Proiect de promovare a chimiei în licee din Sectorul 3 al Municipiului București

ASOCIAȚIA INFORMART, în parteneriat cu Universitatea din București și Institutul Național
de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCFDM), implementează un proiect
amplu de promovare a chimiei în licee din Sectorul 3 al Municipiului București. CHIMIE360 –
Împreună în lumea chimiei este un proiect finanțat de Primăria Sectorului 3, cu fonduri
nerambursabile de la bugetul local.

În acest sens, proiectul va desfășura o serie de activități ce vizează două grupuri-țintă și
anume i) elevii de liceu, pentru încurajarea alegerii unei cariere în domeniul chimiei, fie că
vorbim de învățământ, cercetare sau chimie aplicată în industrie, ii) profesorii de chimie din
învățământul liceal, pentru apropierea de mediul universitar și de cercetare și încurajarea
spre o predare atractivă și interactivă, axată pe exemple și experimente.

Printre activitățile dedicate elevilor se numără

  • Chimia de lângă noi. Sesiune de prezentări interactive în licee privind caracterul aplicativ al
    chimiei și implicațiile acesteia în viața de zi cu zi.
  • Hands-on Chemistry. Ateliere de chimie practică în laboratoarele Facultății de Chimie din
    Universitatea din București și ale INCDFM.
  • FanCHIMIE. Concurs de creativitate pe teme de chimie, pe 4 secțiuni (foto, video, grafică,
    eseu). Concurenții vor trebui să surprindă, prin creațiile lor, frumusețea chimiei și să
    convingă audiența de importanța chimiei.
  • Vizitează Chimia. Serie de vizite la companiile cu activitate în domeniul chimiei. Elevii vor
    avea ocazia să interacționeze direct cu meseriile ce au legătură cu chimia și cu oamenii care
    le practică.

Profesorii de chimie vor avea la dispoziție o sesiune de cursuri de pregătire profesională,
conținutul cursului urmând să țină cont de programa școlară și de ultimele noutăți în
domeniul chimiei, de interes pentru grupul țintă. Se va urmări realizarea unor experimente
demonstrative simple și interesante pentru profesori, care să implice materiale si procese
pe care elevii le întâlnesc în viața cotidiană.

Proiectul CHIMIE360 – Împreună în lumea chimiei se desfășoară în perioada Septembrie –
Decembrie 2021.

Add a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.