TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi.
Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca devine Școala Pilot
| Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de–a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).
După Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică, organizată la TIFF 2021, eforturile profesioniștilor din domeniul filmului de a găsi o cale prin care elevii să aibă acces la educație cinematografică în școli au continuat. O primă victorie în acest demers este programul-pilot prin care Colegiul Național Gheorghe Șincai va testa în premieră opționalul de educație cinematografică pe parcursul anului școlar 2022-2023. Cu o curriculă axată pe dezvoltarea de competențe relevante, realizată de profesioniștii din film, în strânsă colaborare cu experții din educație, opționalul se va desfășura în mod regulat în cadrul unei ore de dirigenție (clasa a X-a, condusă de doamna profesor Ioana Hanchevici), și le va oferi elevilor șansa de a aprofunda elemente de educație cinematografică, de a vedea și analiza filme atent alese de un curator, pe categorii de vârstă.
La TIFF 2022, profesorii din județul Cluj interesați să descopere structura noului opțional vor avea șansa să dobândească aptitudinile necesare pentru implementarea cursului de educație cinematografică la clasă. Prezentarea opționalului și training-ul dedicat lor va avea loc luni, pe 20 iunie, de la ora 14:00, la Universitatea Sapientia (strada Matei Corvin nr.4). Accesul va fi gratuit, dar limitat pentru doar 25 de participanți, în baza înscrierilor efectuate prin completarea formularului online, până la data de 13 iunie: https://forms.gle/CVF8pz8Kdf4FvYBP8.
Filmele & atelierele EducaTIFF 2022
În paralel, și la această ediție EducaTIFF, copiii sunt invitați să descopere o colecție de șapte filme dedicate lor, printre care se numără multi-premiatul Loc de joacă/ Playground (r. Laura Wandel), distins în 2021 cu Premiul FIPRESCI la Cannes, filmul de animație Guiț/ Oink (r. Mascha Halberstad), prezentat recent la Berlinală, documentarul Sus ștacheta!/ Raise The Bar (r. Guðjón Ragnarsson), despre o echipă de basket formată numai din fete, dar și Sonata (r. Bartosz Blaschke), despre visuri care par imposibil de îndeplinit, dar care devin realitate.
Selecția continuă cu Familia adevărată/ The Family (r. Fabien Gorgeart), povestea emoționantă a unui băiat obligat să renunțe la căminul cald în care a crescut pentru a se întoarce alături de tatăl său biologic, Eu sunt Zlatan/ I Am Zlatan (r. Jens Sjögren), în care protagonistul se depășește pe sine însuși pentru a deveni un fotbalist de succes, și Vara când am învățat să zbor/ How I Learnd To Fly (r. Radivoje Andric), un film fermecător care urmărește tranziția de la copilărie către etapa adolescenței. Vara când am învățat să zbor va avea și două proiecții cu subtitrare în limba ucraineană și acces liber pentru comunitatea refugiată în Cluj-Napoca.
Programul complet al proiecțiilor poate fi descoperit în curând pe www.tiff.ro.
De neratat la cea de-a 14-a ediție EducaTIFF sunt și atelierele creative dedicate copiilor și adolescenților, găzduite anul acesta de Universitatea Sapientia (str. Matei Corvin, nr. 4).
Pe 22 și 23 iunie, adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani sunt invitați să facă primii pași în lumea jurnalismului cultural, alături de Iulia Dromereschi. În prima zi, fondatoarea AIVI Media.hub îi va invita să parcurgă întregul proces necesar redactării unei recenzii de film, iar în a doua zi, participanții vor avea șansa să realizeze un interviu-portret cu o personalitate culturală. Vor fi selectați 10 participanți / zi, iar înscrierile se fac completând acest formular – https://forms.gle/B6r6T9gDUGpbpjc7A
Joi, pe 23 iunie, de la ora 16:30, pasionații de efecte speciale îl vor cunoaște pe Robert Tatoi, unul dintre cei mai apreciați creatori de conținut video de la noi din țară, care va susține un Masterclass VFX, adresat exclusiv adolescenților cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Atelierul este desfășurat în parteneriat cu TikTok. Vor fi aleși 15 participanți, iar înscrierile se fac completând acest formular – https://forms.gle/shZLxVDLk2Mm1uR76
Vineri, pe 24 iunie, artista Agata Tabacu va susține un Atelier de Animație Cut Out (tehnica animației stop-motion), dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, iar sâmbătă, pe 25 iunie, aceeași tehnică de animație va fi predată categoriei de vârstă 12-14 ani. Atelierele sunt gândite pentru 10 participanți / atelier, iar înscrierile se fac completând acest formular – https://forms.gle/FbczrLEUz5EUFFoM8
Înscrierile se pot face până pe 15 iunie. Accesul la atelierele EducaTIFF 2022 este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Pentru mai multe detalii: [email protected]