„CĂLUGĂRIȚA II”, horrorul fenomen, revine pe marile ecrane din 8 septembrie
|New Line Cinema aduce următorul capitol din povestea „CĂLUGĂRIȚA”, producția cu cele mai mari încasări din universul „Conjuring – Trăind Printre Demoni”, de 2 miliarde de dolari. Horrorul fenomen este distribuit de Vertical Entertainment și poate fi vizionat doar în cinematografe, începând din 8 septembrie.
1956 – Franța. Un preot este ucis. Răul se răspândește. Continuarea blockbusterului mondial o urmărește pe sora Irene, care se întâlnește din nou față în față cu Valak, călugărița demon.
Taissa Farmiga („CĂLUGĂRIȚA”, „The Gilded Age”) revine ca sora Irene, alături de Jonas Bloquet („Tirailleurs”, „CĂLUGĂRIȚA”), Storm Reid („The Last of Us”, „The Suicide Squad”), Anna Popplewell (Trilogia „Fairytale”, „Cronicile din Narnia”) și Bonnie Aarons (reluând rolul din „CĂLUGĂRIȚA”), împreună cu o distribuție formată din talente internaționale.
Regizat de Michael Chaves („Trăind printre demoni: E mâna diavolului”) după un scenariu de Ian Goldberg, Richard Naing („Eli”, „The Autopsy of Jane Doe”) și Akela Cooper („M3GAN”, „Malignant”), filmul se bazează pe o poveste scrisă de Cooper, cu personaje create de James Wan și Gary Dauberman.
Peter Safran de la compania Safran și James Wan de la Atomic Monster sunt producători, continuând colaborarea lor în rolul de realizatori pentru toate filmele anterioare din seria „Trăind printre demoni”. „CĂLUGĂRIȚA II” îi are ca producători executivi pe Richard Brener, Dave Neustadter, Victoria Palmeri, Gary Dauberman, Michael Clear, Judson Scott și Michael Polaire.
Alături de Chaves, în spatele camerei este directorul de fotografie Tristan Nyby („Trăind printre demoni: E mâna diavolului”, „The Darkand the Wicked”), împreună cu designerul de producție Stéphane Cressend („Les Vedettes”, „The French Dispatch”), editorul Gregory Plotkin („Scream”, „Get Out”), producătorul de efecte vizuale Sophie A. Leclerc („Finch”, „Lucy”), designerul de costume Agnès Béziers („Oxygen”, „The Breitner Commando”), și compozitorul Marco Beltrami („Scream”, „Venom: Let There Be Carnage”).
Universul „Trăind printre demoni” este franciza horror cu cele mai mari încasări din istorie, de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial. La nivel internațional, patru dintre titlurile „Trăind printre demoni” au avut câștiguri de peste 300 de milioane de dolari la nivel mondial („CĂLUGĂRIȚA” – 366 de milioane de dolari; „Trăind printre demoni 2” – 322 de milioane de dolari; „Trăind printre demoni” – 320 de milioane de dolari; „Annabelle: Creation” – 307 milioane de dolari), iar toate cele șapte producții au încasat fiecare peste 200 de milioane de dolari. „CĂLUGĂRIȚA” este filmul cu cele mai mari câștiguri din franciză, cu peste 366 de milioane de dolari în întreaga lume.
New Line Cinema prezintă o producție Atomic Monster/SafranCompany, „CĂLUGĂRIȚA II”, distribuită la nivel internațional de Warner Bros. Pictures și în România de Vertical Entertainment, ce are premiera în cinematografele din întreaga țară din 8 septembrie 2023.