Acid Rain câștigă Trofeul Animest 2019

Acid Rain, o călătorie psihedelică poloneză în regia lui Tomek Popakul, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație. Premiul este oferit de Institutul Cultural Român, iar odată cu această distincție, scurtmetrajul lansat anul acesta la Sundance se va înscrie automat pe lista lungă de nominalizări la premiul Oscar, votată de membrii Academiei Americane de Film. Animest este singurul festival de film din România care propune filme pentru Oscar, începând din 2017.

Juriul format din artistul canadian Robert Valley, invitat special al ediției, cineasta Sara Koppel, cunoscută pentru animațiile erotice pe care le desenează manual, și producătorul Richard Van Den Boom, co-fondator al studioului de animație Papy 3D, a fost cucerit de capacitatea filmului de ,,a-i însoți pe spectatori în mai multe călătorii simultane, într-o manieră hiper-artistică și într-un ritm remarcabil’’.

Aceiași trei jurați au desemnat și filmul câștigător al competiției de Film Studențesc. Scurtmetrajul francez Hors de l’eau, semnat de Simon Duong Van Huyen, Joël Durand, Thibault Leclercq, Valentin Lucas și Andrei Sitari i-a impresionat prin ,,îmbinarea perspectivei subiective cu stilul sofisticat al animației’’.

O Mențiune Specială i-a fost acordată regizoarei Barbora Halířová, creatoarea scurtmetrajului Hide N Seek, o poveste despre curgerea şi percepţia timpului, deghizată într-un joc de-a v-aţi ascunselea. ,,Am urmărit 92 de filme și multe dintre ele au fost absolut uimitoare. A fost greu să alegem un singur câștigător, așa că am decis să oferim o mențiune pentru design-ul extraordinar al filmului și pentru modul în care ilustrează tinerețea.’’, a subliniat juriul prezent sâmbătă seară la Ceremonia de decernare a premiilor, găzduită de Cinemateca Eforie.

Away, realizat în întregime de Gints Zilbalodis, un artist lituanian în vârstă de numai 25 de ani, a fost desemnat Cel mai bun Lungmetraj al acestei ediții. Juriul format din Jürgen Hagler, directorul festivalului Ars Electronica, artista Sarah Van Den Boom, recent nominalizată la premiile César și Janno Põldma, un reprezentant de top al animației estoniene, a apreciat ,,echilibrul de forțe dintre estetica filmului și povestea evocată’’, afirmându-și totodată intenția de a încuraja cineaștii să ,,împingă granițele convenționalului și să-și înfrângă teama de obstacole’’. Același juriu a acordat și Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc de animație filmului Opinci, semnat de Anton și Damian Groves. Inspirată din călătoria fabuloasă a unui român în jurul Pământului, povestea s-a remarcat prin ,,stilul vizual original și prin subiectul impresionant’’. Ambele premii au fost oferite de Uniunea Cineaștilor din România.

Memorable a fost desemnat Cel mai popular film al ediției, în urma voturilor exprimate de spectatorii Animest. O fermecătoare metaforă despre dizolvarea memoriei cauzată de înaintarea în vârstă, producția
franceză regizată de Bruno Collet a fost distinsă cu Premiul Publicului la cea de-a 14-a ediție Animest. Unul dintre spectatorii care au votat a câștigat, prin tragere la sorți, un abonament la ediția din 2020 a festivalului.

În secțiunea Music Video, jurizată de artista mexicană Aria Covamonas, artistul muzical Alexandru Burcea (Golan) și Gilda Comârzan –realizatoare și producătoare Radio Guerrilla, premiul i-a fost oferit videoclipului
Your Eyes, Will I Ever, în regia francezului Félicien Colmet Daâge.

Premiul secțiunii Minimest, oferit de Cartoon Network, îi revine filmului Zoo, în regia Ninei Heckel, în care protagonista trăiește cea mai mare aventură a copilăriei într-o grădină zoologică. ,,Ne-a plăcut umorul
personajului, pentru că aceasta este o calitate pe care nu toate persoanele o au’’, și-au motivat micuții cinefili alegerea.

Noua secțiune competițională Animest, cea dedicată filmelor de animație VR, și-a stabilit la rândul său marele câștigător. Premiul oferit de Loop Virtual Solutions, partenerii secțiunii tematice Yesterday Will Be Tomorrow,
a ajuns în Danemarca, la Lucy Greenwell, Michelle Kranot și Uri Kranot, realizatorii Songbird. Filmul propune o experiență fantastică pe insula Kauai în 1984, în mijlocul unei luxuriante jungle acoperite de ceţuri,
în căutarea ultimei ʻōʻō, o pasăre cu un viers minunat a cărei existenţă a fost ameninţată până la extincţie.

Pitch, please!, concursul de proiecte dedicat creatorilor de film de animație din România și Republica Moldova, a reunit la această ediție câteva dintre cele mai importante nume ale tinerei generații de artiști animatori autohtoni. Premiul oferit de Uniunea Cineaștilor din România și CEE Animation Forum, le-a fost înmânat de către Laurențiu Damian artiștilor Bogdan Benea și Andra Berilă, pentru proiectul Glenda, The Devil-Blessed. O mențiune specială i-a fost oferită lui Oleg Contrea, animatorul moldovean care lucrează în acest moment la Time Guardians.


Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest a avut loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, Opera Comică
pentru Copii, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE Musette și Club Control.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animest este organizat de Asociaţia ANIMEST,

Cofinanțat prin: programul Europa Creativă al Uniunii Europene
Finanțatori: Centrul Naţional al Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român

Parteneri instituționali: Institutul Francez, Institutul Cervantes, Forumul Cultural Austriac, British Council, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Ambasada Republicii Estonia în București, Estonian Film Institute, MARe/Muzeul de Artă Recentă.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.