Filmul lasă deschisă întrebarea dacă totul s-a petrecut în realitate sau în vis, îndemnând privitorii să conștientizeze propria responsabilitate atunci când au de-a face persoane care suferă de diferite tulburări psihice.
- Mențiunea onorifică pentru film francez (0 rezidență oferită de Institutul Franzez din România la București, în 2024), acordată de Loïc Meuley, atașat cultural al Institutul Francez în România – Dasha Ilina – Let me fix you (Franța)
- Mențiunea onorifică Marginal (o rezidență de creație video la VAGon / Atelierele Malmaison în parteneriat cu Panasonic, în 2024), prezentată de Sabina Suru (Președinte, Asociația Culturală Marginal): Collettivo GMRGP – POLE A (Italia). În spațiul conflictual dintre căutarea asiduă a echilibrului mental și FOMO, collettivo GMRGP (duo format Gaia Maria Rampello și Giorgia Papucci) o aduce pe scena digital-senzorială pe Paula, pentru a ne asista delicat și răbdător în căutarea balansului interior. Punând în scenă cu o ironie ascuțită toate clișeele de wellbeing care planează în mediul internaut, cele două foarte tinere artiste propun o critică usturătoare, dar în același timp de o blândețe dezarmantă, asupra lumii pe care o navigăm fără a fi atenți la detalii.
Selectate în urma unui apel deschis și împărțite în trei categorii – mediu înconjurător, tehnologie și relații interumane -, cele 33 de lucrări din cadrul SoMe Festival au fost alese de o echipă de selecție format din Sabina Suru, artistă multimedia, Suzana Dan, artistă vizuală și manager cultural și Paul Dogioiu, videograf și manager cultural.
„Suntem încântați de impactul internațional aproape neașteptat pe care îl are acest tânăr festival în rândul artiștilor video, ceea ce a făcut ca numărul de filme înscrise să fie foarte încurajator pentru a continua SoMe festival în următorii ani. E de remarcat, totodată și larga diversitate stilistică a scurtmetrajelor propuse, precum și abordarea ieșită din tipare a temelor de actualitate.”
Andrei Popov, Director adjunct la Forumul Cultural Austriac, membru al juriului SoMe Festival.
„Filmele premiate ne-au surprins prin abordarea estetică, aparent simplă dar în realitate extrem de stratificată, prin care reimaginează lumea în care trăim, de la oamenii pe care nu îi observăm deseori, la relația în continuă schimbare pe care o avem cu tehnologia sau lumea naturală, uneori una mediată de cealaltă.”
Marc Solomon, cronicar la SUB25, membru al juriului SoMe Festival.
„Prin selecția realizată de Paul Dogioiu, Suzana Dan și Sabina Suru, am reușit să aducem împreună viziuni foarte diferite asupra lumii în care trăim, fiecare artist prezentând un alt unghi din care putem privi tot ceea ce ne înconjoară. În același timp, toate filmele vorbesc despre o dorință comună de schimbare, de a face lucrurile altfel, de a nu mai lua de-a gata ce ni se oferă, ci de a găsi noi moduri de a ne conecta la ceilalți, la lumea more-than-human sau la tehnologia pe care o folosim zi de zi.”
Andrei Tudose – curator, inițiator SoMe Festival și membru al juriului.
SoMe Festival este un proiect de generare a unui dialog transparent și exploratoriu, între locuitorii Bucureștiului și comunitatea artistică națională și internațională, cu focus pe artă, știință și tehnologie. Prin intermediul lucrărilor selectate, participanții au avut ocazia să pătrundă în locuri știute sau mai puțin cunoscute din oraș. De asemenea, în cadrul festivalului au avut loc și trei ateliere pentru public, la Atelierele Malmaison: Optică și oraș în mișcare, cu Sabina Suru; Ia parte la amintirea mea, cu Tudor Popa; Exerciții de observare, cu Mara Oglakci.
Sabina Suru, artistă multimedia, alături de Andrei Tudose, manager cultural și curator, constituie echipa nucleu a Marginal, organizație culturală non-profit care funcționează ca un colectiv transdisciplinar ce urmărește să susțină, să promoveze și să extindă punți între artiști și diverși agenți din alte domenii, cu accent asupra științelor umaniste, respectiv implicațiile științei și tehnologiei în structurile socio-culturale. Scopul Marginal este agregarea unei rețele colaborative care să (re)unească domenii care nu sunt întotdeauna asociate artei – cum sunt, spre exemplu, știința și tehnologia – și publicul, printr-un mod participativ, care să pună sub semnul întrebării paradigma încă actuală a publicului spectator.
Detalii pe: SITE oficial – FACEBOOK – INSTAGRAM
Parteneri: Goethe-Institut România, Institutul Francez din România, Forumul Cultural Austriac, C22 Cafeteria, Augmented Space Agency, VAGon
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România București FM, Zile și nopți, Happ.ro, IQAds, Revista Atelierul, Curatorial, Munteanu Recomandă