Trei seri de Fiasco în aer liber
|Între 11 și 13 iulie 2024, Asociația Copia Originală propune bucureștenilor trei seri de artă video, la Grădina cu Filme – Cinema & More din Piața Lahovari. Fiasco. Seri de artă video va consta în difuzarea a 23 de lucrări de artă video din întreaga lume, precedate de două prelegeri tematice. Selecția curatorială este semnată de artista Larisa Crunțeanu și curatoarea Cristina Stoenescu.
În primele două seri, pe 11 și 12 iulie, serile de proiecție vor începe de la ora 20:30, avându-le ca invitate pe curatoarele Edith Lázár și Anja Lückenkemper, care vor susține câte o prelegere tematică. Serile vor continua până la 23:00, cu proiecții de artă video realizate de: Daniel Frota de Abreu, Anetta Mona Chișa, Fredj Moussa, Marco Verhoogt, Mara Verhoogt și Ioana Mincu, Alice dos Reis, András Cséfalvay, OJOBOCA & Andrew Kim, Marie Lukáčová, Ann Oren, Thea Lazăr, Mary Reid Kelley & Patrick Kelley, Jakub Štourač & Anna Luňáková, Helen Anna Flanagan, Naomi Rincón-Gallardo, Lori Lako, Dragoș Alexandrescu, Olivia Mihălțianu, Christian Jankowski, Irina Botea Bucan, Zhanna Kadyrova, Guerreiro do Divino Amor, Agnieszka Polska.
Titlul evenimentului este inspirat de romanul SF al lui Stanisław Lem, în care o întâlnire cu o altă formă de viață extraterestră este o ocazie ratată de comunicare cu concluzii catastrofale.
Selecția de filme reprezintă o conversație de tip asociativ cu unele din ipotezele conturate de Lem, propunând lucrări care nuanțează, dezic și pe alocuri ironizează narațiunea pesimistă a lecturii de pornire.
Trei teme se desprind din lectura romanului lui Lem, care ghidează selecția de filme pe parcursul serilor de artă video: Marginile privirii (11 iulie), Sinele ca arhivă (12 iulie), Timpuri în roi (13 iulie).
*Filmele sunt redate și subtitrate în limba engleză, iar accesul este liber fără a necesita rezervare în prealabil. Prelegerile vor avea loc în limba engleză.
Pentru programul pe zile al prelegerilor și filmelor, precum și durata acestora, puteți accesa pagina de Eveniment Facebook.
***
Un eveniment organizat de Asociația COPIA ORIGINALĂ, cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție și F-SIDES.
Graphic design: Sorina Popescu
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.