„Prins cu mâța-n sac” – thriller intens, cu umor negru, din 29 august 2025 la cinema

Columbia Pictures, în asociere cu Eagle Pictures și Protozoa, anunță lansarea în premieră la cinema a filmului „Caught Stealing” / „Prins cu mâța-n sac” – noul thriller psihologic al regizorului Darren Aronofsky, celebru pentru producții multi-premiate precum „Requiem for a Dream”, „Black Swan”, „The Wrestler”, „Noah”, „Mother!”, „The Whale”. Cu Austin Butler și Zoë Kravitz în rolurile principale, filmul va rula în premieră în cinematografe din 29 august 2025, cu avanpremieră pe 28 august a.c.

Inspirat din romanul lui Charlie Huston, filmul „Caught Stealing” prezintă povestea lui Hank Thompson (interpretat de Austin Butler), fost jucător de baseball devenit barman în East Village, New York. Viața sa aparent monotonă se transformă brusc când acceptă să aibă grijă de pisica vecinului și se trezește prins în mrejele unei conspirații criminale. Forțat să lupte pentru a-și salva viața, Hank trebuie să se confrunte cu gangsteri, detectivi și cu propria conștiință.

„Caught Stealing” aduce un ton nou, jucăuș și energic, îmbinând suspansul cu umorul negru. „Mi-am dorit să fac un film care să fie, în primul rând, distractiv, un film care să te captiveze complet timp de două ore, cât timp ești în sala de cinema chiar să te distrezi maxim”, declară regizorul Darren Aronofsky.

Și reușește pe deplin! Acțiunea se desfășoară în New York-ul anilor ’90, o perioadă efervescentă și plină de contraste, surprinsă autentic de regizorul de imagine Matthew Libatique (nominalizat la Oscar® pentru „Black Swan”, „A Star Is Born” si „Maestro”), care prezintă cartiere emblematice precum East Village, Chinatown, Brighton Beach și Coney Island.

Alături de Austin Butler (câștigător al unui premiu BAFTA și Globul de Aur și nominalizat la Oscar® pentru interpretarea lui Elvis Presley), distribuția îi reunește pe Zoë Kravitz (aclamată pentru scenariul si regia filmului „Blink Twice”), Regina King (care are in palmares un Oscar®, un Glob de Aur și patru premii Emmy), Matt Smith, Vincent D’Onofrio și Liev Schreiber, Benito Martínez Ocasio alias Bad Bunny, Carol Kane și Griffin Dunne.

Scenariul semnat de Charlie Huston este regizat de Darren Aronofsky, cunoscut pentru filmele multi-premiate „Requiem for a Dream”, „The Whale”, nominalizat la Oscar®, BAFTA și Cesar pentru „Black Swan” și câștigător al Leului de Aur la Veneția pentru „The Wrestler”. Producătorii filmului sunt Jeremy Dawson, Dylan Golden, Ari Handel și Darren Aronofsky.

Coloana sonoră semnată de Rob Simonsen include piese special compuse și interpretate de trupa britanică Idles (nominalizată la trei premii Grammy), care conferă filmului un puternic vibe punk-rock.

Filmul durează 107 minute, este nerecomandat copiilor sub 15 ani și distribuit în România de InterComFilm Distribution.

Trailerul poate fi urmărit aici:

Despre Sony Pictures Entertainment

Sony Pictures Entertainment (SPE) este o filială a Sony Entertainment Inc., la rândul ei o sucursală a Corporaţiei Sony din Tokio. Operaţiunile internaţionale ale SPE cuprind: producţia, achiziţia și distribuţia de filme; reţele de televiziune; crearea și distribuţia produselor digitale; operarea studiourilor de film; dezvoltarea unor noi produse de divertisment, servicii și tehnologii. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.sonypictures.com

Despre InterComFilmInterComFilm Distribution S.A. a fost înființată în martie 2000, având drept obiect de activitate distribuția filmelor de cinema. Rădăcinile acesteia datează însă încă din anul 1992, când își începea activitatea GFR Distribution, primul distribuitor privat de film de pe piața românească. În 2000, InterCom RT a cumpărat 51% din acțiunile GFR, formând astfel o asociere, care întrunea aceeași pasiune și experiență în industria filmului. În prezent, compania este licențiată Sony Pictures și este unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața de distribuție a filmului în România. Detalii, pe www.intercomfilm.ro

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.