Start înscrieri în tabăra-concurs de scenarii Borcanul cu Ficțiune

Asociația Echitart și Vestra anunță startul înscrierilor pentru Borcanul cu Ficțiune, ediția a III-a. 

Borcanul cu Ficțiune, platformă de creație pentru scenarii de scurt metraj, se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pasionați de cinematografie și ficțiune, care sunt așteptați să-și trimită lucrările până pe data de 5 iunie 2021. Înscrierile se pot face trimițând un text propriu (proză, povestire, scenariu) în cadrul formularului de înscriere, împreună cu o scrisoare de motivație. 

Autorii celor mai bune 10 lucrări vor fi selectați pentru a participa la prima etapă a proiectului, Tabăra de creație Induction. Participarea nu presupune taxă de înscriere sau de participare, organizatorii acoperind costurile de cazare, masă și transport până la locația din acest an, Haita Land, un concept inedit de cazare ce a luat naștere din visul unui grup de antreprenori. Cele trei căsuțe în care vor fi cazați cursanții și mentorul lor fac parte din rețeaua ecoturistică locală și susțin conservarea durabilă a Țării Dornelor. 

Tabăra de creație Induction, sub îndrumarea mentorului Mihai Brătilă, se va desfășura la Haita Land în perioada 09-16 iulie 2021, timp în care participanții vor lucra la un scenariu. La finalul taberei, doar 5 scenarii vor fi alese pentru a participa la etapa a doua, Masterclass-ul din toamnă. Această etapă se va finaliza cu un singur câștigător care va beneficia de un premiu în valoare de 1.000€ pentru ecranizarea scenariului, precum și de consiliere din partea noastră și a colaboratorilor proiectului. 

Platforma a fost inspirată din umorul și poveștile de viață ale oamenilor și ale locurilor și se conturează ca un proiect de implicare și responsabilitate socială organizat de Asociația Echitart cu sprijinul Vestra

Mai multe detalii ale proiectului puteți găsi pe www.borcanul-cu-fictiune.ro 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.