Irina Rimes își împărtășește secretele carierei sale la conferința Mastering The Music Business

Irina Rimes, una dintre cele mai în vogă artiste din România, va urca pe scena conferinței #MMB2023. Cel mai tânăr antrenor de la Vocea României va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, unde va vorbi despre cele mai bune și cele mai dificile momente din cariera sa, despre decizii, alegeri și inspirație – ingrediente care au adus-o în topurile muzicale din România, dar și despre viața de artist în contextul actual.

Sunt onorată să fiu înconjurată de atâtea minți creative din industria muzicală și de faptul că îmi pot împărtăși experiențele cu ei. Sper să mă întâlnesc în sală cu oameni din industrie care vor să înțeleagă mai bine artiștii, dar și cu talente care au nevoie de inspirație sau încurajare. Deși a părut ușor, drumul meu în muzică nu a fost lin de la început. Vă aștept la Mastering the Music Business între 5-7 septembrie, ca să ne lăsăm inspirați unii de ceilalți.”

Irina Rimes.

Născută și crescută în Republica Moldova, Irina Rimes a cunoscut pentru prima dată succesul în România prin piesa „Visele”, în 2016, reușind să ocupe prima poziție din topurile de radio autohtone. Până în prezent, au urmat hituri precum „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Bolnavi amândoi” și „Nu știi tu să fii bărbat”, patru albume de studio, fiecare fiind închegat în jurul unui concept nou, peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube, și sute de concerte, autohtone și internaționale, susținând show-uri pentru fanii ei din țări că Anglia, Irlanda, Belgia și Franța.

Realizările muzicale ale artistei i-au oferit locul pe scaunul de antrenor de la Vocea României pentru patru sezoane consecutive, ea reușind să îmbrace perfect și haina de entertainer TV.

Irina și-a asumat încă de la începuturi rolul de deschizător de drumuri, fiind primul artist din scena muzicii românești care va lansa un concert virtual, preview-ul acestuia fiind deja disponibil pe YouTube, și primul artist român care a lansat un documentar („Pe drumul meu”, lansat pe platforma HBO Max), ea oferind fanilor o fereastră spre viața unui artist, pe scenă și în spatele ei.  

În martie 2023, Irina a încheiat cu succes cel de-al doilea turneu al său, Turneul ACASĂ, el debutând cu concertul de la Sala Palatului și fiind continuat apoi cu 9 concerte în alte 8 orașe.

Cea de-a opta ediție a conferinței MMB (Mastering the Music Business), cel mai mare și important eveniment al industriei muzicale din România, va avea loc la București, între 5 și 7 septembrie 2023 la Hotel Caro. Printre speakerii confirmați se numără Lisa Nasta, Andy Jones, Juliana Voloz, Jurjak, Edi Petroșel, Cosmin Sipoș, Cosmin Ionescu, iar mulți alții urmează să fie anunțați.

Biletele pentru MMB s-au pus în vânzare pe iabilet.ro și pe ove.ro și includ acces la conferință, dar și la recepții, cocktailuri și alte evenimente de networking organizate în cadrul evenimentului. Link: https://www.masteringthemusicbusiness.ro/ticketing/

Despre MMB

Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment din industria muzicală organizat în România. Dedicat tuturor pasionaților de muzică, MMB e locul unde atât artiștii cât și profesioniștii din domeniu au ocazia să se întâlnească cu experți de top din industrie, să învețe de la ei și să interacționeze în mod direct. Cum să lansezi propriul festival, cum să scrii și să compui cântece sau cum să distribui eficient muzica ta sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul conferinței.

Dar MMB nu e doar o conferință, este locul unde poți semna cu viitoarea ta casă de discuri, unde ai ocazia să cânți împreună cu artistul preferat sau să bei o cafea alături de vedetele pe care le-ai admirat mereu. MMB e locul unde se întâlnesc și schimbă idei sute de participanți, printre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu: artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, oameni de PR cultural și muzical, promoteri, publicitari, specialiști în online și digital, oameni de radio, jurnaliști, sunetiști, profesori de canto, reprezentați ai label-urilor majore și independente și nu numai. Puteți vedea aici cum a fost conferința din 2022

Evenimentul este organizat de RAW Music și susținut de HEMI (Hub for the Exchange of Music Innovation), proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă. Parteneri: IMPALA, INDIERO, iabilet.ro, Tchibo.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul www.masteringthemusicbusiness.ro

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.