La pas prin Rhodos episodul 2
|După 2 zile de amețit prin Rhodos, un tur al insulei cred că se potrivește de minune. Cu toate că este o insulă, mobilitatea în Rhodos este destul de accesibilă. Poți închiria de exempu o mașină și cu 20 de euro pe zi sau un scuter cu 10 euro toată ziua. Într-una din zile eu am ales varianta scuterului. După ce am inspectat câteva centre de închiriat și m-am interesat cum e cu asigurarea … într-un final am dat peste un moșulică simpatic. Fără prea multe negocieri sau întrebări, pentru 10 euro mi-am readus aminte de plăcerea de a merge pe un scuter. Singura condiție a fost să îi pun eu câtă benzină vreau și să îl aduc cu rezervorul gol (aproape). Pot să spun că am încercat cât am putut și nu l-am împins înapoi. Lucruri de văzut cu un scuter prin Rhodos nu sunt foarte multe pentru că nu te poți întinde la drum. Dar poți să ajungi mai repede de exemplu din port până la ruinele teatrului de pe deal. Sau poți să faci turul exterior al orașului vechi. Sau să intri pe străduțe îndepărtate de cele „turistice”. Sau să te plimbi pe faleza de la ieșirea din oraș spre aeroport. Sau poți să te oprești pe una din plajele de pe latura vestică a insulei și să admiri „îngerii zburători” etc
Cu patru roți poți să faci un tur al insulei pentru două zile. Recomand două zile pentru că drumul poate fi lung și obositor și parcă e mai plăcut să stai în diferite locuri mai mult decât în mașină, nu ? Locuri interesante de văzut prin Rhodos puteți găsi aici și aici. Dintre toate acestea, primul în care m-am oprit a fost mănăstirea Filerimos. Pe lângă istoria impresionantă, aici se regăsesc mulți fazani care umblă liberi. Pe lângă faptul că poți să le atingi penele cu mâna trebuie să aveți în vedere că dacă aveți copii prin preajmă e bine ă îi feriți într-un fel de fazani. În rest … încercați pe c\t posibil să nu jumuliți cozile fazanilor.
Un alt loc plăcut prin care poți să îți pierzi câteva ore, la același tarif de 3 euro, ar fi valea fluturilor. Din păcate eu am ajuns într-o perioadă din an în care fluturii erau în stadiu de larve. Cea mai bună perioadă în care puteți să și vedeți ceva fluturi se pare că este din 1 iulie încolo. Așa că am reușit să mă bucur doar de amenajarea peisagistică a zonei. Undeva sus de tot pe cărare (pentru cine are răbdare și timp să urce) se află o mănăstire, Kalopetra îi spune și am înțeles că se află într-un cadru îmbietor și plăcut după cocoțatul pe cărare. Tot acolo sus ar fi un snack bar pentru a vă potoli setea dar și o vedere panoramică destul de frumoasă. Eu nu am reușit să ajung până la mănăstire, deși eram foarte aproape, pentru că după calculele mele mai aveam foarte puțin timp să ajung înapoi la autocar. Ca o mică recomandare atunci când vă aventurați pe o poteca sau pe un drum, încercați să vedeți cât timp va luat să ajungeți până în acel loc ca să vă dați seama în cât timp vă puteți întoarce de unde ați plecat. Dacă ați făcut 20 de minute până în punctul B, înapoi veți face tot 20 de minute, nu ? Logic, dar bine de avut în vedere ca să nu vă rupeți gâtul pe valea fluturilor pentru că aleea nu este asemenea unui catwalk.
Chiar și cu fluturi, nu larve, mai mult de o oră nu aș pierde prin vestita vale pentru că în miniexcursia de o zi mai sunt multe locuri de văzut și mai ales gustat. Cred că a devenit un lucru obișnuit, de neratat în orice vacanță de o zi sau mai specială să degusti niște soiuri de vin locale. Deși nu am reușit să zăresc nici un butuc de viță de vie prin tot rhodosului, doar livezi întregi de măslini, unele vinuri te pot surprinde plăcut. Ca o recomandare încercați să treceți repede peste primele soiuri (seci și ușor oțetite) și cereți soiuri dulci și tari. Sunt mai bune decât cele seci. Până la crama improvizată la margine de drum, am văzut (ca și în suful franței anul acesta) multe panouri solare. Singura diferență este că prin Rhodos sunt ferme de panouri solare. Unde ajunge energia captată … dumnezeu știe că în jurul lor, pe o distanță considerbilă, nu găsești picior de om. Una peste alta … de ce să stai toată ziua într-un autocar, chiar și de dimensiuni mai mici că doar ești pe o insulă ? Pentru cel puțin 2 ore de stat pe plajă sau la o tavernă în cel mai sudic loc al insulei. Dacă vi se spune să stați sub 60 de minune PROTESTAȚI vehement! Trust me! chiar dacă bate vântul ca naiba. Plăcerea de a sta acolo … îți umple bateriile cât pentru tot anul. De făcut baie nu cred că veți putea de windsurferi. În rest … poți să îți iei zborul.
La întoarcere, spre partea de nord a insulei, am întâlnit o familie de greci care au propriul laborator de ceramică. Muncesc împreună de dimineața până seara (când am ajuns noi). Ce m-a impresionat la cei doi este că nu pot lucra unul fără celălalt. Se completează perfect chiar dacă el trebuie să aibă mai multă răbdare pentru că elementele grafice de pe vase se realizeză mai greu. Mai mult … el trebuie să lucreze cu mai mare atenție pentru că îi lipsesc două degete de la o mână. Povestea celor două degete lipsă nu am îndrăznit să o întreb dar presupun că din cauza olăritului. Din partea lui am primit o recomandare interesantă. Dacă vrei să fi sigur că ceramica pe care o cumperi este lucrată manual, verifică dacă interiorul vasului are striații de la degetele olarului. Doar o mașinărie lasă un vas de lut fără striații pe interior. În rest procesul de fabricare pentru un vas de la 20 de euro în sus este unul de lungă durată. Nu degeaba era scumpă ceramica lui.