Climate Change Summit anunță primii speakeri și deschide înscrierile pentru cea de-a treia ediție
|Climate Change Summit revine cu a treia ediție, fiind cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est axat exclusiv pe soluții pentru provocările climatice. Extins în acest an pentru a include mai multe zile și locații, Climate Change Summit va avea loc în perioada 15 – 17 octombrie, la Opera Națională din București și în alte locuri din capitală și din țară. Evenimentul reunește profesioniști de top care oferă soluții inovatoare și relevante pentru problemele stringente cauzate de schimbările climatice.
Climate Change Summit este deschis publicului în limita locurilor disponibile, iar aplicațiile se pot face pe climatechange-summit.org.
Timp de trei zile, zeci de lideri în inovarea climatică, experți în politici de mediu, cercetători, antreprenori și oficiali guvernamentali se vor întâlni pentru a găsi soluții locale și regionale pentru un viitor sustenabil.
Sub deviza „Solutions for a greener tomorrow on the horizon / Soluții pentru un viitor mai verde la orizont”, evenimentul din acest an promite o abordare multidisciplinară, anunțând primii șase speakeri de renume internațional care vor aduce perspective diverse și soluții inovatoare la provocările schimbărilor climatice: Bas van Abel, promotor al designului sustenabil, fondator al Fairphone – cel mai sustenabil smartphone din lume – și De Clique; Julia Okatz, Director la Systemiq, specializată în planificare urbană și orașe reziliente; Barbara și Christoph Promberger, directorii executivi ai Fundației Conservation Carpathia, renumiți pentru activitatea lor de pionierat în domeniul conservării faunei sălbatice; Oliver Bolton, CEO al Earthly, concentrat pe regenerarea ecologică; Pauline Grumel, fondatoarea UNISOAP, care inovează soluții de igienă prin reciclare; Dr. Theresa Spandel de la Climate and Company, expert în managementul guvernanței sustenabilității (ESG); și Thomas Kolster, fondator al mișcării Goodvertising, care susține marketingul etic.
„Pentru ediția 2024 a Climate Change Summit ne propunem să facem alți câțiva pași înainte pe calea către o lume mai sustenabilă, dezbătând teme concrete, care ne ating viețile, și ajutând la conștientizarea altora. Am conceput acest eveniment ca pe o ocazie de a aduce împreună, pe aceeași scenă, specialiști, activiști de mediu, companii private, instituții publice și organizații internaționale pentru a susține colaborarea și inovarea în materie de mediu și limitarea schimbărilor climatice. Îi asigurăm pe toți cei interesați de subiect și de conferință că invitații acestei ediții, ai căror primi reprezentanți îi anunțăm acum, vor fi la înălțime, și îi așteptăm în număr cât mai mare pe 15-17 octombrie.”, a spus Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale, partener fondator al Climate Change Summit.
„2024 urmează să fie, cel mai probabil, cel mai călduros an din istorie. Impactul accelerării crizelor climatice necesită decizii de politici publice și soluții antreprenoriale rapide și conectate la știință, precum și o abordare integrată a finanțării. La a treia ediție a Climate Change Summit aducem soluții la multe dintre provocările curente și viitoare ale României și Europei și continuăm să construim o comunitate ce numără deja câteva zeci de organizații și mii de oameni din regiune. Adăugăm și o componentă puternică de conversații despre ESG și impactul legislației europene în domeniu pentru a pregăti mediul de business pentru un viitor mai sustenabil. Și, începând cu 2024, susținem financiar și cu resurse tineri și IMM-uri care construiesc soluții la provocările climatice ale României”, a declarat Ciprian Stănescu, Președinte al Social Innovation Solutions, organizator al evenimentului.
„Ne-am alăturat în calitate de partener strategic celui mai amplu eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, Climate Change Summit, pentru că doar împreună putem lucra pentru găsirea unor soluții optime privind tranziția climatică. Sub umbrela Climate Change Summit am organizat de curând și Climate Supplier Event, care a mobilizat deja numeroși jucători să facă un pas înainte în decarbonizarea business-ului lor, prin preocuparea noastră constantă de a avea un impact cât mai redus asupra mediului, și suntem recunoscători să avem parteneri care ne împărtășesc aceeași viziune”, spune Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan Retail România.
