Stray Lights Sessions in decembrie, la Control: lansari de single-uri si o seara imersiva post-rock

In decembrie, Stray Lights revine in Club Control cu doua sesiuni dedicate scenei alternative romanesti, doua seri diferite ca energie, dar unite de acelasi filon DIY care sta la baza comunitatii: experimente sonore, trupe in ascensiune si spatiu pentru evolutie, risc si joaca.
Luni, 8 decembrie, Stray Lights deschide iarna cu o tripla lansare. Taxawal, Midpoint si Air Lines urca pe scena Control, fiecare cu cate un single proaspat, gata sa intre in lume la volum maxim.
Taxawal, formatie de punk experimental/noise nascuta la final de 2022 in Bucuresti, aduce pe scena energie haotica, osciland intre surf rock, jazz, funk si un puls punk visceral. Cvartetul se hraneste din diferentele stilistice ale membrilor, convertind tensiunea in show-uri ce oscileaza intre neliniste si magnetism. Dupa un 2023 in care au debutat atat live, cat si online („Beach Story/Spider”), au cantat la Expirat si au cantat deja alaturi de Mother’s Cake, Syfo Dias si D.E.N.I.S, Taxawal lanseaza un nou material in premiera la Stray Lights Sessions.
In aceeasi seara, Midpoint dezvaluie „Blue Hole”, cel de-al doilea single de pe albumul in lucru. Situata la intersectia dintre rock, indie, funk, pop si punk, trupa compune instinctiv, uneori cu doar doua acorduri si o vulnerabilitate directa. Victor Diaconu (voce/chitara) si Catalin Manea (bas) au pornit totul dintr-o mansarda de liceu, iar odata cu intrarea lui Bodo Tabarca la tobe, trio-ul a prins forma compacta, cu refrene intense, hipnoza lirica si ritmuri care schimba directia fara avertisment.
Seara este completata de Air Lines, proiect noise up-tempo cu ADN pandemic, devenit in cativa ani o prezenta constanta pe scena alternativa. Primele piese au fost modelate DIY, apoi 2023 a adus primul material discografic – „Temples”, lansat pe vinil si sustinut de un turneu care a inclus concerte cu Omul cu Șobolani si o oprire la Sofia. Cu o formula extinsa (Augustin Nicolae, Razvan Teodorescu, Andrei Constantinescu si Robert Pita), Air Lines pregateste cel de-al doilea album, „A Leap in Disbelief”, din care un prim fragment poate exploda oricand live.
Vineri, 22 decembrie, Stray Lights inchide seria de concerte din 2025 lent, intens si cinematografic. Zammorian, unul dintre cele mai pregnante nume ale post-rock-ului romanesc, lanseaza „Silver”, primul single de pe noul material discografic. Dupa doua albume conceptuale – The Theory of Absence pt. I & II – grupul continua expansiunea universului narativ inceput in 2014, cu show-uri imersive si proiectii semnate de Awkwarizmi.
In deschidere, publicul va intra in atmosfera printr-un performance de drone-noise + live-drawing semnat de OrkiPP – laboratorul sonor-vizual format de Vlad Ilicevici (Orkid) si artistul grafic Pisica Patrata. Un preludiu apocaliptic, lent, intins, perfect pentru aterizarea in spatiul Zammorian.
Stray Lights functioneaza ca o retea de sprijin intre zeci de trupe alternative active – printre care Cardinal, Orkid, D.E.N.I.S, Zammorian, Second Wave, Baby Elvis, PLANT, Valerinne, Methadone Skies, Taxawal, Midpoint si Air Lines – o forma de rezistenta culturala intr-un ecosistem muzical precar.
„Stray Lights 2.0 este o necesitate. O forma de coagulare, colaborare si intr-ajutorare intre cat mai multe dintre trupele care fac muzica alternativa, neanacronica si relevanta din Romania. (…) Nu e o agentie, nu e un label — e un mic grup de oameni care incearca sa se ajute intre ei si, din cand in cand, sa mai puna de-o cantare.”
— Vlad Ilicevici, Orkid / initiator Stray Lights
Parteneri media: Clivaj, Critic Eyez, Happ.ro, Infomusic, Observator Cultural, Radio Guerrilla, Rock Monsters, Subversiv, Sunete, Traieste Muzica, Utopia Balcanica, Zile si Nopti.
Website: https://straylights.ro/
