Asociația Adi Hădean anunță extinderea proiectului #SolidarSocial și deschiderea unei cantine umanitare în Constanța. Aceasta va deservi zilnic 120 de beneficiari din două localități, Albești și Negru Vodă.
Prima ediție Moldova Film Festival va avea loc la Iași între 2 și 6 iunie anul acesta, într-un cadru adaptat situației și incertitudinilor generate de pandemie. Programul festivalului
Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, în regia lui Radu Jude, va avea premiera mondială mâine. Cea
Celebre lucrări muzicale, în interpretări propuse de muzicieni români, cele mai multe înregistrări fiind realizate pe parcursul anului 2020, în cadrul unor concerte fără public: în fiecare zi a
Numeroase studii de specialitate au arătat că nutrienții din pâinea realizată prin metode moderne, precum „part-baked and frozen”, sunt la același nivel cu nutrienții din pâinea preparată tradițional.
„Adevărul”/ „La vérité”, cel mai nou film al regizorului japonez Hirokazu Kore-Eda, care a deschis ediția din 2019 a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, ajunge în
Podcast. Retro Radio este un documentar audio subiectiv despre bunici cu poftă de viață, care se joacă cu drone și webcamuri, care fac fanzine, călătoresc sau experimentează la
Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova anunță premiera unui nou spectacol: TOC TOC – o comedie delirantă despre un grup de pacienți cu TOC (tulburare obsesiv-compulsivă), scrisă de dramaturgul
Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, va avea premiera mondială la Berlinale. Filmul a fost inclus în competiția oficială
Miercuri, 17 februarie, începând cu ora 20.00, trupa byron va susține un concert în live streaming pe platforma streamerse.net. Evenimentul va marca aniversarea a 10 ani de la lansarea