„Datele arată că tehnologia poate ajuta peste 80% din populația fără acces la servicii bancare, din regiunile cele mai vulnerabile la schimbările climatice, să devină mai rezilientă la șocurile financiare și la impactul schimbărilor climatice. Prin integrarea accesului la finanțe cu programe care promovează reziliența financiară, persoanele cu venituri mici pot reduce povara financiară cauzată de dezastrele naturale. Iar noi, la Mastercard, ne-am asumat această misiune – utilizăm tehnologia pentru a crea o economie digitală incluzivă. Însă doar împreună putem avea un impact mai mare. Suntem mândri să fim parteneri la Climate Change Summit, un eveniment care promovează colaborarea, schimbul de cunoștințe și dezvoltarea ideilor. În doar trei ani, summit-ul a devenit un reper în regiune pentru identificarea soluțiilor la provocările stringente ale schimbărilor climatice cu care se confruntă societatea noastră”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România și Croația.
În cadrul Climate Change Summit, speakerii invitați vor prezenta diverse soluții inovatoare, din domenii complet diferite, ce reflectă abordarea multidisciplinară necesară pentru a rezolva problematica provocărilor climatice. De la conservare și regenerare, la etică în design și publicitate, soluțiile prezentate de profesioniști de top vor acoperi tematici ca:
Smartphone cu design sustenabil – Bas van Abel, fondatorul Fairphone și co-fondatorul De Clique, este renumit pentru abordarea sa revoluționară a designului durabil. Cu peste două decenii de experiență în inovarea socială, Bas pledează pentru transformarea sistemelor economice printr-un design sustenabil. Cu Fairphone a stabilit noi standarde pentru producția de smartphone-uri etice și durabile, demonstrând că întreprinderile pot deschide calea în crearea unei economii circulare.
Spații urbane reimaginate – Julia Okatz, director la Systemiq, este specializată în crearea de medii urbane reziliente și pentru oameni. Munca ei se concentrează pe utilizarea eficientă a spațiului, planificarea bazată pe inteligența artificială și soluțiile de finanțare pentru dezvoltarea durabilă a orașului. Experiența vastă a Juliei cu instituții publice și private, împreună cu rolul ei de consilier special în cadrul International Resource Panel (IRP), o poziționează ca o voce cheie în modelarea viitorului durabilității urbane.
Munții Făgăraș – un Yellowstone al Europei: Barbara și Christoph Promberger sunt fondatorii Fundației Conservation Carpathia, una dintre cele mai mari inițiative private de conservare a pădurilor din Europa. Pasionați de protejarea peisajelor naturale și a faunei sălbatice, aceștia s-au dedicat conservării Carpaților Meridionali din România. Barbara, biolog, și Christoph, silvicultor, au venit în România în anii ’90 pentru a studia marii carnivori. În fața defrișărilor masive începute în 2005, au fondat Fundația Conservation Carpathia pentru a opri tăierile ilegale și a crea un parc național de clasă mondială. Cu peste 100 milioane de euro strânse, Barbara și Christoph au făcut pași importanți în regenerarea ecosistemelor naturale din România.
Regenerarea planetei Pământ – Oliver Bolton, CEO al Earthly și antreprenor în serie, și-a asumat misiunea de a proteja și regenera peste 1% din planetă până în 2030. Cu un număr impresionant de businessuri durabile și de succes, inclusiv prima companie de băuturi sănătoase certificată B-Corp din Europa, Waterbomb, Oliver este lider în domeniul creditelor pentru biodiversitate și Business Advisor pentru Stop Ecocide International.
Reciclare pentru igiena globală – Pauline Grumel, fondatoarea UNISOAP, transformă sectorul de igienă cu inițiativa ei de pionierat de reciclare a săpunului. Înființată în 2017, UNISOAP colectează și reciclează săpunurile de hotel pentru a oferi comunităților defavorizate acces la igienă. Angajamentul lui Pauline față de cauzele sociale și de mediu a extins aria UNISOAP în Emiratele Arabe Unite, cu planuri de extindere globală. Munca ei exemplifică modul în care spiritul antreprenorial și sustenabilitatea se pot intersecta pentru a crea schimbări pozitive pe scară largă.
