Stațiunea Mamaia își caută identitatea

Creativii sunt invitați să transmită propunerile pentru prima etapă a concursului național de soluții

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, cu sprijinul Asociaţiei Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Brandelier.biz au anunțat în urmă cu câteva zile demararea concursului național de soluții creative de branding, care să aducă un plus de coerență și atractivitate în prezentarea identității stațiunii Mamaia. 

Etapa înscrierilor începe astăzi prin transmiterea propunerilor pentru etapa 1 de concurs. Sunt 10 lucrări preselectate, iar cele mai remarcabile 3 dintre ele vor fi remunerate substanțial:

“Să ai în portofoliul tău logo-ul sau sloganul celei mai votate stațiuni turistice din România (în cadrul competiției Destinația Anului 2023) poate fi o bună confirmare pentru orice creativ (designer, art director sau copywriter) care își caută drumul în frumoasa lume a brandurilor de oraș sau desținație. Vă invităm să îndrăzniți!”

Felix-Constantin Tătaru, Președintele Institutului pentru Orașe Vizionare.

Concursul cuprinde mai multe termene:

  • 5 decembrie 2023 – anunțarea concursului pentru logo si slogan brand destinație Mamaia și publicarea Regulamentului concursului pe www.concurslogomamaia.ro;
  • 11 decembrie 2023 ora 10:00 – 21 ianuarie 2024 ora 23:59 – înscrierea participanților la concurs și transmiterea propunerilor pentru etapa 1 din concurs;
  • 22 ianuarie – 11 februarie 2024 – jurizare runda 1 și selectarea celor 10 propuneri pentru etapa votului public;
  • 12 februarie – 26 februarie ora 23:59 – votul public pentru cele 10 propuneri de logo și slogan si jurizare runda 2, conform criteriilor de la art. 28, 29, 30;
  • 04 martie – anunțarea celor 3 propuneri finaliste (logo și slogan) prin ponderea dintre scorul juriului și scorul votului public și afișarea lor pe www.concurslogomamaia.ro;
  • 05 martie – 12 martie – revizii propuneri finaliste, în termen de 6 zile lucrătoare de la primirea feedback-ului;
  • 18 martie – decizie câștigător + anunț.

Fiecare vizitator unic poate vota o singură propunere de logo și slogan, în funcție de preferință. Selecția finală a celor 3 propuneri se va face luând în considerare 40% pondere vot public și 60% pondere a votului juriului.  Toate cele 3 propuneri finaliste vor fi remunerate. În această remunerație este inclusă și posibilitatea revizuirii propunerii conform unei runde de feedback din partea juriului. 

Decizia finală a propunerii câștigătoare va fi luată de juriu, alături de OMD Mamaia Constanța din analiza celor 3 propuneri finaliste, revizuite potrivit feedback-ului juriului. Participantul al cărui logo va fi folosit de către brandul de destinație va realiza și manualul de brand, specificațiile tehnice fiind incluse în regulamentul disponibil online pe www.concurslogomamaia.ro

Concursul face parte din activitățile organizației pentru crearea unei identități de brand a a stațiunii Mamaia, începe în luna decembrie 2023 și se va încheia anul viitor în luna martie. 

Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.