Competiția Românească Animest.18: 90 de minute de încântare 

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone. Un mix de lucrări semnate de studenți aflați la începutul unei cariere promițătoare în industria filmului de animație și producții semnate de profesioniști, selecția reconfirmă importanța susținerii și promovării sistematice de care s-au bucurat creatorii din România în ultimii 18 ani, și care au condus la o dezvoltare vizibilă a acestui segment artistic. Spectatorii se vor convinge singuri de asta, urmărind pe marele ecran 90 de minute de povești de iubire, documentare despre relația noastră cu tehnologia, animații pentru copii și multe altele, între 6 și 15 octombrie, în sălile de cinema din București. 

Abonamentele Animest.18 sunt disponibile online: https://eventbook.ro/festival/animest 

Două dintre filmele incluse anul acesta în Competiția Românească concurează și pentru alte premii ale ediției. The Boy and the Crow, filmul regizorului Tudor Om, a intrat și în cursa pentru Trofeul Animest, acordat celui bun film din Competiția Internațională de Scurtmetraje, iar Julietta, realizat de Andrei-Nicolae Teodorescu, va fi prezent și în Competiția Minimest, unde câștigătorul este desemnat de un juriu format exclusiv din copii. 

Ca la fiecare ediție, Animest încurajează și promovează în secțiunea dedicată și filme realizate de studenți, care se remarcă prin abordări curajoase ale genului, precum Thalassofobia, în regia Anei Runa Postelnicu, Scufița Albă, scurtmetrajul lui Valentin Dragu, sau Vizita, un film de Matei Salomina.

După debutul de la ediția trecută a competiției, Alex Halka se întoarce la Animest cu RiGLA – un film de animație care se folosește de multiple forme de storytelling pentru a adresa problematica violenței fizice si psihice pe care o suportă unii copii în mediul de învățământ și care lasă urme în dezvoltarea acestora. Subiecte la fel de serioase, precum trauma de abandon și despărțirile dureroase, sunt abordate într-o manieră cu totul inedită în Nelu the Neanderthal, filmul lui Răzvan Chendrean, care și-a imaginat o zi din viața unui om din preistorie. 

Trei întrebări scot în evidență atitudinea unor oameni față de problemele cauzate de felul în care aceștia își tratează dispozitivele electronice personale în documentarul Devices, realizat de Doru Mărgărit, în timp ce Bench, filmul deja cunoscutei Andreia Dobrota, surprinde momentul declanșator al unui atac de panică. 

Andrei Campan revine în Competiția Românească cu Keep, o scrisoare de dragoste in absentia, iar Matei Sfîrnaciuc propune un experiment animat, sub forma unei scrisori către sine, sub titlul I don’t deserve the rage. Welcome (r. Anda Pușcaș, Diana Necșulescu) ne invită să participăm, timp de un minut, la o sesiune de meditație ghidată, în timp ce Zidane Roulette (r. Emy Mirel Ivasca) ne transformă în martorii antrenamentelor zilnice cu mingea ale unui băiat singuratic pasionat de fotbal. 

O prezență pe care cei care au crescut alături de Animest o vor recunoaște va fi cea a lui Vasile Alboiu, selectat anul acesta în Competiția Românească cu Împreună, trup și suflet, o dramă horror despre iubiri secrete și răzbunare, co-regizată alături de Liviu Gabriel Dinu. Despre secrete întunecate vorbește și Viața și minunile sfântului Nicodim de la Tismana, filmul lui Liviu Bărbulescu, care pornește pe urmele minunilor bizare înfăptuite de călugărul ortodox în secolul al XI-lea. 


Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, co-finanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene și de Administrația Fondului Cultural Național.

Animest.18 este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Partener: Centrul Național al Dansului București

Partener media principal: Radio Guerrilla

Parteneri media: Radio România Cultural, IQads, Zile și Nopți, Elle, Vice, Scena9, Agerpres, Ziarul Metropolis, Mindcraft Stories, Happ.ro, LiterNet, MovieNews, Cinefan, Cinefilia, AaRC.ro, AIVImedia.hub, Munteanu

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.