Transparență în managementul guvernanței sustenabilității – Dr. Theresa Spandel este expert în investigații și dezvăluiri de mediu, sociale și guvernanță (ESG). Munca ei cu Climate and Company, un think tank important din zona de finanțare sustenabilă, se concentrează pe ridicarea gradului de transparență și a răspunderii în raportarea corporativă. Experiența sa cu Non-Financial Reporting Directive (NFRD) și contribuțiile ei la standardele globale de raportare a sustenabilității o fac o figură esențială în promovarea practicilor ESG.
Publicitate pentru un impact pozitiv – Thomas Kolster, fondatorul mișcării Goodvertising, este dedicat transformării industriei de publicitate pentru a acorda prioritate oamenilor și planetei. Cu aproape două decenii de experiență, Thomas a consiliat o gamă largă de organizații, de la companii din Fortune 500 până la startup-uri. Cărțile sale, „Goodvertising” și „The Hero Trap”, și angajamentele sale globale au inspirat schimbarea către o publicitate mai responsabilă.
După două ediții de succes, care au reunit peste 2.900 de participanți, aproape 2 milioane de spectatori online și peste 160 de speakeri, summitul adaugă sub umbrela sa Climate Change Summit Awards. Competiția va oferi 6 premii în valoare totală de 12.000 de euro, oportunitatea de crowdfunding, dar și recunoașterea soluțiilor inovatoare și ideilor practice la provocările climatice prezentate de tineri sub 30 de ani, dar și întreprinderilor mici și mijlocii, cu minim 3 ani de activitate, din România și Europa Centrală și de Est (CEE). Cei interesați pot aplica pe https://climatechange-summit.org/ccs-awards/.
Parteneri Media: Știrile Pro TV, Agerpres, Adevărul de Weekend, Euronews România, Inspirators, Mindcraft Stories, News Energy, Radio România Cultural, Sustenabilitate.biz, The Woman
Partener de monitorizare: Mediatrust
Despre Climate Change Summit
Climate Change Summit 2024 este organizat de Social Innovation Solutions, împreună cu BRD Groupe Société Générale, în calitate de partener fondator, și alături de Auchan România în calitate de partener strategic, Mastercard, climate partner și Romstal; precum și Société Générale Global Solutions Center, Danone, IKEA România și partenerul de mobilitate ALD Automotive. Printre partenerii instituționali se numără Cancelaria Prim Ministrului, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul Pentru Dezvoltare Durabilă, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Institutul European din România, Europe Direct, iar printre cei organizaționali se numără Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, AmCham, EFdeN, Energy Policy Group, Ambasada Sustenabilității în România, Romanian Diversity Chamber of Commerce, Carbon Expert, GEYC, Viitor Plus, Coaliția pentru Economie Circulară – CERC, WWF România, Aspire Academy, CCIFER, Camera de Comerț Româno-Elenă, BRCCI, UCCBR, Netherlands Romanian Chamber of Commerce, Patronatul European al Femeilor în Afaceri, Hacking Work, Impact Hub Bucharest, Rețeaua pentru Natură Urbană, Techcelerator, ROTSA, Euroavia, LSAC, Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă (ARDLD), Consiliul Patronatelor ESG din România, Future Energy Leaders Romania (FEL), etc.
Despre Social Innovation Solutions
Misiunea Social Innovation Solutions (SIS) este de a susține indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS organizează mai multe programe de educație de sustenabilitate în România și în 3 țări din Europa Centrală și de Est, lucrând cu peste 15.000 de IMM-uri și ONG-uri în programe precum Academia de Sustenabilitate, Transformator și Sustainability Hub. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații despre sustenabilitate și trenduri de viitor ca ESG Journey sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de educație în foresight, inovație și sustenabilitate, precum ESG Lab.
Despre BRD Groupe Société Générale
BRD Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieței bancare din România.Banca operează o rețea de 391 de
unități și are active totale în valoare de 81,7 mld. RON (la 31 martie 2024). Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Sub această viziune a fost creată Fundația9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta9 din București. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în sfera inovării și a tehnologiei. Cea mai nouă platformă de jurnalism lansată de BRD este Mindcraft Stories, care își propune să deschidă o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre modul în care tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.