Preselecţia naţională pentru Euradio Jazz Competition 2020
|Radio România Muzical şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti vă invită la un inedit concert-eveniment: preselecţia naţională pentru Euradio Jazz Competition, ediţia 2020.
În urma aplicaţiilor online, au fost selectate trei formaţii, din care juriul, alcătuit din jurnalişti Radio România Muzical şi profesori ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, o vor selecta pe cea care va reprezenta România la Euradio Jazz Competition, cel mai important concurs de jazz destinat tinerilor muzicieni, derulat sub emblema EBU – Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune. Pe scenă vor evolua 7th Sense, Enzo Trio şi Sorin Zlat Trio.
Preselecţia este organizată sub forma unui concert cu public, joi, 13 februarie, de la ora 19:00, în sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Accesul publicului este liber, dar până la ora 18:00.
13 februarie este Ziua internaţională a radioului, un motiv în plus de a sărbători alături de Radio România Muzical, care asigură înregistrarea preselecţiei. Materialele audio rezultate urmează să reprezinte formaţia selectată de juriu în prima etapă a concursului internaţional.
Ansamblul 7th Sense este format din Sergiu Bivol – trompetă, Lucas Cotreras – chitară, Sergiu Chirileasa – pian, Laura Benedek – bas şi Anton Gabriel Matei – tobe.
Enzo Trio este alcătuit din pianistul Vicenzo Deacu, contrabasistul Marin Alexandru şi percuţionistul Anton Gabriel Matei.
Sorin Zlat Trio este compus din Sorin Zlat – pian, Michael Acker – contrabas şi Iulian Nicolau – baterie.
Fiecare dintre cele trei ansambluri prezintă un program liber, de aproximativ 40 minute.