Peisaj de iarnă, concert de Crăciun prezentat de Corul de Copii Radio

Atmosfera Crăciunului cu miros de brad şi cozonac, cântecul de stea şi aşteptarea Moşului este recreată în fiecare an la Sala Radio, prin tradiţionalele concerte de colinde.

Seria de evenimente dedicate Crăciunului începe duminică, 8 decembrie (ora 19:00)Corul de Copii Radio invitând la concertul sugestiv intitulat Peisaj de iarnă. Un adevărat ambasador cultural al României peste hotare şi o „pepinieră” de talente pentru scenele muzicale din România, Corul de Copii Radio va aniversa 75 de ani de existenţă în 2020.

Repertoriul serii, atent selecţionat de dirijorul ansamblului, Răzvan Rădos, reuneşte colinde tradiţionale româneşti, ca Trei păstori, După datini colindăm, Sus boieri, Astăzi s-a născut Hristos, Am plecat să colindăm ş.a., alături de cântece de Crăciun internaţionale ca Shchedryk (cunoscut colind ucrainean), fragmente din A Ceremony Of Carols, creaţie dedicată Crăciunului semnată de compozitorul britanic Benjamin Britten şi colinde tradiţionale din Spania sau Grecia. Evenimentul se va derula cu participarea pianistei Magdalena Faur (care semnează şi o parte dintre aranjamentele muzicale) şi va fi prezentat de actriţa Delia Nartea.

La finalul concertului, Editura Casa Radio organizează, în foaierul central al Sălii Radio, o sesiune de autografe acordate de dirijorii Voicu Popescu şi Răzvan Rădos pe cea de-a doua ediţie a compact-discului Colinde. CD-ul conţine colinde româneşti şi de pretutindeni, cântece tradiţionale de Crăciun, interpretate de glasurile cristaline ce compun Corul de Copii Radio, măiestrit condus de dirijorii Voicu Popescu şi Răzvan Rădos, într-o înregistrare Radio România din 2018.

Albumul Colinde este disponibil, la preţ de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe www.edituracasaradio.ro. De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Creat în 1945, Corul de Copii Radio e fost şi este o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii şi o „pepinieră” de talente pentru scena muzicală românească. Aici au făcut primii paşi în cariera artistică Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. Fondatorul corului, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica, Eugenia Văcărescu Necula şi Voicu Popescu, au contribuit decisiv la parcursul artistic al ansamblului.

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus ansamblului Radio România preţioase distincţii şi premii. Mai mult, în 2004, corul a primit titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene, acordat de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.