Triplă selecție a producțiilor Teatrului Național Radiofonic la UK International Radio Drama Festival 2020
|În perioada 23-27 martie 2020 va avea loc la Canterbury (Marea Britanie) a VI-a ediție a UK International Radio Drama Festival (UKIRDF). Din cele 76 de producții înscrise la preselecție, organizatorii festivalului au selectat în concurs toate cele trei producții ale Teatrului Național Radiofonic propuse spre selecție: 101FM de Maria Manolescu Borșa, regia artistică Mihnea Chelaru, Mama ucide uriașul de Ema Stere, dramatizarea Mădălin Cristescu, regia artistică Attila Vizauer și Jucării după Marin Sorescu, adaptarea radiofonică Oana Cristea Grigorescu, regia artistică Mihnea Chelaru. Acesta este al treilea an consecutiv în care Teatrul Național Radiofonic intră în selecția UKIRDF cu rezultate ce confirmă poziția Radio România printre cei mai valoroși producători europeni de teatru radiofonic.
Tema acestei ediții este For all beneath the Moon/ Pentru toți cei de sub Lună, iar sintagma exprimă dorința organizatorilor de a crește deschiderea festivalului spre toți ascultătorii interesați să își îmbogățească experiența auditivă dincolo de tradiția britanică ancorată în text, cu gustul european pentru explorarea posibilităților sunetului de a construi scenografii auditive și de a conduce sonor narațiunea. Festivalul a selectat în cele două secțiuni, Radio Drama și Short Forms, spectacole sonore diverse, produse atât de posturile publice, cât și de producătorii și artiștii independenți din întreaga lume. De anul acesta festivalul inaugurează un nou premiu: de debut. Pe lângă cele trei premii – Radio Drama (ficțiune, max. 60 de minute), Short Forms (producții de max.7 minute) și Premiul publicului – Premiul de debut recompensează contribuția tinerilor artiști la genul teatrului radiofonic. Juriul e format din reprezentanții producțiilor selectate în concurs, participanți la festival. Premiul publicului, unic în peisajul festivalier de gen, va fi votat online de către ascultătorii din întreaga lume care au ascultat producțiile online, iar câștigătorul va fi comunicat după încheierea festivalului. UK International Radio Drama Festival este primul festival de teatru radiofonic care a renunțat din 2019 la scripturile tipărite pe hârtie. Ascultarea producțiilor concurente se face cu urmărirea traducerii în limba engleză în format electronic, de pe Kindle.
Cele trei producţii ale Radio România participante la ediția a VI-a a festivalului fac parte dintre cele mai recente producții ale Teatrului Național Radiofonic și exprimă direcția novatoare a creațiilor noaste. Piesele scurte, Mama ucide uriașul și Jucării sunt produse în sistem binaural, și participă în secțiunea Short Forms. 101 FM, concurentă la secțiunea Radio Drama, e versiunea radiofonică a unui important text din dramaturgia română contemporană, Odă. La centenar de Maria Manolescu Borșa.
În 101 FM, pretextul aniversării străbunicii centenare e ocazia revizitării fațetelor multiforme ale adevărului istoric al României Mari, prin analogie cu micile incongruențe și conflicte latente din orice familie. Casa bătrânească a străbunicii, descrisă ca un radio vechi, emite pe frecvențele membrilor familiei, dar doar strănepotul adolescent poate capta cu acuratețe frecvența mesajului străbunicii. Gândurile celorlați membri ai familiei contribuie la recuperarea adevărurilor istoriei mari și mici, iar din confruntarea lor e mediată înțelegerea și împăcarea nepoților adulți cu trecutul familiei, indisolubil legat de istoria țării: episodul legionar și pogromul evreilor, simpatiile comuniste, valoarea perenă a idealului unității familiei/națiunii etc. Gestionarea stângace a aniversării străbunicii, la rigoare a României, e un ludic și nuanțat comentariu scenic al delicatelor teme ale identității, ale raportului cu ascendenții și cu moștenirea trecutului pe care nu ni le alegem. Istoria e privită prin ochii personajului adolescent Toma căruia i se cere să imagineze o odă aniversară adresată bunicii.
Mama ucide uriaşul de Ema Stere explorează mecanismele memoriei declanşate de ascultarea la radioul din bucătărie a celebrei piese Ultima bandă a lui Krapp de Samuel Beckett. Bătrân acum, personajul rememorează un episod dramatic din copilărie, perceput cu naivitatea vârstei, asupra căruia e proiectată aura fantastică a basmelor. Mama și copilul parcurg noaptea drumul spre casă, prin orașul scufundat în beznă. Pe drum are loc o întâlnire cu un agresor, un bărbat băut căruia mama îi face față cu disperare. Copilul percepe încăierarea ca pe o luptă cu un uriaş înfricoșător, descins din imaginarul basmelor, înfrânt de mamă sub ochii copilului.
Pentru poezia Jucării de Marin Sorescu – din volumul Tinereţea lui Don Quijote (1968) – ne-am imaginat o situație realistă, complementară versurilor, pentru a vorbi despre bilanţul unei vieţi. Explorăm astfel sonor înfruntarea singurătăţii bătrâneţii şi nostalgia copilăriei, ca antidot la apropiata confruntare cu moartea. Dramatizarea poeziei desfășoară în fața ochilor minții personajului principal, Bunica, diorama vieții trăite.
101 FM de Maria Manolescu Borșa; adaptarea radiofonică – Oana Cristea Grigorescu; regia artistică – Mihnea Chelaru. În distribuție: Coca Bloos, Gabriel Costin, Dorin Andone, Nicoleta Lefter, Marius Rizea şi copilul Silviu Stănescu. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală: George Marcu. Sound design: Mihnea Chelaru. Redactor: Oana Cristea Grigorescu
Jucării după o poezie de Marin Sorescu; adaptarea radiofonică – Oana Cristea Grigorescu; regia artistică: Mihnea Chelaru. În distribuție: Rodica Mandache, Nicoleta Lefter, Cosmin Șofron, Dan Clucinschi şi copilul Bianca Chelariu. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală: Codrin Lazăr. Sound design: Mihnea Chelaru şi Codrin Lazăr Redactor: Oana Cristea Grigorescu
Mama ucide uriaşul de Ema Stere, dramatizarea Mădălin Cristescu; regia artistică – Attila Vizauer. În distribuţie: Florin Zamfirescu, Laura Vasiliu, Virginia Rogin, Ion Arcudeanu, Attila Vizauer și copilul Alexandru Ivașcu. Asistenţă tehnică: Robert Vasiliţă. Regia de studio: Janina Dicu. Sound design: Mădălin Cristescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu