Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs – programul Animest dedicat creatoarelor din industria animației

La cea de-a 4-a ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), Animest continuă parteneriatul cu Animation Festival Network și deschide programul de mentorat dedicat cineastelor din lumea animației către alte două țări. Pe lângă România, Republica Moldova, Cehia, Croația, Slovacia și Slovenia, în 2024 SYAA va oferi oportunități de dezvoltare și artistelor din Bulgaria și Ucraina. Până pe 15 mai, creatoarele din regiune care lucrează la propriul lor proiect de scurtmetraj animat, în calitate de autor principal (regie, scenariu), sunt invitate să se înscrie pentru participarea gratuită la program, prin completarea formularului disponibil online, în limba engleză: syaa.animest.ro. Activitățile din cadrul programului se desfășoară la București. 

O inițiativă prin care Festivalul Internațional de Film de Animație Animest încurajează și promovează talentele feminine din domeniu, SYAA constă într-un program intensiv de lucru care facilitează întâlnirea noii generații de artiste cu profesionistele din industria europeană a filmului de animație. Timp de 7 zile, mentorii le vor oferi celor 10 participante selectate sprijin în dezvoltarea scenariilor, precum și sfaturi profesioniste în ceea ce privește conceptul regizoral, viziunea artistică și producția în sine, dar și secrete din culisele acestui domeniu, împărtășind propriile experiențe. 

Crearea unei comunități de femei care să funcționeze ca o rețea de suport împotriva discriminării din industrie se numără printre principalele obiective SYAA.  Programul constă într-o serie de prelegeri, prezentări, ateliere practice, întâlniri 1:1, proiecții și evenimente de networking, în cadrul cărora participantele își pot dezvolta proiectele de scurtmetraj animat. De asemenea, ele învață cum să-și elaboreze portofoliile artistice, ce instrumente să folosească în dezvoltarea unei idei, care sunt pârghiile pentru dezvoltarea unei cariere artistice independente și cum poate arăta procesul de înființare a unui studio de animație.

Criteriile de eligibilitate pentru înscrierea în program nu includ o limită de vârstă, iar participarea studentelor este mai mult decât încurajată. Programul se va desfășura în limba engleză, limbă în care vor trebui redactate și materialele necesare pentru înscriere. În urma analizării acestora, 10 creatoare vor fi invitate la workshop-ul organizat la București în perioada 17-23 august 2024.

Printre profesionistele din industrie care se vor alătura programului și în acest an în calitate de mentori se numără scenarista Raluca Mănescu, autoarea unor scenarii care au stat la baza unor filme prezentate sau premiate la festivaluri internaționale de film precum Karlovy Vary IFF, Cottbus IFF,  Sarajevo IFF, Thessaloniki IFF, Namur IFF. La rândul ei, cineasta poloneză Katarzyna Gromadzka a acceptat provocarea de a reveni în program ca mentor SYAA pentru al patrulea an consecutiv. Cofondatoare Momakin și co-organizator Animarkt Stop Motion Forum, Katarzyna este producător executiv și coordonează artiști stop-motion, colaborează cu producători din toată lumea, este membră a Asociației Realizatorilor de Film din Polonia (SFP) și a Asociației Producătorilor de Animație din Polonia (SPPA). 

„În ultimul an am reîntâlnit alumnele SYAA la workshopuri internaționale, concursuri de proiecte și alte evenimente cinematografice de referință, ceea ce ne arată că scopul nostru a fost deja parțial atins. Faptul că aceste artiste minunate au găsit puterea să își continue parcursul artistic ca autoare de film (și că s-au prezentat exemplar cu fiecare ocazie!), este cea mai mare satisfacție pentru noi.”

Helga Fodorean, Head of Studies.

Mai multe detalii despre Sisterhood of Young Animation Auteurs sunt disponibile online, pe site-ul dedicat programului: http://syaa.animest.ro/

****

Sisterhood of Young Animation Auteurs este un proiect inițiat de Asociația Animest, organizat în colaborare cu Animation Festival Network și co-finanțat de Eurimages și Programul Europa Creativă MEDIA al Uniunii Europene

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.