New Order și drama The World to Come, filmată în România, la Cinema sub clar de lună

O distopie mexicană de Michel Franco, New Order, și o dramă pe teme LGBTQ+ filmată în România, cu Vanessa Kirby și Cassey Afleck, The World to Come, ambele premiate la Festivalul de la Veneția, alături de cel mai recent film al lui Radu Jude, vor fi proiectate la „Cinema sub clar de lună“ în săptămâna 13-19 septembrie, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8). 

Proiecțiile vor continua în fiecare săptămână, până pe 17 octombrie. Programul poate fi consultat pe transilvaniafilm.ro și facebook.com/TransilvaniaFilm/

Biletele sunt disponibile pe eventbook.ro/program/cinema-sub-clar-de-luna 

Program 

Marți, 14 septembrie, 20:00

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc 

r. Radu Jude | România-Luxemburg-Cehia-Croaţia, 2021 | 106′

Cu: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai

Emi, o tânără profesoară, îşi vede reputaţia în pericol după ce un clip porno filmat cu soţul ei apare pe internet. Forţată să se prezinte în faţa părinţilor elevilor, care îi cer toţi demisia, Emi refuză să cedeze. Film nerecomandat minorilor.

https://www.youtube.com/watch?v=6WDD1TpMvGY

Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2021

Vineri, 17 septembrie, 20:00

New Order 

Noua ordine, r. Michel Franco | Mexic-Franţa, 2020 | 88′

Cu: Naian González Norvind, Diego Boneta, Mónica del Carmen 

De o nuntă din înalta societate se alege praful atunci când revolta clasei sărace se transformă într-o sângeroasă lovitură de stat. Totul este văzut prin ochii tinerei mirese şi ai servitorilor înstăritei familii, aceştia trebuind să aleagă fiecare de ce parte a baricadei se află. Film nerecomandat minorilor.

Marele premiu al juriului anul trecut la Festivalul de la Veneţia; Secțiunea No Limit, TIFF 2021 

Duminică, 19 septembrie, 20:00

The World to Come 

O nouă lume, r.  Mona Fastvold | SUA, 2020 | 105′

Cu: Katharine Waterston, Vanessa Kirby, Casey Affleck

1856. Abigail şi Dyer duc o viaţă izolată la ţară, câştigându-şi traiul cu munca la fermă. Când un cuplu se mută în apropiere, Abigail se simte imediat atrasă de Tallie, noua ei vecină… Această dramă filmată în România a primit trofeul Queer Lion, acordat producţiilor cu teme LGTBQ+, anul trecut la Festivalul de la Veneţia!

Secțiunea Supernova, TIFF 2021 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.