Rezultate intermediare ale „Nucleo – activare în Ferentari”

Proiectul susține asigurarea și accesarea drepturilor cetățenilor din cartier  

Fundația Amfiteatru, împreună cu partenerii săi, Asociația Respiro și Căminul Phillip, au prezentat rezultatele intermediare ale activităților din cadrul proiectului „Nucleo – Activare în Ferentari.” Conferința a fost organizată online, iar înregistrarea acesteia poate fi urmărită mai jos.

La eveniment au participat: din partea Fundației Amfiteatru – Ioan Borșan, director executiv, din partea Căminului Phillip – Ovidiu Filipescu, președinte, din partea Asociației Respiro – Mihail Bumbeș, coordonator proiect, organizatoarele comunitare Roxana Stănilă și Cati Vatală și liderele comunitare Aura Vasile și Ioana Constantin.

În cele 8 luni de la demararea proiectului, echipa implicată a reușit crearea unui nucleu de acțiune format din 50 de locuitori ai zonei, care participă la întâlnirile bilunare. Dintre aceștia, 10 au fost identificați ca lideri ai comunității și au fost instruiți în advocacy și organizare comunitară, de către Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe, organizație cu experiență în domeniu. Identificarea problemelor stringente ale zonei a condus la inițierea unei serie de petiții, pentru care nucleul de acțiune a reușit strângerea semnăturilor necesare și a pornit un dialog cu reprezentanții autorităților locale. 

Primele rezultate s-au concretizat prin convingerea decidenților din Primăria Municipiului București (PMB) și din Compania Municipală Eco Igienizare, pentru a demara o intervenție de deratizare în Cartierul Ferentari, în special în zonele în care se află ghetourile. 28 de blocuri și spații adiacente din Ferentari au beneficiat de o intervenție specializată imediată și de amplasarea de cutii pentru deratizare. A urmat trimiterea unei petiții către Primăria Sector 5 pentru instalarea de limitatoare de viteză pe strada Zăbrăuțului, finalizată cu montarea limitatoarelor la începutul anului 2022.

„Atunci când te implici, nu înseamnă că ai întotdeauna șanse de reușită, dar contează foarte mult să încerci. Contează foarte mult să te mobilizezi și comunitatea are nevoie de aceste mici succese, sunt foarte importante pentru încrederea comunității” a adăugat Mihail Bumbeș, coordonator de proiect din partea Asociației Respiro.

În acest moment „Grupul de acțiune comunitară – Nucleo” mobilizează comunitatea pentru semnarea unui număr de cinci petiții care privesc probleme precum asigurarea iluminatului public în anumite zone (ex: strada Tunsu Petre), reabilitarea parcului Tunsu Petre, asfaltarea de străzi, înființarea unui parc lângă Biserica Acoperământul Maicii Domnului și reabilitarea termică a blocurilor. 

Totodată, se lucrează la redactarea unei politici publice adresate Primăriei Sectorului 5 prin care cartierul Ferentari să beneficieze de înființarea unui centru comunitar în care locuitorii cartierului să poată desfășura diferite activități, de la ateliere extracurriculare pentru copii, educație remedială, informare și consiliere profesională, până la activități recreative pentru adulți.

Acțiunile planificate pentru acest an includ și organizarea de evenimente comunitare dedicate culturii roma, ateliere extracurriculare pentru 100 de copii care frecventează Căminul Phillip și ateliere de educație financiară pentru 50 de adulți. 

„Ne dorim mult ca aceste evenimente să contribuie la o afirmare culturală și creșterea gradului de coeziune în cadrul comunității, dar mai ales să arătăm că și în cartiere se pot întâmpla lucruri frumoase, să încercăm să aducem aici oamenii care, de regulă, își petrec timpul liber în București”, a specificat Ioan Borșan, directorul executiv al Fundației Amfiteatru.

Proiectul este derulat de Fundația Amfiteatru în parteneriat cu Fundația Căminul Phillip și Asociația Respiro – Human Rights Research Center și beneficiază de o finanțare în valoare de 149.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Noutățile și informațiile referitoare la proiect sunt publicate pe site-ul dedicat – www.nucleoferentari.ro

***

Fundația Amfiteatru dezvoltă programe, proiecte și parteneriate la nivel local, național și internațional, în scopul afirmării resurselor antropice și naturale ale comunităților. Organizația se concentrează pe abordările integrate, cu finalitate socială, pentru a furniza comunităților soluții și sprijin. Site oficial: fundatia-amfiteatru.ro.

***

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și a Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul  Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. Pentru perioada 2014-2021, a fost alocată suma de 2,8 miliarde EUR. Granturile SEE în cuantum de 1,5 miliarde EUR sunt finanțate în comun de toți cei trei donatori și sunt disponibile în toate cele 15 țări. Granturile Norvegiene în cuantum de 1,3 miliarde EUR sunt finanțate exclusiv de Norvegia și sunt disponibile în cele 13 țări care au aderat la UE după 2003. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

***

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida

relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru

Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei

active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului

societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele

donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe

informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar.

Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.

Mai multe detalii despre proiect vor fi anunțate în curând pe www.nucleoferentari.ro.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.