Ne BIZuim ?

Zic să facem şi noi un lucru bun la începutul acestei săptămâni şi să ne dăm un pic cu părerea, lucru la care suntem campioni.

Subliniez, din capul locului că NU sunt om din/de publicitate, advertising and other stufs. Doar ce am semnalat aici, fără “greţuri” (citând un coleg).

Pentru că partea asta cu online-ul s-a dezvoltat frumuşel în ultimii ani, deşi mai este mult teren de acoperit, răspund prezent la invitaţia Chinezului nostru (că doar un chinez avem şi noi şi vorbeşte tare bine româneşte).

Cu alte cuvinte, pe redepe înainte pentru că timpul ne presează … potrivit cererii, eu văd lucrurile în felul următor.

Pentru că la birou nu ai timp, acasă la fel, pe drum poţi să citeşti o revistă doar dacă eşti într-un taxi … un loc numai bun de lectură este fie pe budă, fie în sălile de aşteptare (medic …), în tren, lobbyurile hotelurilor …

Astfel, după bibiloiul meu, dacă vreau să-mi conving publicul că am un conţinut beton, demn de numele BIZ, atunci ofer gratuit reviste în locurile specificate mai sus. De preferat ultimul număr. Sau în locurile unde ştiu că am public.

Acum, nu la orice budă, ci la cele din hotelurile de 4 şi 5 stele de exemplu care sunt tranzitate de publicul meu ţinută. La fel şi cu sălile de aşteptare din policlinicile private, trenurile decente din România etc …

Mai mult, pentru că urmăresc să-mi răsplătesc cititorul … pentru locaţiile unde nu pot să trimit oameni care să ofere un taxi personalizat gratuit pentru o zi din săptămână (la algere) celor care îi surprind citind Revista BIZ, strecor în revistă un cod, de ex 12345, şi un număr de telefon unde X poate să trimită datele şi locaţia de unde să vină să îl ia taxiul s.a.m.d. Iar ca să nu am o puzderie de cereri de la X-i care nu au treabă cu managementul, pentru locaţile unde pot să îmi trimit oameni criteriul de selecţie va fi vestimentaţia elegantă, iar pentru SMS, de ex în hoteluri, ţin legătura cu cei de la recepţie să spunem care să îmi confirme nişte chestii.

În fine, mecanisme de verificare sunt cu nemiluita şi foarte uşor de găsit.

A? Sunt bun? Atunci, cine se încumetă să mă angajeze ? Sunt scump ! :))

Dacă am omis ceva … să-mi fie cu iertare dar timpul meu a intrat în găleată de multă vreme, so this is it.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *