Premierele toamnei la Teatrul În Culise
|Începând cu această toamnă, la Teatrul În Culise veți putea vedea șapte spectacole noi, care se adaugă celor douăsprezece titluri deja existente în repertoriu. Cu o diversitate de genuri teatrale menite să capteze atenția tuturor iubitorilor de teatru, în clădirea cochetă din Alecu Russo 12 vă puteți bucura în fiecare weekend de energia tinerilor actori din trupa #inculise și de spectacolele vii și actuale pe care aceștia le creează.
Luna septembrie aduce în atenția publicului trei titluri noi:
- 3 septembrie: Inferno (după ”Cu ușile închide, de J. P. Sartre) – o dramă existențialistă
- 11 și 30 septembrie: Privește înapoi cu mânie (după piesa cu același nume și ”Dejavu” de John Osborne) – o dramă realistă
- 18 septembrie: Nu mai sunt vișine. La cină (text și regie Theo Herghelegiu) – o comedie cu accente dramatice
Tot în categoria ”noutăți” se află și comedia absurdă Political Correctness (16 septembrie) și spectacolul muzical Casting pe Broadway (17 septembrie), care au fost recent lansate, iar în luna octombrie urmează să aibă premiera alte două comedii.
Una dintre surprizele acestei stagiuni. Pionieră a teatrului independent, regizoarea Theo Herghelegiu revine pe scena Teatrului În Culise și montează în premieră un text propriu cu accente tragicomice despre relațiile conflictuale dintre părinți și copii: Nu mai sunt vișine. La cină. Distribuția acestui spectacol este, de asemenea, o altă surpriză și îi aduce pe scena #inculise pe Andrei Aradits, Alex Făiniși, Ioana Mărcoiu și Radu Catană.
Despre spectacole:
Inferno după un text de Jean Paul Sartre
Cu Ioana Nichita, Tamara Roman, Claudia Moroșanu, Ionuț Iftimiciuc
Adaptare și regie Ionuț Iftimiciuc
La finalul vieții, trei suflete rătăcite se întâlnesc în infern. Deși la o simplă privire par niște oameni obișnuiți, timpul petrecut împreună în captivitate îi determină să își dezvăluie cele mai ascunse și întunecate secrete. Atunci se dezlănuție și conflictul – cei trei încep să se judece între ei și să-și reproșeze greșelile din timpul vieții.
Eroi sau martiri, victime sau asupritori, indiferent de tabăra în care se află atunci când trăiesc, oamenii nu sunt fără de păcat. Suntem exact ceea ce încercăm să fim, o sumă a deciziilor pe care le luăm în timpul vieții. Iar finalul vine prea devreme sau prea târziu, numai pentru a trage o linie pentru a face adunarea. Tu la finalul vieții crezi că ieși pe plus sau pe minus?
Bazat pe ideea centrală a existențialismului lui Sartre, spectacolul Inferno îți oferă o viziune diferită asupra vieții de după moarte: neputința de a scăpa de judecata celorlalți pare a fi în viziunea filosofului cea mai îngrozitoare tortură.
Privește înapoi cu mânie după un text de John Osborne
Cu Alex Vlad, Ioana Nichita, Aurelian Culea, Diana Dănilă
Traducere, adaptare și regie Alex Vlad
Atunci când nu găsești nicio speranță pentru viitor, tot ce îți rămâne de făcut este să privești plin de resentimente către trecutul tău.
Privește înapoi cu mânie este un spectacol realist care spune povestea de viață și iubire dintre Jimmy și Alison Porter: el, un tip inteligent, educat, rebel, însă dezamăgit și supărat pe nedreptățile sociale, iar ea, o soție supusă și indolentă, provenită dintr-o familie înstărită.
Frustrat că nu-și găsește locul și că nu reușește să urce pe scara socială, Jimmy se torturează pe sine, dar și pe soția sa, care n-a cunoscut niciodată greutățile vieții. Ajunși într-un punct critic al căsniciei lor, cei doi se trezesc într-un triunghi amoros care o implică și pe Helena, cea mai bună prietenă a lui Alison. Degeaba încearcă Cliff, colegul lor de apartament, să mențină pacea în această familie: ruptura se produce și îi transformă complet pe cei doi soți.
Privește înapoi cu mânie este o dramă realistă care ilustrează perfect imaginea unei căsnicii toxice, în care dragostea se transformă treptat într-o relație nocivă de dependență.
Nu mai sunt vișine. La cină
Text și regie Theo Herghelegiu
Cu Andrei Aradits, Alex Făiniși, Ioana Mărcoiu, Radu Catană
Scenografie: Cristina Barbu
Sound Design: Mario Ianculescu
MakeUp: Vania Pierșinaru
Mulțumiri Andreea Duță și Dragoș Boldea
Durata:
Într-un azil din sudul Italiei, Gerald (Andrei Aradits), un bărbat trecut de 70 de ani, își trăiește liniștit bătrânețea. Însă existența lui este într-o zi perturbată chiar de fiul său, Louis (Alex Făiniși), care vrea să-l scoată pe bătrân din ”paradisul” lui pentru a-l duce peste ocean, unde trebuie să participe la un eveniment de familie foarte important. Bătrânul însă se împotrivește cu înverșunare.
Pe muchia dintre comedie și dramă, cele două personaje scot la iveală secrete vechi, polițe neplătite, reproșuri, mărturisiri – fiecare sperând să preia controlul situației. Doar că, mai presus de voința și demersurile lor, intervine destinul, care aruncă în aer toate planurile…
Spectacolul spune o poveste actuală despre relația tensionată dintre părinți și copii și vorbește despre acel moment în care fiecare dintre noi trebuie să învețe să își ierte și să își accepte părinții.
Political Correctness
Bazat pe un text de Theo Herghelegiu, în regia lui Cristian Bajora, spectacolul îi are în distribuție pe Ioana Nichita, Ionuț Iftimiciuc, Alexandra Ioniță și Răzvan Ilie.
Într-un viitor deloc îndepărtat în care umorul a fost interzis și numeroase cuvinte și expresii uzuale (pe care nu avem voie să le pronunțăm sau scriem aici!!!) au fost scoase din uz pentru că sunt incorecte politic, controlul a fost instalat complet atât în mediul online, cât și în mediul intim. Autoritățile știu tot ce faci și tot ce spui, iar omenirea se află acum sub atenta supraveghere a forțelor de liniște și ordine ale corectitudinii politice.
Madame Diamandesco, o cetățeană nonconformistă a noii societăți Political Corectness, își duce existența ternă în propriul glob de cristal. O viață fără umor și fără bucurie. Pentru că reușește să încalce din nou legea rostind un cuvânt interzis, aceasta este din nou pasibilă de închisoare și intră în vizorul justițiarului Agent Operațional. Va reuși oare să scape oprobriului public și pedepselor care o așteaptă?
Casting pe Broadway
Uniți de pasiune și de dorința de a realiza un spectacol muzical, cei care au dat viață acestui proiect deosebit sunt: Bogdan Iacob, Andreea Maletici, Filip Popa, Otilia Panainte, Iulia Rusu, Alexandra Corlan, Alexandru Cruceru, Cristiana Ioniță, Alexandra Stroe, Maria Grosu, Vlad Pelin, Andreea Balica, Mihnea Crăciunescu și Valentina Boldurescu. Pregătirea coregrafică a fost realizată de Valentina Boldurescu, iar antrenamentul de voce a fost realizat de Anca Miroslav. Adaptarea muzicală este semnată de Adam S.Q. David, iar regia este semnată de Cristian Bajora.
Pe scenă, dansatorii se mișcă împreună ca și când ar fi un singur corp. Dar fiecare om din spectacol are o poveste unică despre deznădejde și speranță, spusă pe ritmurile vesele ale unuia dintre cele mai iubite spectacole muzicale de pe Broadway.
Bazat pe viețile și experiențele reale a sute de dansatori care participă la castinguri și audiții cu speranța că vor prinde un loc pe scenă, spectacolul dezvăluie încercările prin care trec actorii și dansatorii pentru a se face văzuți, auziți și respectați. Cei 13 dansatori cu background-uri foarte diferite se luptă în mișcări de dans pe scena unui teatru din New York cu speranța că îl vor impresiona pe regizor și vor obține rolul din spectacol. Competiția fiind strânsă, tensiunea dintre participanți crește treptat și dezvăluie poveștile intime ale celor care și-au ales să fie artiști dansatori. Cu o puternică tematică socială, Casting pe Broadway este un spectacol care celebrează diversitatea de rase și gen, o comedie dramatică muzicală în cadrul căreia femeile, afro-americanii, latinii, membrii ai comunității LGBTQ și alte persoane marginalizate povestesc cum s-au luptat pentru egalitate.
Programul integral pentru luna septembrie, dar și mai multe detalii despre spectacolele Teatrului În Culise găsiți pe www.teatrulinculise.ro.