VIITOR LUMINOS – Filmul românesc selectat la cel mai mare festival de film documentar din lume 

Filmul „Viitor luminos”, regizat de Andra MacMasters si produs de Monica Lăzurean-Gorgan va avea premiera mondială în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la Amsterdam (IDFA) care are loc în perioada 14 – 24 noiembrie 2024. 

Documentarul „Viitor luminos” este o co-producție între România și Coreea de Sud și vorbește despre cea mai fierbinte vară a Războiului Rece, cea din iulie 1989, când mii de tineri de pe întreg mapamondul și-au dat întâlnire în capitala Coreei de Nord. 

În vara anului 1989, pentru prima și singura dată în istoria țării, Coreea de Nord își deschide granițele pentru a primi peste 20.000 de tineri din 177 de țări socialiste, occidentale și nealiate în cadrul celei de-a 13-a ediții a Festivalului mondial al tineretului și studenților. Peste 600 de dezbateri, evenimente culturale și sportive au fost organizate, însă, manifestarea a avut, înainte de toate, un caracter politic, vizând aspecte precum pacea, dezarmarea nucleară, lupta împotriva imperialismului, criza ecologică, drepturile tinerilor și femeilor. 

La Phenian s-a deplasat delegația română formată din 180 de persoane, tineri studenți dar și personalități din sfera politică și culturală a vremii. România s-a bucurat de o poziție privilegiată datorită legăturilor deosebite de prietenie dintre cele două țări. Festivalul s-a desfășurat însă pe fondul unei situații internaționale a cărei recentă evoluție trimitea unde de șoc în țările socialiste: cu trei săptămâni înainte, guvernul chinez reprimă în mod violent protestele studenților din Piața Tiananmen iar în spatele Cortinei de Fier se prefigurează primele  fisuri. Până la sfârșitul anului 1989, lumea nu va mai fi la fel. Până atunci, însă, străzile Phenianului vuiesc pe ritmuri de pop nord coreean și o generație întreagă dansează pe marginea vulcanului.

Despre „Viitor luminos”, regizoarea Andra MacMasters declară: Este o călătorie într-unul dintre cele mai izolate locuri din lume, într-un moment excepțional al istoriei. E greu de imaginat astăzi, însă timp de o săptămână, Coreea de Nord a devenit un punct de întâlnire global, a însemnat contactul cu alteritatea care altfel n-ar fi avut loc într-o lume delimitată prin granițe și sfere de influență precum cea a Războiului Rece. Infrastructurile complexe ale organizațiilor internaționale de tineret care pledau pentru pace și solidaritate au fost uitate sau au dispărut complet. La o distanță de 35 de ani, este momentul să reflectăm asupra acestor platforme care au permis tinerilor să-și exprime opinia cu privire la problemele cu care se confruntă umanitatea și la construcția unei societăți mai echitabile. Multe din chestiunile discutate în timpul festivalului rămân dureros de actuale. Am vrut să fac un film care să iasă din logica simplistă a Războiului Rece, să aducă perspective noi asupra trecutului internaționalist și să ridice întrebări despre ce înseamnă să fii tânăr, solidar și implicat politic, atât în trecut, cât și în prezent.”  

„Viitor Luminos” este regizat de Andra MacMasters, iar filmările au fost realizate în 1989 în Coreea de Nord de către Emilian Urse, cineast amator și profesor la Casa de Cultură a studenților Grigore Preoteasa din București. Filmul este produs de Monica Lăzurean-Gorgan prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu Conset Film Romania si Keumyoil Film Production din Coreea de Sud, finanțat de către Centrul Național al Cinematografiei.  

Mai multe detalii: Manifest Film: Facebook  – Instagram

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.